Decizia CCR nr. 979 din 22.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 4/2012 - unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Societatea Comercială "Textila Oltului“ - S.A. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.588/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.010D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, avocatul Corina Popescu, cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. Arată că dispozițiile criticate aduc atingere substanței dreptului și se depășește marja de apreciere a statului. Totodată, ordonanța criticată instituie limitări privind drepturile omului, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 115. De asemenea, nu poate fi reținut caracterul extraordinar care să justifice adoptarea ordonanței de urgență criticate. În final, face referire la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Marckx împotriva Belgiei și Vermeire împotriva Belgiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate identice având aceeași motivare. Astfel, prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 15 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.588/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Societatea Comercială "Textila Oltului“ - S.A. din Sfântu Gheorghe în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă.

I. Cât privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit cărora actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), arată următoarele:

De la rămânerea definitivă a Hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României au trecut aproape 12 luni, astfel încât nu se poate susține în mod rezonabil că ar exista o urgență în adoptarea actului normativ criticat.

Hotărârea-pilot pronunțată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României reprezintă punctul culminant al jurisprudenței Curții privind ineficienta mecanismului de despăgubire sau de restituire în România, aceasta fiind precedată de numeroase alte hotărâri în care au fost dispuse măsuri generale împotriva României, reluate în hotărârea menționată.

De asemenea, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, ordonanțele de urgență trebuie să reglementeze o situație extraordinară, în sensul că această situație extraordinară ori consecințele sale negative trebuie înlăturate, nicidecum înrăutățite. Or, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 nu se ia nicio măsură în sensul înlăturării sau rezolvării elementelor invocate în preambul ca justificând urgența, ci numai se suspendă aplicarea unor dispoziții legislative, actul normativ criticat fiind astfel adoptat cu depășirea limitelor delegării legislative.

De asemenea, situația excepțională nu poate fi rezultatul faptelor Guvernului sau lipsei de acțiune a Guvernului, deoarece în această ipoteză se ajunge la fraudarea textelor constituționale, prin provocarea situației extraordinare. Or, "imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar“ este rezultatul exclusiv al fa telor Guvernului. În acest sens, face referire la câteva acte normative, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2010 privind destinația sumelor provenite din recuperarea unor drepturi valutare ale României și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, prin care Guvernul a modificat destinația unor sume care trebuiau virate la Fondul "Proprietatea“.

Totodată, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, art. 115 alin. (6) din Constituție nu interzice adoptarea de ordonanțe de urgență în domeniul drepturilor și libertăților constituționale, însă măsurile adoptate nu trebuie să afecteze aceste drepturi și libertăți. Or, prin suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire/de conversie, atât dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite este evident afectat, cât și dreptul la executarea hotărârilor irevocabile prin care autoritățile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/de conversie.

II. Cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă:

a) Autorul susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 încalcă atât dispozițiile constituționale ale art. 11 și 20, cât și prevederile art. 46 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În Hotărârea-pilot pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a reținut că "este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză“, de exemplu "prin modificarea mecanismului de restituire actual (_) și prin implementarea urgentă a unor măsuri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză“. Or, suspendarea emiterii tuturor titlurilor de despăgubire și/sau de conversie și suspendarea tuturor procedurilor de evaluare, indiferent de situația persoanelor îndreptățite, nu respectă un just echilibru între interesele în cauză. Aceasta deoarece măsura adoptată urmărește, așa cum rezultă din însuși preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, exclusiv "interesul general public“, fără luarea în considerare în nicio măsură a interesului particular al persoanelor îndreptățite. Procedând la suspendarea procedurilor privind evaluarea și emiterea titlurilor de despăgubire și/sau de conversie, fără efectuarea unei analize a drepturilor persoanelor, în special ale celor ce dispun deja de hotărâri judecătorești irevocabile, se încalcă prevederile art. 46 din Convenție, art. 11 și 20 din Constituție. Susține că termenul de 18 luni, prevăzut în cuprinsul hotărârii-pilot, nu poate fi interpretat ca un termen de grație acordat statului român, în interiorul căruia acesta poate adopta orice măsuri. Conform art. 46 din Convenție, îndată după rămânerea definitivă a hotărârii Curții Europene, statul trebuie să ia toate măsurile care se impun pentru încetarea violării și remedierea consecințelor acesteia.

b) Consideră că actul normativ criticat este contrar atât dispozițiilor art. 1 alin. (4) și art. 21 din Constituție, cât și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca parte integrantă a «procesului», în sensul art. 6“. Obligația de a asigura executarea unei hotărâri împotriva statului incumbă în primul rând autorităților statale, începând cu data la care hotărârea devine obligatorie și executorie. Complexitatea procedurii execuționale sau a sistemului bugetar nu poate elibera statul de obligația asumată conform Convenției de a garanta oricărei persoane dreptul de a avea o hotărâre obligatorie și executorie, executată într-un termen rezonabil; nici lipsa fondurilor sau a altor resurse nu poate fi invocată ca scuză pentru neexecutarea obligației din hotărâre. Statele părți trebuie să își organizeze sistemul legal în așa fel încât autoritățile competente să își execute obligațiile în această privință (Burdov împotriva Rusiei). Or, prin actul normativ criticat, statul român invocă "imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar“ pentru a nu pune în executare hotărâri judecătorești irevocabile, prin care autoritățile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, prin aceasta Guvernul intervenind în atribuțiile puterii judecătorești cu încălcarea principiului separației puterilor în stat. Totodată, Guvernul a încălcat obligația de a asigura dreptul la un proces echitabil, adoptând măsuri contrare ducerii la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

