Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1, 2, 7, 8 şi 11 din OUG nr. 24/2008 - accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

CURTEA CONSTITUȚIONALA

DECIZIA

Nr. 1.085

din 18 decembrie 2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Ioan Nastasiu în Dosarul nr. 10.304/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.161D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a admiterii cererii de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de autorul excepției în ședința publică din data de 29 noiembrie 2012, când, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 18 decembrie 2012. De asemenea, arată că autorul excepției a transmis note scrise prin care susține admiterea criticii de neconstituționalitate, menționând totodată că, în absența punctelor de vedere ale autorităților publice, cauza nu trebuia pusă pe rol.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu urmăresc angajarea vreunei răspunderi juridice, ci deconspirarea Securității. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 672 din 26 iunie 2012, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, în privința sintagmelor "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“, și ca neîntemeiată cât privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi criticate ale aceluiași act normativ, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.304/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Ioan Nastasiu într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate au menirea de a crea un "venin neconstituțional“, care generează dispute și tensiuni generatoare de conflicte.

Astfel, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității păstrează atât caracterul de organ de specialitate, autoritate administrativă autonomă, cât și pe cel de organ cvasi-judecătoresc, având o natură juridică incertă care îl plasează în afara Constituției. Menținerea atribuțiilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în ceea ce privește funcția de anchetă și de apreciere juridică, cu aplicarea de măsuri colective și necenzurate de instanța judecătorească, încalcă principiul prezumției de nevinovăție, instituindu-se răspunderea morală și juridică colectivă.

Autorul excepției arată că activitățile din trecut au fost desfășurate conform sistemului constituțional de la acea dată, atribuțiile de serviciu au rezultat din lege, iar ordinele militare primite conform regulamentelor în vigoare au fost îndeplinite pentru aplicarea legii, și nu în nume personal. De aceea, încadrarea situațiilor juridice conform reglementării contestate înseamnă încălcarea principiului neretroactivității legii, iar faptul că o parte din cetățenii României și, mai ales, militarii din fostele sau actualele servicii de informații sunt condamnați prin apelativul de "terorist împotriva cetățenilor țării“ contravine dispozițiilor constituționale și internaționale privind egalitatea în drepturi.

De asemenea, utilizarea unor termeni precum "poliție politică“, ca de altfel întregul conținut al definițiilor și textelor din aceste reglementări, incită la sancțiuni colective și, prin urmare, sunt neconstituționale.

Etichetarea unei persoane cu apelativul "terorist împotriva cetățenilor țării“ și afișarea pe internet a unor înscrisuri unilaterale afectează grav valorile fundamentale, iar faptul de a publica numele unor militari confirmă că măsura are caracter represiv, afectează viața de familie și demnitatea umană, fără ca persoana vizată să se poată apăra în vreun fel.

Totodată, cuprinderea în sfera persoanelor vizate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a tuturor categoriilor profesionale sau a persoanelor ce ocupă anumite funcții determină izolarea acestora, îndepărtarea din profesii și funcții.

Pe de altă parte, textele de lege criticate reprezintă o tortură psihică la adresa oricărui militar, echivalentă cu un tratament inuman și degradant, contrar art. 22 din Constituție.

În același timp, sunt încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Constituție, deoarece apărarea ordinii publice sau a bunelor moravuri reprezintă funcții ale statului, care se exercită prin organe, structuri, instituții și persoane, prin intermediul unor mijloace și metode specifice, ce nu pot fi considerate acte de terorism împotriva cetățenilor țării.

Reglementările invocate încalcă și libertatea opiniilor, spiritul de toleranță și de respect reciproc și, în același timp, incită la defăimarea țării, la ură națională, discriminare și violență publică, contrare bunelor moravuri, care lezează demnitatea, onoarea, viața particulară și propria imagine.

Autorul arată totodată că activitățile militare de apărare și cele privind asigurarea siguranței naționale conduc la anumite restrângeri ale unor drepturi sau libertăți, fără a putea fi considerate însă contrare art. 53 din Constituție.

Mai mult, potrivit susținerilor autorului excepției, domeniul de reglementare contestat ca fiind neconstituțional nu este prevăzut de art. 73 din Constituție.

De asemenea, autorul susține că prevederile de lege criticate cuprind reglementări încărcate de subiectivism, generice, prin care este exclusă prezumția de nevinovăție a militarilor, se creează discriminări cu privire la dreptul la muncă și se încalcă dreptul la apărare. Se instituie o adevărată sancțiune colectivă de calomniere și stigmatizare. Simpla apartenență la o structură militară a unei persoane constituie, în concepția legislativă criticată, o prezumție absolută de vinovăție colectivă, indiferent de modul cum s-a acționat în serviciul ori funcția deținută.

În fine, autorul arată că, în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nici contextul istoric și nici experiența României nu justifică necesitatea unei ingerințe de genul celor promovate prin reglementările criticate.

