HG nr. 1183/2014 - nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014–2020

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 1.183/2014

privind nominalizarea autorităților implicate în sistemul de management și control al fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020

Monitorul Oficial nr. 8 din 07.01.2015

Având în vedere:

- Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;

- Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;

- Regulamentul (UE) nr. 236/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de stabilire a normelor și procedurilor comune pentru punerea în aplicare a instrumentelor Uniunii pentru finanțarea acțiunii externe, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 77 din 15 martie 2014;

- Regulamentul (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 77 din 15 martie 2014;

- Regulamentul (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument european de vecinătate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 77 din 15 martie 2014;

- Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 3 mai 2014;

- Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziții specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 244 din 19 august 2014;

- Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 72 din 12 martie 2014;

- Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;

- Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013;

- Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 15 mai 2014;

- Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, cu modificările ulterioare;

- Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

Prezenta hotărâre:

a) stabilește organismul de coordonare care efectuează desemnarea autorităților și organismelor implicate în gestionarea fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020;

b) nominalizează autoritățile și organismele implicate în gestionarea fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 potrivit prevederilor art. 123 alin. (1), (2), (4) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, și ale art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013.

Art. 2

În condițiile art. 123 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, Ministerul Fondurilor Europene este organismul care efectuează desemnarea autorităților și organismelor cu rol în gestionarea fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 prevăzute la art. 123 alin. (1), (2), (4) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și asigură coordonarea acestora.

Art. 3

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Fondurilor Europene ca autoritate de management pentru Programul operațional Infrastructură mare, Programul operațional Capital uman, Programul operațional Competitivitate, Programul operațional Asistență tehnică și Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate, având responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate fiecăruia dintre aceste programe, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și la art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunjj Europene, seria L, nr. 72 din 12 martie 2014.

Art. 4

În condițiile art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, coroborat cu art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum și în condițiile art. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA II), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 3 mai 2014, și ale art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziții specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanțate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 244 din 19 august 2014, se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca autoritate de management pentru Programul operațional regional, Programul operațional Capacitate administrativă și Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, Programul operațional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operațional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 având responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate fiecărui program, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, respectiv art. 37(1) din Regulamentul (UE) nr. 447/2014 și art. 26 din Regulamentul (UE) nr. 897/2014.

Art. 5

În condițiile art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca autoritate națională pentru Programul operațional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operațional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, Programul Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul transnațional Dunărea 2014-2020, Programul de cooperare interregională INTERREG EUROPE, Programul operațional URBACT III, Programul de cooperare INTERACT III 2014-2020, Programul de cooperare ESPON 2020.

Art. 6

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum și în condițiile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 se nominalizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca autoritate de management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și art. 66 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013.

Art. 7

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca autoritate de management pentru Programul operațional Pescuit și afaceri maritime, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și la art. 97 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniuniii Europene, seria L, nr. 149 din 15 mai 2014.

Art. 8

În condițiile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, se nominalizează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca agenții de plată, precum și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția pentru coordonarea agențiilor de plăți, ca organism coordonator al agențiilor de plăți, pentru sprijinul financiar din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Garantare Agricolă și de la bugetul de stat.

Art. 9

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și cele 8 structuri subordonate acestuia, cu personalitate juridică, organizate la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic ca organisme intermediare pentru Programul operațional Capital uman.

Art. 10

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul pentru Societatea Informaționala ca organisme intermediare pentru Programul operațional Competitivitate.

Art. 11

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează agențiile pentru dezvoltare regională (ADR) ca organisme intermediare pentru Programul operațional regional.

Art. 12

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 se nominalizează Ministerul Fondurilor Europene, prin direcțiile de la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 315/2004, cu modificările și completările ulterioare, și Ministerul Energiei. Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri ca organisme intermediare pentru Programul operațional Infrastructură mare.

Art. 13

În condițiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum și în condițiile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 se nominalizează Ministerul Finanțelor Publice ca autoritate de certificare pentru Programul operațional Infrastructură mare, Programul operațional Capital uman, Programul operațional Competitivitate, Programul operațional Asistență tehnică, Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate, Programul operațional regional, Programul operațional Capacitate administrativă și Programul operațional Pescuit și afaceri maritime, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 126 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 și la art. 33 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014.

Art. 14

În condițiile art. 96 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum și în condițiile art. 7 alin. (4) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 223/2014, Ministerul Finanțelor Publice este organismul responsabil cu primirea fondurilor de la Comisia Europeană pentru Programul operațional Infrastructură mare, Programul operațional Capital uman, Programul operațional Competitivitate, Programul operațional Asistență tehnică, Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate, Programul operațional regional și Programul operațional Capacitate administrativă.

Art. 15

În condițiile art. 96 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, în condițiile art. 46 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014, precum și în condițiile art. 59 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este organismul responsabil cu primirea fondurilor de la Comisia Europeană pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, Programul operațional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operațional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.

Art. 16

În condițiile art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 coroborat cu art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum și în condițiile art. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca autoritate cu funcție de certificare pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Republica Serbia 2014-2020, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 126 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

Art. 17

În condițiile art. 23 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013, precum și în condițiile art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 se nominalizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca unitate de control de prim nivel responsabilă cu verificarea și validarea cheltuielilor efectuate de către beneficiarii români de asistență tehnică în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană, precum și de beneficiarii români în cadrul Programului transnațional Dunărea 2014-2020, Programului de cooperare interregională INTERREG EUROPE, Programului operațional URBACT III, Programului de cooperare ESPON 2020. Unitatea de control de prim nivel îndeplinește rolul de punct de contact în materie de control responsabil cu verificarea și validarea cheltuielilor efectuate de beneficiarii români în cadrul Programului operațional comun România-Ucraina 2014-2020, Programului operațional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programului operațional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, Programului Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020.

Art. 18

În condițiile art. 21 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 coroborat cu art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European, precum și în condițiile art. 36 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 și art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 și art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 223/2014 se nominalizează Autoritatea de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României ca autoritate de audit pentru Programul operațional Infrastructură mare, Programul operațional Capital uman, Programul operațional Competitivitate, Programul operațional Asistență tehnică, Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate, Programul operațional regional, Programul operațional Capacitate administrativă, Programul operațional Pescuit și afaceri maritime și pentru programele de cooperare teritorială europeană pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este nominalizat autoritate de management, îndeplinind funcțiile prevăzute la art. 127 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.

Art. 19

În condițiile art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 se nominalizează Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României ca organism de certificare, pentru sprijinul financiar din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Garantare Agricolă.

Art. 20

În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, autoritățile publice nominalizate vor supune aprobării Guvernului, după caz, modificarea și completarea actelor normative privind atribuțiile, organizarea și funcționarea acestora.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul finanțelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul educației și cercetării științifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul pentru societatea informațională,

Sorin Grindeanu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 1183/2014 - nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene structurale şi de investiţii 2014–2020