c) Susține că se aduce atingere art. 44 din Constituție, art. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În cazul persoanelor care dispun de hotărâri judecătorești irevocabile, prin care autoritățile au fost obligate la emiterea titlurilor de despăgubire/conversie, nu există niciun dubiu că acestea dețin o valoare patrimonială suficient de caracterizată. Curtea Europeană a reținut explicit că problema despăgubirilor pentru imobilele naționalizate în regimurile comuniste reprezintă o problemă de interes general și recunoaște că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate constituie un exercițiu de o dificultate deosebită (Maria Atanasiu și alții împotriva României). De asemenea, Curtea a arătat că statele dispun de o marjă de apreciere extinsă pentru determinarea întinderii interesului public, în special atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea măsurilor de reformă economică sau de justiție socială (Viașu împotriva României). Curtea a arătat că respectă modul în care statul concepe imperativele "utilității publice“ numai în cazul în care judecata nu se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (Maria Atanasiu și alții împotriva României). Pentru stabilirea caracterului rezonabil, trebuie verificat dacă între exigențele interesului general al comunității și imperativul respectării dreptului de proprietate s-a respectat un just echilibru, respectiv dacă titularul dreptului nu a fost nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. În cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, ingerința nu respectă principiul proporționalității între mijloacele utilizate și scopul urmărit, persoanele care dispun de hotărâri judecătorești irevocabile fiind nevoite să suporte o sarcină disproporționată și excesivă. Prin faptul că persoanele îndreptățite nu își pot realiza dreptul la primirea despăgubirilor, în general, și dreptul la executarea hotărârilor judecătorești irevocabile, în special, s-a rupt justul echilibru între interesele generale și drepturile persoanelor îndreptățite, acestea fiind obligate să suporte o sarcină disproporționată și excesivă.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constituționale. Actul normativ criticat nu este de natură a încălca principiul separației puterilor în stat, întrucât a fost emis în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, Guvernul putând adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora, lucru ce s-a realizat în speța de față. Totodată, actul normativ criticat nu îngrădește nici dreptul de proprietate, adoptarea acestuia având drept scop tocmai necesitatea luării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea de despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 nu încalcă nici accesul liber la justiție, întrucât nu afectează procedurile judiciare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nii au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012, având un articol unic, cu următorul conținut: "(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite.“ În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (1) referitor la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 115 alin. (4) și (6) referitor la competența Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare. De asemenea, autorul excepției invocă și dispozițiile art. 1, 6 și 46 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai fost sesizată de același autor cu aceeași excepție de neconstituționalitate având aceeași motivare, dar ridicată în alt dosar.

Astfel, prin Decizia nr. 723 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 6 august 2012, Curtea Constituțională a statuat că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

I. Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit cărora actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6) din Legea fundamentală, Curtea a reținut că, în nota de fundamentare a ordonanței de urgență criticate, existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată și urgența acesteia sunt justificate de Guvern prin următoarele argumente: inexistența, în prezent, a unui mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor, care impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, întrucât Fondul "Proprietatea“, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari, a înregistrat, potrivit ultimelor date statistice, o scădere accelerată a participației statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în urma conversiei în acțiuni a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; imposibilitatea exercitării dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul "Proprietatea“, de către persoanele îndreptățite; necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, în contextul implementării Hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României; necesitatea respectării dispozițiilor art. 138 alin. (5) din Constituție, care prevăd faptul că "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare“; necesitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Analizând toate motivele invocate de către Guvern în preambulul ordonanței, în mod cumulat, și plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, în care s-a reținut că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională, Curtea a ajuns la concluzia că, în cauza de față, există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume de la condițiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, astfel încât Curtea consideră că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție. O atare situație extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă, chiar dacă debitor este statul.

Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată nu aduce atingere dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, îndeplinind exigențele urgenței și ale situației extraordinare.

În ceea ce privește critica formulată de autorul excepției potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 afectează drepturi și libertăți constituționale, fiind contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea a statuat că aceasta nu este întemeiată.

Pentru a constata încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție în cauza dedusă judecății, instanța constituțională este chemată să aprecieze dacă drepturile constituționale invocate de către autorul excepției de neconstituționalitate au fost afectate prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012. Prin urmare, în continuare, Curtea a analizat excepția de neconstituționalitate cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, referitor la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.

II. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea a constatat, în ceea ce privește dreptul de proprietate, că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002).

Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă însă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.

Soluția legislativă criticată reprezintă o normă temporară (titlul ordonanței precizând faptul că privește măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005), care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa după expirarea perioadei prevăzute de textul criticat, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul excepției.

În concluzie, Curtea a constatat că măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective.

Cât privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și a dispozițiilor art. 6 privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, "procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația“.

În acest context, Curtea a observat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 constituie o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța.

De pildă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând Cererea nr. 60.858/00 și pronunțând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare.

Or, în cauza de față, Guvernul român nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci suspendă, pentru o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

În concluzie, Curtea a constatat că o atare măsură, având caracter temporar, nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 4/2012 fiind motivată și de dificultățile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătorești în această materie, din cauza inexistenței, în prezent, a unui mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor.

În acest context, Curtea a reținut că nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora, prin adoptarea actului normativ criticat, Guvernul a intervenit în atribuțiile puterii judecătorești, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.

De asemenea, Curtea nu a reținut nici criticile de neconstituționalitate potrivit cărora Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012 este contrară dispozițiilor art. 11 și 20 din Legea fundamentală raportat la prevederile art. 46 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la forța obligatorie și executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care le-au fundamentat sunt valabile și în prezenta cauză.