Decizia CCR nr. 468 din 23.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. 2, (3) şi (4) şi art. 33–35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Viorel Martin, Nicolae Martin, Constantin Martin, Elena Vlad și Societatea Comercială "Real Invest Grup“ - S.A. din București în Dosarul nr. 12.452/3/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 248D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013, de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2), (3) și (4) din același act normativ. Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 206 din 8 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 12.452/3/2013, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Viorel Martin, Nicolae Martin, Constantin Martin, Elena Vlad și Societatea Comercială "Real Invest Grup“ - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilității lor și asupra cererilor aflate pe rolul instanțelor la data de 20 mai 2013, care au ca obiect soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție. În acest sens se susține că interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, raportate la însăși domeniul de reglementare al legii, astfel cum este definit în titlul acesteia (măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România), impune aplicabilitatea acestora doar în privința procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate și depuse în termenul legal. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica și cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu și dispozițiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunțarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea se invocă principiul securității raporturilor juridice, principiu care trebuie respectat prin raportare la principiul neretroactivității legii. Totodată arată că prin invocarea de către instanțele de judecată, din oficiu, a excepției de prematuritate se încălca dreptul la un proces echitabil, din perspectiva soluționării cauzei într-un termen rezonabil.

6. Se mai susține că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi. Astfel, se apreciază că prevederile legale criticate nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege. În acest context arată că cetățenii care au promovat acțiuni în justiție pentru soluționarea notificărilor anterior apariției Legii nr. 165/2013, având în prezent cauzele pe rol, sunt în mod evident dezavantajați prin aplicarea legii noi sub aspectul termenelor impuse de art. 33-35 ale acestei legi, față de cei ale căror notificări au fost soluționate deja pe fond, în procedura administrativă sau judiciară, chiar dacă aceștia din urmă nu au primit efectiv măsurile reparatorii. Autorii excepției de neconstituțional itate invocă și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și la art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiție, drept a cărei exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exercițiului acestui drept poate avea loc doar în condițiile reglementate de art. 53 din Constituție. Așa fiind, efectivitatea dreptului de acces la justiție și termenul rezonabil de soluționare a cererilor formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate de prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care accesul la justiție este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

7. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 165/2013, se arată că raporturile juridice născute înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, referitoare la înstrăinarea de către titular a drepturilor cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăților, sunt rezultatul unor conduite pe care subiecții acestor raporturi juridice au adoptat-o sub protecția art. 1.391 și art. 1.392 din Codul civil din 1.864, referitoare la cesiunea de creanță, "în condițiile în care legile proprietății reprezentau o garanție fundamentală a drepturilor constituționale“. Astfel, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate ignoră ordinea de drept existentă la momentul încheierii raporturilor juridice încheiate între titularii drepturilor de proprietate [la care face referire art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013] și dobânditorii acestor drepturi, moment în care era aplicabil principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, spre deosebire de Legea nr. 165/2013 care schimbă acest principiu, înlocuindu-l prin compensarea prin puncte. Mai mult, prevederile legale criticate creează o discriminare între persoanele îndreptățite la restituire, sancționându-i pe cei care au decis să își înstrăineze dreptul. De asemenea, potrivit motivării excepției de neconstituționalitate, conținutul dreptului de proprietate al persoanei fizice, de a se folosi de proprietatea sa și de a dispune liber de aceasta, este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care "nesocotește libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând acest drept la procentul de 15% din dreptul de proprietate“, ceea ce echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică. Se mai susține că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 echivalează cu o confiscare a averii dobândite licit, în condiții legale, de către cesionarii drepturilor conferite de legile speciale de reparație. Astfel, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, confiscarea procentului de 85% din drepturile stabilite de către Legea nr. 10/2001 generează o îmbogățire fără justă cauză a statului, contrar principiilor statului de drept, precum și dreptului convențional la respectarea bunurilor.

8. Tribunalul București - Secția a V-a civilă își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. Se apreciază că trebuie făcută distincția între situațiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere. Unor situațiile juridice voluntare nu pot fi asimilate acțiunile în justiție aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale, în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și, de aceea, intrând sub incidența noului act normativ. Nu este încălcat nici principiul constituțional al egalității în drepturi, dat fiind faptul că instituirea unor limite temporale diferite pentru soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este justificată de gradul diferit de încărcare a entităților învestite cu soluționarea notificărilor, măsura fiind menită să asigure un mecanism eficient de protecție a drepturilor garantate. Mai mult, condiționarea accesului la justiție de expirarea termenelor prevăzute la art. 33-35 din lege reprezintă o măsură de restrângere temporară, justificată prin necesitatea de a înlătura, pe viitor, disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire și care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 24 din același act normativ, instanța de judecată arată că nu se poate reține existența unei egalități între situația persoanelor victime ale preluărilor abuzive din perioada regimului comunist și situația cesionarilor de drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire, în privința cărora nu se poate vorbi despre dreptul la măsuri reparatorii. În ipoteza în care s-ar putea vorbi despre existența unui bun în patrimoniul reclamantului cesionar, nu se poate susține încălcarea dreptului de proprietate privată, în situația în care prețul vânzării a reflectat valoarea reală a imobilului. Desigur, în ipoteza în care tranzacția a fost una speculativă, cesionarul va pierde profitul estimat, fără însă ca prin aceasta să i se aducă atingere dreptului ocrotit de art. 44 din Constituție.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, dat fiind faptul că aceste prevederi legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2), (3) și (4) și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, astfel încât, în acord cu motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea urmează a se pronunța asupra acestor din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (3): "(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).“;

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (..........) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (..........) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 24 alin. (2), (3) și (4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).“;

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).“;

- Art. 34:"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.“;

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“

14. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului,art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, alin. (2) teza întâi privind garantarea și ocrotirea proprietății private, alin. (3) referitor la exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, alin. (4) privind naționalizarea și alin. (8) referitor la averea dobândită licit și art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate dispozițiile art. 1 - Protecția proprietății cuprins în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici de neconstituționalitate identice celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 și a constatat că aceste prevederi legale sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere că această cauză de inadmisibilitate a intervenit după sesizarea Curții cu prezenta excepție de neconstituționalitate. Curtea mai reține că, în aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din actualul Cod de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

16. În ceea ce privește invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, în raport de obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, aceste din urmă prevederi legale nu sunt incidente în cadrul soluționării cauzei aflate pe rolul instanței de judecată. Astfel, litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate a fost declanșat ca urmare a acțiunii persoanei îndreptățite de a sesiza instanța de judecată în cazul refuzului nejustificat de soluționare a notificării. Așa cum reiese chiar din notele scrise depuse în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, sesizarea instanței de judecată a fost făcută după pronunțarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, prin care, cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

17. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ, Curtea reține că aceste din urmă prevederi legale nu au legătură cu soluționarea fondului cauzei. În consecință, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

18. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale, în raport cu critici de neconstituționalitate identice cu cele formulate în prezenta cauză. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și anume titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Contrar susținerilor autorilor excepției de neconstituționalitate - care au calitatea de cesionari ai dreptului la despăgubire, această opțiune a legiuitorului nu reprezintă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept, care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul, că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

19. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, prin decizia menționată, Curtea a reținut că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) și art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea Europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalitățile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit, Convenția lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11, pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).

20. În acest context, Curtea a mai reținut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau a moștenitorilor acestuia. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

21. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al cesionarului, ceea ce contravine dispozițiilor art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție, prin aceeași decizie Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată. Invocând jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de contencios constituțional a statuat că împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum și faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

22. Atât considerentele, cât și soluția pronunțate în Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, anterior citată, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și art. 24 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 165/2013, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.