Decizia CCR nr. 497 din 7.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33,art. 34 alin. 1 şi la art. 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Valeria Maria Durdunescu și Jeana Lupu în Dosarul nr. 6.626/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 16D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepției au transmis la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și judecata în lipsă a cauzei. De asemenea, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 385D/2014 și nr. 419D/2014, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Elena Berlescu și, respectiv, Elisaveta Afumatu în dosarele nr. 1.777/2/2012* și, respectiv, nr. 8.196/2/2011* ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

5. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent învederează că, în ambele dosare, fiecare dintre autoarele excepției au comunicat Curții câte o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, în aceste dosare, părțile Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au transmis puncte de vedere conținând argumente în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

7. Președintele Curții, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție problema conexării lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menționate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 385D/2014 și nr. 419D/2014 la Dosarul nr. 16D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii asupra excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că, în toate cele trei dosare, obiectul litigiului în fond este identic, astfel că asupra textelor de lege criticate face următoarele precizări: dispozițiile art. 33 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în litigiile deduse judecății, astfel că solicită ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 și la art. 35 să fie respinsă ca inadmisibilă; excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din același act normativ urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.626/63/2013, Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Valeria Maria Durdunescu și Jeana Lupu într-o cauză având ca obiect obligația de a face, prin care autorii excepției au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru un imobil imposibil de restituit în natură, în privința căruia entitatea deținătoare (Primăria Municipiului Craiova) a emis decizie prin care a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent.

10. Prin Decizia civilă nr. 1.550 din 3 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.777/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Elena Berlescu într-o cauză privind soluționarea recursului formulat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței de respingere ca nefondată a cererii prin care aceasta solicita instanței obligarea pârâtei la soluționarea dosarului său de despăgubire, în sensul întocmirii raportului de evaluare și al emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

11. Prin Decizia civilă nr. 1.224 din 20 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.196/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Elisaveta Afumatu într-o cauză privind soluționarea recursului formulat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobiliară împotriva sentinței prin care acestea au fost obligate la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire și a titlului de plată, inclusiv la plata în numerar a sumei astfel stabilite.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16,art. 21 alin. (1)-(3) și art. 53, precum și prevederilor art. 6,13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și ale art. 1 din Primul Protocol la aceeași Convenție.

13. În esență, se arată că principiul neretroactivității este flagrant încălcat prin aceea că noua lege în materia finalizării procesului de despăgubire - Legea nr. 165/2013 - impune, prin dispozițiile legale criticate, respectarea unor termene administrative noi, diferite față de cele în vigoare la momentul formulării și înregistrării cererilor de retrocedare sub imperiul Legii nr. 10/2001, fără a ține cont de drepturile anterior câștigate. Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene, între 12 și 36 de luni, în care entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001. Aceste termene, care variază în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate, încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Totodată, legea nouă nu a abrogat niciuna dintre dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că art. 25 din aceasta, care prevede un termen de 60 de zile în care entitatea notificată are obligația de a pronunța o decizie asupra cererii de restituire în natură, rămâne aplicabil în continuare. Or, în condițiile în care Legea nr. 165/2013 nu face distincție între etapa în care se află cererile sau cauzele de retrocedare la momentul intrării sale în vigoare, rezultă că aplicarea noilor termene specifice procedurii administrative, inclusiv cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, contravine principiului neretroactivității legii. În virtutea acestui principiu fundamental, termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care au ca obiect soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001. În concluzie, extinzându-și aplicabilitatea și asupra cererilor de retrocedare aflate pe rolul instanțelor, Legea nr. 165/2013, prin art. 4 raportat la art. 33-35, obligă persoanele îndreptățite să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior formulării acțiunilor de chemare în judecată, anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul legii vechi, cu încălcarea principiului neretroactivității legii, principiu ce reprezintă o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, a libertății și siguranței naționale.

14. Dispozițiile art. 4 și ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin și principiului egalității în drepturi, deoarece nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalități majore între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități sau părți din teritoriul țării. Astfel, beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei ce sunt obligați să aștepte termene mai lungi, cauza discriminării create fiind dată de gradul de încărcare diferit și numărul cererilor rămase nesoluționate de entitatea învestită de lege la intrarea în vigoare a actului normativ criticat.

