Decizia CCR nr. 1.068 din 13.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în Dosarul nr. 1.978/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 612D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul Dan Nicolae Burulea, consilier juridic al Sindicatului Proautonomia din Satu Mare, cu delegație depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.211D/2012, nr. 1.212D/2012, nr. 1.213D/2012 și nr. 1.214D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a aceleiași legi, excepție ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare în dosarele nr. 1.704/83/CA/2011, nr. 1.723/83/CA/2011, nr. 1.739/83/CA/2011 și nr. 2.143/83/CA/2011 ale Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, același consilier juridic, având delegații depuse în fiecare dintre dosare. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, față de obiectul cauzelor menționate, pune în discuție problema conexării lor.

Consilierul juridic al autorului excepției și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.211D/2012, nr. 1.212D/2012, nr. 1.213D/2012 și nr. 1.214D/2012 la Dosarul nr. 612D/2012, care a fost primul înregistrat.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției. Acesta solicită Plenului Curții să se pronunțe mai întâi asupra încetării mandatului de judecător la Curtea Constituțională a domnului Augustin Zegrean, întrucât acesta se află în stare de incompatibilitate, fiind posesorul unui "certificat de handicap accentuat ireversibil, de gradul II“. Arată că, pentru exercitarea unei funcții publice, legea impune ca persoana să fie aptă din punct de vedere medical, or, domnul Augustin Zegrean nu putea și nu poate să desfășoare activitatea de judecător al Curții Constituționale deoarece, așa cum rezultă din art. 69 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, și-a pierdut capacitatea de muncă. Depune la dosar și motivarea scrisă a cererii formulate.

Cu privire la această cerere, reprezentantul Ministerului Public apreciază că este inadmisibilă.

Deliberând, Curtea respinge cererea. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea constată că domnul Augustin Zegrean deține, într-adevăr, un "certificat de handicap accentuat ireversibil, de gradul II“, informație care a fost comunicată reprezentantului autorului excepției prin Adresa nr. 4.591 din 21 noiembrie 2012, ca răspuns la o cerere formulată de acesta potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precizându-se totodată, în adresa menționată, că domnul Augustin Zegrean a renunțat expres "la orice indemnizație, alte servicii ori prestații sociale recunoscute de legislația în vigoare“. Curtea reține că art. 69 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pe care îl invocă reprezentantul autorului excepției în scopul de a evidenția pretinsa incapacitate a președintelui Curții Constituționale de a ocupa o funcție publică, are în vedere nu gradul handicapului, ci al invalidității, care este considerată a fi de gradul II atunci când este caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire. Or, încadrarea persoanei într-un grad de handicap nu presupune automat pierderea capacității de muncă, potrivit art. 69 lit. a)-c) din Legea nr. 263/2010, după caz.

În acest context legislativ și având în vedere și dispozițiile art. 50 din Constituție care consacră, ca trăsătură a statului social, asigurarea egalității de șanse în ce privește persoanele cu handicap, precum și cele ale Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, convenție adoptată, potrivit art. 1 din aceasta, în scopul de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități, Curtea constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 67 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 47/1992.

În continuare, cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției pentru a susține excepția de neconstituționalitate. Acesta solicită admiterea excepției, arătând că pentru apărarea siguranței naționale sunt responsabili toți cetățenii țării, astfel că nu doar cei din sectorul public ar fi trebuit să contribuie la scăderea cheltuielilor bugetare prin diminuarea salariilor. În opinia sa, o asemenea măsură a operat ca o impozitare suplimentară a salariaților din sistemul bugetar. Depune la dosar și note scrise în sprijinul celor susținute oral.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, invocând, în acest sens, concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului exprimate în Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 1 martie 2012 și 25 iunie 2012, pronunțate în dosarele nr. 1.978/83/2011, nr. 1.704/83/CA/2011, nr. 1.723/83/CA/2011, nr. 1.739/83/CA/2011 și nr. 2.143/83/CA/2011, Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție ridicată de Sindicatul Proautonomia din Satu Mare, în cauze având ca obiect soluționarea unor litigii de muncă privind drepturile salariate ale unor funcționari publici.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, în condițiile în care restrângerea drepturilor salariale prin Legea nr. 118/2010 a fost justificată de necesitatea apărării securității naționale, aceasta a fost realizată printr-o măsură discriminatorie, în sensul că numai salariaților din sistemul bugetar li s-a aplicat diminuarea salarială de 25%. Or, sarcina stopării crizei economice, ca fenomen care ar fi pus în pericol securitatea națională, ar fi trebui să revină tuturor cetățenilor țării, adică și celor care sunt angajați în sectorul privat. În același sens, precizează că discriminarea rezultă și din aceea că măsura reducerii salariilor cu 25% a echivalat cu o creștere a impozitului pe venit stabilită doar pentru o parte a populației. Totodată, autorul excepției susține că se încalcă principiul cuprins în art. 53 din Constituție, potrivit căruia restrângerea exercițiului unui drept nu poate aduce atingere existenței acestuia, ca urmare a faptului că diminuarea salarială s-a menținut și după data de 31 decembrie 2010, când ar fi trebuit să înceteze, conform art. 16 din Legea nr. 118/2010.