În susținerea neconstituționalității prevederilor de lege criticate, sunt invocate Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 7 iunie 2010 și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Partidul Comuniștilor (Nepeceriști) și Ungureanu împotriva României, 2005.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că, prin exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu își arogă competența unei instanțe judecătorești, ci doar procedează la o evaluare a temeiniciei unei eventuale acțiuni, evaluând propriul material care ar putea susține o astfel de acțiune. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, fără existența unei fapte infamante și fără vinovăție.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere reținut în jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, deciziile nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 209 din 15 februarie 2011), exprimat în sensul constituționalității prevederilor de lege criticate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1, 2, 7, 8 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Prevederile art. 1 din ordonanța de urgență criticată reglementează dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, art. 2 cuprinde definiții ale unor termeni folosiți în textul ordonanței de urgență, art. 7 se referă la nota de constatare întocmită cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, art. 8 cuprinde posibilitatea Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a aproba sau infirma nota de constatare, ulterior luării în discuție a acesteia, iar art. 11 stabilește reguli procedurale referitoare la acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia introduse la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, democratic și social, și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (3) și (4) privind accesul liber la justiție și jurisdicțiile speciale administrative, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii și a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, art. 29 alin. (1) și (2) privind libertatea gândirii și a opiniilor, libertatea credințelor religioase, precum și a conștiinței, art. 30 alin. (6) și (7) privind limitele libertății de exprimare, art. 31 alin. (3) privind limitele dreptului la informație, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 privind fidelitatea față de țară, art. 55 privind apărarea țării, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, art. 116 privind organizarea ministerelor și a altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) privind lipsirea de libertate, art. 7 alin. (2) - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 alin. (2) privind limitele dreptului la respectarea vieții private și de familie, art. 9 alin. (2) privind restrângerea libertății de gândire, de conștiință și de religie, art. 10 alin. (2) privind limitele libertății de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării și art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgență, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile art. 2 alin. (1) privind interzicerea discriminării, art. 3 privind dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei, art. 5 privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante, art. 7 privind egalitatea în fața legii, art. 19-21 privind dreptul la libertatea opiniilor și exprimării, libertatea de întrunire și de asociere pașnică și dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale țării sale și dreptul de acces egal la funcțiile publice din țara sa, dispoziții cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 19 și 25 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 2 și 4 din Convenția nr. 111/1958 a Organizației Internaționale a Muncii privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei, art. 1 și 2 din Convenția nr. 122/1964 a Organizației Internaționale a Muncii privind politica de ocupare a forței de muncă, precum și art. E din partea a IV-a a Cartei sociale europene, revizuită.

Referitor la susținerea autorului în sensul că soluționarea excepției nu poate avea loc în absența punctelor de vedere ale autorităților publice, Curtea precizează că art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, instituie doar o posibilitate, o vocație a autorităților publice de a formula un punct de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate, fără a stabili o obligație în acest sens. În plus, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică [_]“, astfel încât Curtea nu este ținută, în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, de punctele de vedere exprimate de autoritățile publice. Cu atât mai mult, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea controlului de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 1.600 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012).

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, pe de o parte, că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“ cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale. În aceste condiții, Curtea constată că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

2. Pe de altă parte, Curtea reține că celelalte prevederi criticate ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare.

Astfel, Curtea a reținut, ca apreciere generală, că, față de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității. Curtea a statuat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei și demnității persoanei, legiuitorul a înțeles să dedice întregul articol 2 din ordonanța de urgență definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).

Curtea a mai reținut că stabilirea elementelor care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanța judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securității nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calități se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale, fără a angaja răspunderea juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, și Decizia nr. 127 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 9 martie 2010).

Totodată, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existență se întemeiază pe dispozițiile art. 116 alin. (2) și art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia "autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică“. Această autoritate este lipsită de atribuții jurisdicționale, iar actele sale privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată.

Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să plaseze Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în afara cadrului constituțional și să confere acestuia rolul de instanță extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, și Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

În cadrul acțiunii în constatare promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce cererea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

În ceea ce privește susținerea privind încălcarea principiului egalității în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că normele supuse controlului de constituționalitate asigură un raport rezonabil de proporționalitate între interesele concurente implicate, precum și un just echilibru între respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, pe de o parte, și a dreptului la informație, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanță cu exigențele proprii unui stat de drept, garant al valorilor supreme în spiritul idealurilor Revoluției din decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 211 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).

În fine, Curtea a constatat că prevederile legale criticate privind promovarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalității sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menționat, și anume "accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea constată că raportarea criticilor de neconstituționalitate la Legea lustrației privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act cu conținut normativ distinct, care a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, fiind declarată neconstituțională (a se vedea Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, și Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), precum și la celelalte dispoziții constituționale și din actele juridice internaționale invocate nu are relevanță în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în privința sintagmelor "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“, excepție ridicată de Ioan Nastasiu în Dosarul nr. 10.304/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 7, 8 și 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, precum și a celorlalte prevederi cuprinse în art. 2 din acest act normativ, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1, 2, 7, 8 şi 11 din OUG nr. 24/2008 - accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii