Decizia CCR nr. 1.080 din 13.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 149 alin. 1, 2 şi (4) şi art. 151 alin. 2 şi (3) din Legea nr. 263/2010 - sistemul unitar de pensii publice, precum şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și ale art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Sofiea Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.077/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.448D/2012.

La apelul nominal răspunde autoarea excepției, prezentă personal. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, susținând că dispozițiile art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 încalcă liberul acces la justiție prin instituirea unei proceduri administrative prealabile ce nu permite persoanelor interesate de contestarea deciziilor de pensionare să se adreseze direct instanței de judecată, ci le obligă să formuleze, în acest sens, cereri adresate unei comisii de contestații, special înființată în acest scop în cadrul Ministerului Apărării Naționale, dar care nu are dreptul de a se pronunța asupra aspectelor juridice ale emiterii acestor decizii. Se arată, totodată, că recalcularea pensiilor militarilor, potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, este ilegală, întrucât sistemul pensiilor militare nu a fost niciodată contributiv, așa încât această intervenție a statului să poată fi motivată la fel ca și în cazul celorlalte categorii de pensii. La dosarul cauzei, autoarea excepției a depus note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că procedura administrativă prealabilă reglementată prin Legea nr. 263/2010, în materia contestării deciziilor de pensionare, nu încalcă liberul acces la justiție și că ajustarea pensiilor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 119/2010, în condițiile crizei economice, este o măsură justificată și proporțională cu scopul urmărit de legiuitor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 11.077/105/2011, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și ale art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Sofiea Balaban Grăjdan într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei decizii de revizuire a pensiei, menținerea deciziei anterioare acesteia și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru perioada în care autoarea excepției a încasat pensia revizuită.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că procedura administrativă, reglementată prin dispozițiile art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010, încalcă accesul liber la justiție, neoferind persoanelor interesate dreptul de a se adresa direct instanțelor de judecată pentru a solicita anularea deciziilor emise de casele de pensii și obligându-le pe acestea la parcurgerea unei proceduri administrative ce se derulează în cadrul comisiei de contestații, înființată la nivelul Ministerului Apărării Naționale. Se arată că soluționarea unor astfel de cereri excedează competențelor comisiei anterior arătate, care sunt stabilite în mod expres prin art. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale, al ministrului apărării naționale, al ministrului administrației și internelor și al directorului Serviciului Român de Informații nr. 1.453/M.34/18.769/10.161/2011, și că hotărârile acestei comisii nu pot fi definitive decât cu încălcarea prevederilor art. 20 și 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Referitor la neconstituționalitatea art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, autoarea susține că anularea pensiei militare de stat, ce reprezintă un drept de creanță asupra statului, și înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale bazată pe principiul contributivității duce la anularea definitivă a dreptului său la pensie, din moment ce nu a contribuit niciodată la bugetul asigurărilor sociale, și că, pe de altă parte, acest mecanism generează o deturnare de fonduri contrară prevederilor art. 139 alin. (3) din Constituție. Referitor la aceleași texte criticate, se mai arată că Guvernul nu a procedat la o corectă informare a cetățenilor în privința efectelor Legii nr. 119/2010, cu încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 31 alin. (2).

Tribunalul Prahova - Secția I civilă opinează că dispozițiile criticate sunt constituționale, arătând că procedura administrativă reglementată prin prevederile art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiție, hotărârile comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații fiind supuse controlului instanțelor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (2) din aceeași lege. Se mai arată că instituirea procedurii prealabile de contestare a deciziilor de pensie are ca scop menținerea unui climat de ordine indispensabil exercitării în bune condiții a dreptului constituțional prevăzut la art. 21, oferind părților posibilitatea de a se înțelege asupra pretențiilor, fără implicarea autorității judecătorești. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, se opinează că acestea nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției, instanța făcând trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 871 și nr. 873 din 25 iunie 2010.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține, în acest sens, că instituirea unor proceduri administrative prealabile fără caracter jurisdicțional, cum este cea prevăzută la art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010, nu este de natură a contraveni dispozițiilor Legii fundamentale și se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 382 din 17 aprilie 2007, nr. 973 din 6 iulie 2010 și nr. 1.224 din 20 septembrie 2011. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010, se arată că dreptul la pensie este un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu reprezintă o expropriere, și că recalcularea acestor drepturi după un nou algoritm este justificată de criza economică și financiară gravă cu care se confruntă statul și de necesitatea reformării sistemului de pensii în vederea eliminării inechităților din cadrul acestuia. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 871 și 873 din 25 iunie 2010, nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, nr. 1.269 din 27 septembrie 2011 și nr. 706 din 5 iulie 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, precum și ale art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. 149 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 263/2010:

"(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

[_]

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.“.;

- Art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010:

"(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.“;

- Art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010:"Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:

a) pensiile militare de stat;“;

- Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010:"(2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.“

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informație, art. 44 alin. (1)-(4) și (6) privind dreptul de proprietate privată, art. 139 alin. (3) referitor la impozite, taxe și alte contribuții și art. 148 cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 referitor la dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 149 alin. (1), (2) și (4) și art. 151 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, referitor la critica potrivit căreia, în cazul neparcurgerii procedurii prealabile obligatorii ce se desfășoară în cadrul comisiei de contestații organizate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, titularul dreptului la pensie ar fi împiedicat a se adresa justiției, cu încălcarea art. 21 și, în subsidiar, a art. 44 din Constituție, Curtea, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, a reținut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional.

De altfel, în același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, ori prin Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în Cauza Fischer împotriva Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenție. Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică un "tribunal“ în sensul Convenției.

Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate.

Astfel, așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

2. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. a) și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea reține că, prin Decizia nr. 810 din 2 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, a statuat că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentându-l doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Totodată, Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun“, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură. Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 și Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

Totodată, Curtea a statuat că cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil.

Curtea a mai reținut că dispozițiile constituționale ale art. 139 alin. (3) privind impozite, taxe și alte contribuții nu au incidență în cauza de față.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele arătate, Curtea reține că, faptul că unele categorii socio-profesionale nu au contribuit la un sistem de asigurări sociale de stat, nu înseamnă că legiuitorul nu are competența de a reglementa în beneficiul acestora o pensie care să reflecte nivelul veniturilor obținute de-a lungul perioadei active a angajatului, potrivit criteriilor avute în vedere pentru cvasitotalitatea cetățenilor. În acest fel, legiuitorul a reușit să integreze pensiile militarilor în sistemul actual de pensii, eliminând modul favorizant de calcul al acestora. Așadar, pensia astfel stabilită devine una contributivă, legiuitorul eliminând acel supliment din partea statului, privit ca diferență dintre pensia contributivă și cea de serviciu.

De altfel, prin Hotărârea din 15 mai 2012 pronunțată în Cauza Abăluță și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diminuarea pensiilor militarilor, în România, a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate (paragraful 16). De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (paragraful 17). Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari (paragraful 20).