Decizia CCR nr. 470 din 23.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 46 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi ale art. II din Legea nr. 39/2011 pt. modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din...

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 470

din 23 septembrie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și ale art. II din Legea nr. 39/2011 pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și pentru completarea art. 511 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 6 și ale art. 2 din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, excepție ridicată de Asociația Camera de Comerț și Industrie Bilaterală România - Republica Democratică Congo Kinshasa din București în Dosarul nr. 10.997/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 - Secția civilă si care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 305D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Camera de Comerț și Industrie a României, domnul consilier juridic Liviu Ciobanu, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 28 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.997/300/2012, Judecătoria Sectorului 2 - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 6 și ale art. 2 din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, excepție invocată de Asociația Camera de Comerț și Industrie Bilaterală România - Republica Democratică Congo Kinshasa, într-un dosar având ca obiect soluționarea cererii formulate de Camera de Comerț și Industrie a României de obligare a unor asociații la eliminarea din denumirea lor a sintagmei "cameră de comerț".

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată, în esență, că dispozițiile legale criticate impun schimbarea denumirii unor camere de comerț care au fost înființate potrivit legislației în vigoare la acel moment, printr-o hotărâre judecătorească.

7. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că art. 40 din Constituție permite asocierea liberă a cetățenilor în diverse forme de asociere, însă sintagma "asociere liberă" nu trebuie înțeleasă în sensul că asocierea este permisă în afara unui cadru legal ori în lipsa oricărei reglementări a diferitelor forme de asociere. Or, reglementarea asocierii cetățenilor nu echivalează cu îngrădirea dreptului acestora la libera asociere, ci, dimpotrivă, servește protejării mai eficiente a drepturilor tuturor cetățenilor și prevenirii oricăror abuzuri.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. I pct. 6 și ale art. 2 din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, precum și prevederile art. 62 - Efectele dispozițiilor de modificare și de completare din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, iar intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază, Curtea reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 46 din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, precum și cele ale art. II din Legea nr. 39/2011 pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și pentru completarea art. 511 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 31 martie 2011, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 46 din Legea nr. 335/2007:"Camerele de comerț bilaterale, denumite în continuare camere bilaterale, sunt organizații autonome, neguvernamentale, apolitice, cu caracter nonprofit, cu personalitate juridică, recunoscute de utilitate publică conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare. Camerele bilaterale sunt create în scopul dezvoltării relațiilor economice ale României cu țările pentru care au fost create și al promovării, apărării și susținerii intereselor economice ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate.";_

- Art. II din Legea nr. 39/2011:"(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, camerele de comerț bilaterale sunt obligate să prezinte Camerei de Comerț și Industrie a României toate documentele care să ateste îndeplinirea condițiilor de organizare și funcționare prevăzute de Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege.

(2) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), Camera de Comerț și Industrie a României va proceda la retragerea avizului camerelor de comerț bilaterale care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, și va aviza persoanele juridice care întrunesc condițiile prevăzute de lege. "

12. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că acest text de lege aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, dar s-a mai pronunțat asupra unei soluții legislative similare, prin raportare la alte dispoziții constituționale. Pe de altă parte, raționamentul din Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014, este aplicabil, mutatis mutandis, și în cauza de față.

14. Astfel, prin decizia menționată, Curtea a reținut că modificarea denumirii asociației sau fundației și punerea de acord a acestei denumiri cu regulile introduse prin legea criticată se realizează cu autorizarea instanței judecătorești, printr-o încheiere, prin care judecătorul verifică legalitatea actelor depuse și dispune înscrierea modificării referitoare la denumirea asociației sau fundației în registru. Curtea a constatat că legea similară criticată nu desființa hotărâri judecătorești, și anume încheierile prin care se dispune înscrierea asociației sau fundației în registru, și nici nu intervenea asupra executării acestor hotărâri judecătorești, ci doar stabilea că asociațiile, fundațiile sau federațiile legal constituite la data intrării în vigoare a acesteia aveau obligația să își modifice denumirea, punând-o de acord cu noile dispoziții, într-un anumit termen de la intrarea ei în vigoare. Curtea a considerat că această normă, concretizată în legea criticată, nu echivalează cu o imixtiune a legislativului în activitatea puterii judecătorești, de vreme ce hotărârile judecătorești prin care s-a dispus înscrierea asociației sau fundației în registru înainte de intrarea în vigoare a legii criticate au fost, sunt și vor fi executate până la dizolvarea sau lichidarea acestora, în condițiile cap. IX - "Dizolvarea și lichidarea" din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și ale art. II alin. (2) din Legea nr. 22/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

15. Într-o astfel de situație în care se are în vedere modificarea - în ceea ce privește denumirea - a actului constitutiv sau a statutului asociației sau fundației, se vor pronunța noi hotărâri judecătorești, cu un obiect diferit față de cele prin care s-a dispus înregistrarea în registru, și anume încheieri prin care se dispune înscrierea în registru a modificărilor privind denumirea asociației sau fundației, fără ca legea criticată să reglementeze cu privire la executarea hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus înscrierea asociației sau fundației respective, astfel încât, printr-o atare procedură nu se stabilesc cazuri de rediscutare a soluțiilor definitive, ci se are în vedere reglementarea unor cauze noi având ca obiect cererile formulate în temeiul legii noi, prin care se solicită modificarea denumirii asociației sau fundației, pentru a o pune de acord cu noile prevederi legale.

16. Curtea Constituțională a reținut că s-a pronunțat - în cadrul controlului de constituționalitate a priori asupra dispozițiilor art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații (devenită Legea nr. 305/2008), constatând că dispozițiile criticate sunt aplicabile numai acelor asociații care conțin în denumirea lor cuvinte de natură să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice de interes național sau local. În aceste condiții, Curtea nu poate reține că, prin dispozițiile de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate, sunt încălcate dispozițiile art. 40 alin. (1) din Constituție, întrucât printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public. Condițiile impuse prin lege în ceea ce privește denumirea unor asociații nu aduc atingere dreptului de asociere, ci constituie o măsură necesară prevăzută de legiuitor într-o societate democratică pentru protejarea instituțiilor publice de interes național sau local, datorită faptului că există riscul să se creeze confuzie între acestea și asociații cu denumire similară.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea mutatis mutandis și în prezenta cauză.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația Camera de Comerț și Industrie Bilaterală România - Republica Democratică Congo Kinshasa din București în Dosarul nr. 10.997/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 46 din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și ale art. II din Legea nr. 39/2011 pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și pentru completarea art. 511 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 septembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 470 din 23.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 46 din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 şi ale art. II din Legea nr. 39/2011 pt. modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din...