Decizia CCR nr. 1.055 din 11.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I pct. 26 din Legea nr. 219/2005 - aprobarea OUG nr. 138/2000 pt. modificarea şi completarea Codului de procedură civilă

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 26 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Cristina Nițescu prin mandatar Maria Igiescu în Dosarul nr. 486/299/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.324D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 486/299/2003, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 26 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Cristina Nițescu, prin mandatar Maria Igiescu, într-o cauză având ca obiect contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) și art. 124 din Constituție, fără a arăta în ce mod.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 696/2006.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că autoarea excepției de neconstituționalitate se mărginește numai la a invoca în susținerea acesteia o prevedere constituțională. În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că simpla enumerare a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Față de aceste aspecte, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Avocatul Poporului arată că, în virtutea principiului rolului activ, judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept ale pricinii. Aplicarea acestui principiu conduce la aflarea adevărului și, în consecință, la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale. Descoperirea adevărului nu ar fi posibilă dacă, printr-un sistem procesual, s-ar interzice judecătorului să stăruie, prin mijloace legale, în vederea lămuririi acelor fapte pe care părțile nu le-au dovedit din diferite motive. În acest context, eliminarea din codul de procedură civilă a obligației judecătorului de a da îndrumări părților care nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau mandatari, cu privire la drepturile și obligațiile lor, nu este de natură să aducă atingere garanțiilor specifice caracterului echitabil al procesului sau al soluționării cauzei într-un termen rezonabil și nici înfăptuirii justiției. Pentru aceste motive, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 26 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, cu următorul conținut: "La articolul I punctul 46, alineatul 3 al articolului 129 se abrogă.“

Dispozițiile art. 129 alin. (3), abrogate prin textul de lege criticat, dispun că: "În cazul în care părțile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatarii prevăzuți la art. 68 alin. 5, judecătorul le va da îndrumări cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin în proces.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și art. 124 referitor la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției se limitează la a enumera textele constituționale considerate a fi încălcate, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală.

Prin urmare, Curtea constată că excepția nu este motivată, nefiind respectate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“. În mod constant, jurisprudența instanței constituționale a stabilit că sesizările de neconstituționalitate adresate Curții fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptățite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituțional.