Decizia CCR nr. 516 din 7.07.2015 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 - organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, excepție ridicată de Elena Mihai în Dosarul nr. 9.909/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 86 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Arată că autoarea excepției critică art. 22 din Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert recomandat, or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiect al excepțiilor de neconstituționalitate pot fi doar legile și ordonanțele Guvernului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.909/105/2013, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală. Excepția a fost ridicată de Elena Mihai în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 și art. 175 lit. c) din vechiul Cod penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, deoarece Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților interzic expertului să formuleze o opinie cu privire la capacitatea psihică sau discernământul persoanei examinate. În acest sens se arată că dispozițiile art. 172, 173, 177 și 184 din Codul de procedură penală dau persoanei interesate dreptul de a solicita ca la efectuarea unei expertize medico-legale să participe și un expert recomandat de aceasta. Totodată, art. 15, 33 și 34 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000, republicată, stabilesc fără echivoc că dispozițiile din Codul de procedură penală și din codul de procedură civilă cu privire la expertize sunt aplicabile și în cazul expertizelor medico-legale, sens în care Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, precum și celelalte institute de medicină legală, în limitele competenței lor teritoriale, vor efectua din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată sau la cererea persoanelor interesate expertize, examinări medico-legale, precum și alte lucrări medico-legale, la a căror efectuare, în numele părților interesate, pot asista medici legiști sau specialiști cuprinși într-o listă oficială. Cu toate acestea, dispozițiile art. 22 din Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților interzic expertului recomandat să facă aprecieri asupra capacității psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de comisia medico- legală psihiatrică. Se solicită Curții Constituționale să constate că dispozițiile art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000, care stabilesc ca atribuții în sarcina Consiliului superior de medicină legală coordonarea din punct de vedere metodologic a activității de medicină legală, contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României "în măsura în care permite elaborarea unor norme metodologice cu caracter administrativ, vădit neconstituțional".

6. Tribunalul Prahova - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece prin dispozițiile art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 a fost reglementat dreptul Consiliului superior de medicină legală de a coordona din punct de vedere metodologic activitatea de medicină legală, în baza acestor prerogative Consiliul emițând și aprobând Normele metodologice privind participarea expertului parte în cadrul lucrărilor medico-legale. Aceste norme metodologice interzic expertului recomandat să facă aprecieri asupra capacității psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de către comisia medico-legală psihiatrică. Prin îngrădirea dreptului expertului parte de a-și exprima punctul de vedere în privința capacității psihice sau discernământului unei persoane se încalcă dreptul la un proces echitabil.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 1.462 din 12 martie 2015, punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că autorul excepției deduce neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate din interpretarea art. 22 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice privind participarea expertului parte în cadrul lucrărilor medico-legale. Or, acestea nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ele putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au următorul conținut: "Consiliul superior de medicină legală are următoarele atribuții principale:

a) coordonează activitatea de medicină legală, din punct de vedere științific și metodologic, împreună cu Ministerul Sănătății, în vederea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întregul teritoriu al țării;"

12. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 13 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 reglementează una dintre atribuțiile Consiliului superior de medicină legală, respectiv aceea de coordonare a activității de medicină legală din punct de vedere științific și metodologic, împreună cu Ministerul Sănătății. Scopul instituirii acestei atribuții îl constituie, potrivit aceluiași text legal, asigurarea "unei practici medico-legale unitare pe întreg teritoriul țării".

14. Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000, activitatea de medicină legală constă în "efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viață, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor ori în alte situații prevăzute de lege, precum și în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice și de cercetare a filiației." Prin urmare, activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter științific organelor de urmărire penală, instanțelor judecătorești, precum și la cererea persoanelor interesate, în soluționarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului, astfel încât necesitatea asigurării unei practici medico-legale unitare pe întreg teritoriul țării este de domeniul evidenței.

15. În acest cadru, instituirea atribuției Consiliului superior de medicină legală menționate nu afectează, în principiu, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. O astfel de competență este de natură a da eficiență dispoziției constituționale referitoare la obligația statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătății, sens în care activitatea de medicină legală, ca parte integrantă a asistenței medicale, este coordonată din punct de vedere administrativ de către Ministerul Sănătății și din punct de vedere științific și metodologic de către Ministerul Sănătății și Consiliul superior de medicină legală.

16. De altfel, autorul excepției nu critică și deci nu aduce argumente care să susțină neconstituționalitatea instituirii unei astfel de atribuții în sarcina Consiliului superior de medicină legală. Susținerile sale vizează dispoziții cuprinse în Normele metodologice privind activitatea medicului legist în calitate de expert numit de organele judiciare la solicitarea părților, aprobate prin Hotărârea nr. 2 din 24 noiembrie 2011 a plenului Consiliului superior de medicină legală, respectiv dispozițiile art. 22 alin. (2) lit. a) din aceste norme metodologice, potrivit cărora, în opinia expertală, expertul recomandat nu poate face aprecieri asupra capacității psihice sau a discernământului unei persoane chiar dacă a participat la examinarea persoanei respective efectuată de comisa medico-legală psihiatrică. Se susțin neconstituționalitatea și nelegalitatea textului menționat, inclusiv printr-un examen comparativ cu prevederile Codului de procedură penală, fiind enunțată concluzia în sensul că "aceste norme încalcă dispozițiile unei legi aprobate de Parlamentul României în urma dezbaterilor." Or, față de dispozițiile exprese ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță[...]", rezultă că normele metodologice nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Tot astfel, Curtea nu se poate pronunța asupra modului concret în care Consiliului superior de medicină legală își exercită atribuțiile legale, întrucât examenul de constituționalitate realizat în cadrul atribuției prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție vizează conformitatea legilor și ordonanțelor cu dispozițiile Legii fundamentale, iar nu modul de aplicare a actelor normative menționate.