De asemenea, se susține că legea criticată, prin diminuarea drepturilor salariale, încalcă dreptul de proprietate privată garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Arată că măsura de reducere a drepturilor salariale dispusă prin Legea nr. 118/2010 nesocotește nu numai principiile proporționalității, nediscriminării, păstrării și recunoașterii dreptului salarial, ci și dreptul la informare și libertatea în muncă, prevăzute de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 31 și art. 41 din Constituție. Aceasta, deoarece impunerea de către angajator a unui alt salariu decât cel inițial stabilit prin acordul părților și modificarea contractului de muncă fără informarea și obținerea acordului de voință al salariatului reprezintă o încălcare a principiului libertății în muncă și a dreptului de informare asupra tuturor condițiilor de muncă, inclusiv a nivelului de salarizare.

Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că nu se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție privitoare la egalitate, întrucât salariații din sectorul public nu se află în aceeași situație cu cei din sectorul privat. Aceasta, deoarece salariile persoanelor din sectorul public se achită din bugetul consolidat al statului, pe când cele ale persoanelor din sectorul privat, din patrimoniul persoanelor juridice angajatoare. De asemenea, salariul persoanelor angajate în sectorul public se stabilește prin acte normative, în timp ce salariul celor din sectorul privat se fixează prin acordul de voință dintre angajat și angajator. De asemenea, precizează că, raportat la cuantumul diminuării, nu s-a adus atingere substanței dreptului invocat de reclamant.

Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că legea criticată este constituțională. În susținerea acestui punct de vedere arată că legiuitorul are dreptul, dar și obligația, ca atunci când apare o situație economică gravă, de natură să afecteze întregul sistem economic și financiar al statului, să adopte în mod temporar măsuri de reducere a salariilor întregului personal plătit din fonduri publice, în anumite limite rezonabile. Consideră că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același procent și în același mod și are un caracter temporar, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului constituțional protejat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise formulate de autorul excepției, Curtea constată că, în realitate, critica vizează doar prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, asupra cărora urmează să exercite controlul de constituționalitate. Aceste prevederi au următorul conținut: "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.“

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziții din Constituție: art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, art. 31 privind dreptul la informație, art. 41 alin. (1) potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă și art. 53 care reglementează condițiile în care poate avea loc restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, invocă și prevederile art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, că prevederile Legii nr. 118/2010 referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 din aceasta. Cu toate acestea, prevederile legale criticate continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituționalitatea prevederilor legale criticate.

Totodată, Curtea observă că a mai examinat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași texte constituționale și convenționale.

Astfel, prin Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 20 aprilie 2012, Curtea a constatat că nu poate reține critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 16 din Constituție, întrucât angajații din sistemul public și cei din mediul privat nu se află în aceeași situație juridică. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat, raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile. Această concluzie este confirmată și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 21, a arătat că reducerea drepturilor salariate cu 25% în temeiul Legii nr. 118/2010 nu poate fi analizată din perspectiva art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât cu dificultate s-ar putea reține că este pus în discuție un "bun“ în sensul articolului menționat. De altfel, instanța de la Strasbourg a arătat că, și în ipoteza în care ar aborda drepturile salariale afectate de Legea nr. 118/2010 ca fiind "bunuri“, tot nu ar reține încălcarea prevederilor convenționale, măsura reducerii drepturilor salariale necreând o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Prin urmare, Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

În același timp, Curtea a observat că, prin Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu implică un drept la dobândirea proprietății (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011).

Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 și Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reținut, în esență, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilității dispozițiilor legale criticate cu fiecare dintre condițiile strict și limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, restrângere care respectă, însă, condițiile prevăzute de dispozițiile art. 53 din Constituție. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securității naționale“, noțiune înțeleasă în sensul unor aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului.

În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a încălcării prevederilor art. 31 din Constituție referitor la dreptul persoanei la informație, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 798 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 5 decembrie 2012, că această critică privește exclusiv modalitatea de aplicare a legii de către autoritățile publice și nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate a legii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la o reconsiderare a acestei jurisprudențe, își mențin valabilitatea considerentele și soluția pronunțată prin deciziile citate.