Decizia CCR nr. 1.089 din 18.12.2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 51 alin. (1) pct. C. lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) pct. C. lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Sindicatul Național "Solidaritatea“ al Metalurgiștilor din România din Jilava în Dosarul nr. 4.835/1.748/2012 al Judecătoriei Cornetu și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.378D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4.835/1.748/2012, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) pct. C. lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția a fost ridicată de petentul Sindicatul Național "Solidaritatea“ al Metalurgiștilor din România din Jilava în cadrul unui litigiu având ca obiect constatare reprezentativitate sindicat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin art. 9, 15, 40, 41, 43 și 53 din Legea fundamentală.

În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate permit ca, la nivelul unității, un singur sindicat să poată îndeplini condițiile de reprezentativitate, numai acesta putând participa la negocierile colective din unitatea respectivă, ceea ce împiedică exercitarea dreptului salariaților de a se asocia liber în sindicate.

Totodată, salariaților care nu vor să se asocieze în sindicatul majoritar le este încălcat dreptul la negocieri colective în materie de muncă. În mod concret, acești salariați sunt constrânși fie să adere la sindicatul majoritar, ceea ce contravine art. 40 alin. (1) din Constituție, caracterul asocierii nemaifiind liber, fie să nu se asocieze, caz în care nu mai beneficiază de dreptul de negocieri colective, garantat de art. 41 alin. (5) din Constituție.

În acest context, se observă că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 9 din Constituție, deoarece sindicatele care nu pot atinge pragul impus de legiuitor nu pot apăra drepturile și promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor.

De asemenea, dispozițiile criticate contravin și art. 15 alin. (1) din Constituție, întrucât, în forma lor actuală, acestea nu garantează pentru salariații care nu sunt asociați în sindicatul majoritar drepturile constituționale indicate mai sus.

În final, autorii excepției aduc o propunere de lege ferenda, potrivit căreia se impune stabilirea unui prag de reprezentativitate între 30% și 40% din numărul total al angajaților dintr-o unitate.

Judecătoria Cornetu nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate "pentru a nu exista o antepronunțare asupra fondului cauzei și a nu deveni incidente prevederile art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă.“

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 68/2000.

Avocatul Poporului apreciază, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece legiuitorul este în drept să stabilească condițiile obligatorii în care sindicatele își desfășoară activitatea, inclusiv condițiile de reprezentativitate. Mai mult, în situația în care actele îndeplinite ori măsurile luate au efecte nu numai asupra membrilor acestora, ci și asupra restului salariaților din unitate, apare ca firească cerința legală ca aceste organizații să aibă un grad de reprezentativitate. În acest context, stabilirea unor condiții legale privind reprezentativitatea constituie o expresie a dispozițiilor constituționale referitoare la activitatea și rolul sindicatelor, care nu afectează în niciun fel exercițiul dreptului la liberă asociere.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 51 alin. (1) pct. C. lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care au următorul cuprins: "Sunt reprezentative la nivel național, de sector de activitate, de grup de unități și de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: [_] C. la nivel de unitate: [_] c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.“

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, art. 15 alin. (1) potrivit cărora "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea“,art. 40 privind dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective, art. 43 privind dreptul la grevă și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității Legii dialogului social - în cadrul controlului de constituționalitate a priori, reținând că art. 40 alin. (1) din Constituție prevede dreptul cetățenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere. Acest drept fundamental, social-politic, care nu este însă un drept absolut, se exercită prin participare la constituirea asociațiilor sau prin aderare la asociații existente, înseși prevederile constituționale stabilesc anumite limite ale dreptului de asociere, care privesc trei aspecte: a) scopurile și activitatea; b) membrii; c) caracterul asociației, rezultând din modul său de constituire. Legea poate institui anumite condiții obligatorii privind constituirea și desfășurarea activității asociațiilor.

Prin aceeași decizie, Curtea a reținut - în ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind eliminarea unor măsuri ce asigurau exercițiul liber și neconstrâns al libertății sindicale - că soluțiile legislative anterioare nu sunt de relevanță constituțională, cu alte cuvinte ele reprezintă mai degrabă garanții suplimentare de nivel legal în sprijinul activității sindicale, fără ca prin eliminarea lor să fie pusă în discuție sau afectată în vreun fel ori altul substanța art. 9 sau 40 din Constituție.

Cu privire la impunerea prin lege a unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 147 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 11 mai 2004, constatând că această prevedere se încadrează în condițiile pe care legea le poate impune potrivit prevederilor art. 9 din Constituție. Stabilirea numărului minim de membri constituanți se impune pentru a se asigura organizației sindicale constituite o reprezentativitate minimă în vederea desfășurării activităților specifice de apărare a drepturilor și intereselor membrilor săi.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Referitor la invocarea art. 43 din Constituție privind dreptul la grevă, Curtea reține că aceste dispoziții constituționale nu au legătură cu impunerea de către legiuitor a unor condiții de reprezentativitate pentru constituirea sindicatelor.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că dispozițiile constituționale ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu au incidență în cauza de față, întrucât nu ne aflăm în ipoteza restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.