Decizia CCR nr. 513 din 7.07.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 - executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 1.054/55/2008* al Judecătoriei Arad - Secția penală și formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 68D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 189D/2015, nr. 190D/2015 și nr. 587D/2015 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de același autor în dosarele nr. 20.948/55/2014, nr. 18.956/55/2014 și nr. 2.022/55/2015 ale aceleiași instanțe.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 68D/2015, nr. 189D/2015, nr. 190D/2015 și nr. 587D/2015, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 189D/2015, nr. 190D/2015 și nr. 587D/2015 la Dosarul nr. 68D/2015, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 16 decembrie 2014, 20 ianuarie 2015 și 13 martie 2015, pronunțate în dosarele nr. 1.054/55/2008*, nr. 20.948/55/2014, nr. 18.956/55/2014 și nr. 2.022/55/2015, Judecătoria Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Faur Nistor Isai în dosarele cu numerele de mai sus, având ca obiect soluționarea de contestații formulate împotriva încheierilor judecătorului delegat cu executarea pedepselor, respectiv judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost consemnat și în încheierile de sesizare a Curții Constituționale, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin împiedicarea sa de a avea acces la dosar și de a se apăra personal în fața instanței, precum și de a beneficia de un apărător din oficiu.

9. Judecătoria Arad - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Faptul că la soluționarea contestației formulate împotriva încheierilor în discuție prezența inculpatului nu este obligatorie, fiind lăsată la latitudinea instanței, nu este de natură să încalce dreptul constituțional la un proces echitabil și la egalitatea de mijloace de apărare pe care le are petentul în raport cu ceilalți participanți la proces. Dreptul la apărare în fața instanței este garantat conform reglementărilor noului Cod de procedură penală, în sensul că petentul poate formula cereri, ridica excepții și depune concluzii scrise, având dreptul la apărător ales, existând și posibilitatea ca instanța să dispună prezența și audierea acestuia în cazul în care consideră că este necesar. De asemenea, și dreptul petentului de a fi audiat nemijlocit în fața unui judecător este asigurat prin audierea obligatorie a acestuia de către judecătorul de supraveghere a măsurilor privative de libertate, în condițiile specifice reglementate de Legea nr. 254/2013. Acest judecător este imparțial și independent, fiind numit de Curtea de Apel și neavând nicio legătură administrativă cu penitenciarul unde funcționează, cu rolul de supraveghere și control privind asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/363/2015, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 935 din 17 februarie 2015, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate nu poate fi considerată o procedură în care se aduce o "acuzație în materie penală" conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care legiuitorul a optat pentru ascultarea obligatorie a persoanei condamnate doar în cazul contestației încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate privind hotărârea comisiei de disciplină din penitenciar, hotărâre asimilată acuzației în materie penală. Prin urmare, faptul că la soluționarea contestației împotriva încheierii date de judecătorul de supraveghere a privării de libertate în procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate prezența persoanei condamnate nu este obligatorie, nu este de natură să încalce acestuia accesul la justiție sau dreptul la apărare. De altfel, Legea nr. 254/2013 prevede garanții pentru petent cum ar fi: contestația se judecă în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate, aceasta poate depune memorii și concluzii scrise, iar atunci când instanța solicită aducerea sa, persoana condamnată va fi audiată.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut:

"(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.

(17) Asistența juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului participă la judecată, aceștia pun concluzii."

15. Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate sunt următoarele: art. 1 referitor la Statul român, art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. În considerentele acestei decizii, Curtea s-a referit și la aspectul privind dreptul contestatorului de a se apăra în fața instanței de judecată.

17. Astfel, cu privire la constituționalitatea art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, s-a arătat că acesta "vizează faza executării pedepsei, care este ce-a de-a treia fază a procesului penal, reglementând cu privire la asistența juridică în procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Așa fiind, aspectul criticat de autorul excepției, respectiv lipsa asistenței juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale și a judecății, situația juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a făptuitorului, a suspectului sau a inculpatului" (paragraful 13). Totodată, "Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie", iar "stabilirea cazurilor în care asistența juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituție, are deplină libertate de a reglementa" (paragraful 14). De asemenea, s-a mai reținut că "persoana condamnată nu este împiedicată să își angajeze un avocat pentru aspectele care țin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție" (paragraful 15).

18. În plus, raportându-se la dispozițiile legale referitoare la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, Curtea a statuat în decizia citată, la paragrafele 17-19, că persoana condamnată, care este nemulțumită de decizia de stabilire a regimului de executare a pedepsei pronunțate de Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită, conform art. 32 din Legea nr. 254/2013, la nivelul penitenciarului, poate, în temeiul art. 39 alin. (3) din aceeași lege, să formuleze o plângere împotriva acesteia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data comunicării. Plângerea este soluționată prin încheiere executorie de către judecătorul de supraveghere în termen de 10 zile de la data primirii, iar împotriva încheierii persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. Potrivit alin. (14) și (15) ale aceluiași art. 39, contestația se judecă, în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate și a administrației penitenciarului, persoana condamnată și administrația penitenciarului putând depune memorii și concluzii scrise.

19. Așa fiind, faptul că persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, este citată, putând depune memorii și concluzii scrise, consacră caracterul neîntemeiat al criticilor formulată cu privire la art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013, cu atât mai mult cu cât procurorul și reprezentantul administrației penitenciarului beneficiază de aceleași drepturi procesuale. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora dreptul la apărare este o componentă a dreptului la un proces echitabil, nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 23 septembrie 2004 pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Hotărârea din 27 iunie 2006, pronunțată în Cauza Szabo împotriva Suediei, și Hotărârea din 23 octombrie 2012, pronunțată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33 (a se vedea Decizia nr. 733 din 16 decembrie 2014, paragraful 16).

20. Cu privire la o excepție de neconstituționalitate identică, având ca obiect prevederile art. 39 alin. (16) și (17) din Legea nr. 254/2013, Curtea s-a mai pronunțat și prin Decizia nr. 368 din 14 mai 2015¹⁾, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, respingând excepția ca neîntemeiată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.