Decizia CCR nr. 496 din 7.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. 1 şi la art. 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Florin Zega și Adriana Anca Marina Lazăr în Dosarul nr. 9.174/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 9D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că părțile Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au transmis la dosar puncte de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a acestei excepții de neconstituționalitate.

5. În privința dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, reprezentantul Ministerului Public precizează că aceste texte nu sunt aplicabile în litigiul dedus judecății, astfel că solicită respingerea, ca inadmisibilă, a acestei excepții de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 9 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9.174/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Florin Zega și Adriana Anca Marina Lazăr într-o cauză privind soluționarea recursului formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) împotriva sentinței prin care aceasta din urmă a fost obligată să transmită dosarul de despăgubire către un evaluator și să emită, în consecință, decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 contravin principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, în măsura în care dispozițiile Legii nr. 165/2013, referitoare la noile termene de soluționare a dosarelor de despăgubire înregistrate la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (reglementate de art. 34 și art. 35 din lege), se aplică inclusiv cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, aflate pe rolul instanțelor și soluționate prin hotărâri definitive.

8. În acest sens se arată că, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârile pronunțate în primă instanță în materie de contencios administrativ sunt definitive. Or, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, principiul neretroactivității legii are semnificația că legea nouă nu poate aduce atingere drepturilor definitiv câștigate sau situațiilor deja constituite sub imperiul legii vechi. Prin aplicarea retroactivă a legii se aduce atingere atât dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, cât și dreptului la un bun, în înțelesul conferit de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (respectiv atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept). Din această perspectivă se poate afirma că există un bun susceptibil de protecția normei convenționale indicate, în măsura în care la data adoptării noii legi exista o hotărâre definitivă care să fi confirmat dreptul reclamantului.

9. Reglementarea unor noi termene și condiții procedurale aplicabile și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, dar ulterior pronunțării hotărârii judecătorești definitive (care au respectat legea în vigoare de la acel moment), este de natură a rupe echilibrul procesual și a nesocoti dreptul părților la un proces echitabil, fiind astfel încălcat și art. 53 alin. (2) din Constituție. În cazul particular al proceselor soluționate definitiv, deși dreptul stabilit prin hotărâri definitive este unul revocabil, întrucât nu fusese epuizat exercițiul tuturor căilor de atac, această revocabilitate trebuie apreciată, în opinia autorilor excepției, din perspectiva căii extraordinare de atac ce mai putea fi exercitată potrivit legislației anterioare și care nu permitea decât un control de legalitate asupra temeiului juridic incident la momentul pronunțării hotărârii definitive. Potrivit legislației incidente la acel moment, hotărârea definitivă intra în puterea de lucru judecat, deoarece în faza procesuală a recursului nu mai avea loc o devoluare a fondului pentru stabilirea faptelor.

10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului consideră că motivele invocate în susținerea excepției pot fi reținute, în parte. Astfel, consideră că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, iar, prin aceasta, aduc atingere și dreptului la un proces echitabil și dreptului părților la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. În esență se arată, în acest sens, că neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispozițiilor legii anterioare, ci doar acțiunilor care se efectuează după intrarea sa în vigoare, rămânând valabile cele efectuate în perioada activității legii vechi. Totodată, prin adoptarea prevederilor de lege criticate, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate a cererii, invocată din oficiu de instanțele judecătorești în temeiul acestor norme legale, este o excepție de fond, peremptorie și absolută care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă, având ca efect incidența și obligativitatea în respectiva cauză a noilor termene și condiții procedurale cu caracter administrativ cuprinse în Legea nr. 165/2013.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul și nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Analizând motivarea autorilor excepției, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) și la art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (..) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni";

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau. după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

16. Dispozițiile din Constituție apreciate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 15 alin. (2), referitoare la principiul neretroactivității legii civile, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 alin. (2), care reglementează condițiile în care poate avea loc restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitoare la protecția proprietății.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză, iar prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale.

18. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Așadar, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale (de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20), deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz. în speța de față, judecata recursului civil a fost suspendată până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, ceea ce înseamnă că dispozițiile legale criticate vor fi interpretate și aplicate direct de către instanța competentă cu soluționarea recursului, în conformitate cu cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv și general obligatoriu modalitatea de interpretare constituțională a textului ce constituie obiectul excepției.

19. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013, se impune a fi analizată mai întâi incidența dispozițiilor de lege criticate asupra soluționării litigiului de față, ca una dintre condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, dispozițiile art. 35 din legea examinată reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise de entitatea învestită de lege, cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ, respectiv împotriva refuzului emiterii deciziei înăuntrul acelorași termene. Incidența dispozițiilor art. 35 este condiționată, așadar, de existența deciziei emise de autoritatea competentă cu respectarea prevederilor art. 33 și ale art. 34 sau de expirarea respectivelor termene fără ca autoritatea competentă să fi emis vreo decizie.

20. Examinând elementele specifice cauzei, Curtea constată că obiectul litigiului de față îl constituie soluționarea recursului formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 împotriva unei sentințe civile prin care Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamanților (autorii excepției), stabilind, în sarcina pârâtei, obligația de a transmite dosarul de despăgubire către un evaluator și de a emite, ulterior, titlul de despăgubire. Până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată din 25 octombrie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu efectuase decât etapa de analiză sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, constatând că în mod întemeiat cererea de restituire în natură fusese respinsă.

21. În consecință, analizând dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că autorii excepției nu se află în ipoteza aici reglementată, aceștia depunând dosarul de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior adoptării Legii nr. 165/2013, adică sub imperiul Legii nr. 247/2005, care nu prevedea în sarcina autorității competente niciun termen de soluționare a cererilor de despăgubire. Totodată, până la introducerea acțiunii în justiție, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis nicio decizie, autorii excepției adresându-se instanței pentru refuz nejustificat de soluționare, în termenii Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

22. Curtea mai observă și că alin. (1) și (2) ale art. 35 vizează calea de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din lege, acestea fiind, așadar, texte de lege care, eventual, vor fi aplicabile în cazul în care persoana îndreptățită va dori să atace în justiție decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor sau refuzul acesteia de a o emite în termenul stabilit de instanță prin hotărâre irevocabilă. Aceasta deoarece, ca efect al Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, autorilor excepției nu li se vor mai aplica termenele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, ci cel stabilit de instanța judecătorească. Din această perspectivă rezultă că art. 35 nu este, în acest moment procesual, incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013.