15. În opinia autorilor excepției, dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiție, exercitarea acestuia fiind permisă doar după scurgerea unui termen de 6 luni calculate din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 și 36 de luni stabilite pentru soluționarea cererilor/notificărilor de restituire, fără a exista vreo justificare sau o necesitate în sensul prevederilor art. 53 din Constituție. Prin aceleași norme este încălcat, de altfel, și dreptul părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere și faptul că termenele mai sus menționate încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Aplicarea acestor termene exagerat de lungi, care echivalează cu prelungirea perioadei de soluționare a cererilor, în condițiile în care cererile se soluționează în ordinea înregistrării lor, reduce principiul celerității și al termenului rezonabil doar la latura sa teoretică, în special în cazurile particulare în care dosarele sunt complete. În final, este invocată Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate pe considerentul introducerii, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, a unor noi termene și noi proceduri de plată a despăgubirilor constatate prin titlurile de plată.

16. Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia în Dosarul nr. 16D/2014, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

17. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia în dosarele nr. 385D/2014 și nr. 419D/2014, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19. Avocatul Poporului consideră că motivele invocate în susținerea excepției pot fi reținute în parte. În acest sens, se arată, în esență, că dispozițiile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, având în vedere că, în baza acestor norme legale, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. În acest mod, legiuitorul a acționat asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum.

20. Dispozițiile art. 4 și ale art. 33 din legea criticată aduc, de asemenea, atingere și principiului egalității în drepturi, deoarece creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, între persoanele ale căror procese s-au finalizat anterior intrării în vigoare a noii legi, aflate într-o situație mai favorabilă, și cele ale căror procese au fost în curs de soluționare la această dată.

21. În opinia Avocatului Poporului, prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la cele ale art. 4, sunt neconstituționale și prin aceea că îngrădesc accesul liber la justiție, având în vedere că admiterea excepției de prematuritate face ca acțiunea de chemare în judecată să fie respinsă ca prematur introdusă. În consecință, este încălcat și principiul soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil.

22. Considerând că celelalte critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute, Avocatul Poporului conchide că dispozițiile art. 4 și ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere exigențelor impuse de art. 16 din Constituție, iar art. 4 prin

raportare la art. 33-35 din același act normativ contravine prevederilor art. 15 alin. (2) și art. 21 din Legea fundamentală.

23. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, notele depuse la dosare, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

24. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

25. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost sesizată Curtea Constituțională, îl constituie prevederile art. 4,art. 33,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Analizând, însă, actele de sesizare ale instanțelor judecătorești și motivarea autorilor excepției, raportat și la circumstanțele specifice litigiilor, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 33,art. 34 alin. (1) și la art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art.4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (..) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție

se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1)si (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

26. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate normele constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 4 alin. (2) referitoare la interzicerea discriminării și criteriile de discriminare, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) și (2) privind principiul egalității în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv și ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție.

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, pentru soluționarea acesteia, se impune a fi analizată mai întâi incidența dispozițiilor de lege criticate asupra soluționării litigiilor în care aceasta a fost invocată, ca una dintre condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, Curtea observă că litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate au ca obiect, în fond, soluționarea unor acțiuni de chemare în judecată întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin care autorii excepției de neconstituționalitate au solicitat instanței judecătorești să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Națională pentru Compensarea Imobiliară) și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, după caz, să soluționeze dosarele de despăgubire aflate pe rolul acestor entități, în sensul de a dispune întocmirea raportului de evaluare și de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

28. În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 - criticate - instituie noi termene înăuntrul cărora entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, iar art. 35 din același act normativ reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise de autoritățile competente - fie entitatea deținătoare, fie Comisia Națională pentru Compensarea Imobiliară (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), cu respectarea prevederilor art. 33 și ale art. 34, sau a refuzului acestor entități de soluționare.

29. Raportat la circumstanțele specifice litigiilor în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 33 și la art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu au incidență în soluționarea acestor cauze. Aceasta deoarece în respectivele dosare a fost epuizată prima etapă administrativă, în sensul că entitatea deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv a emis decizie prin care se constata imposibilitatea restituirii în natură a imobilului și se propunea acordarea de despăgubiri. Așadar, situația de fapt proprie dosarelor în discuție nu se încadrează în ipoteza normelor cuprinse la art. 33 din lege, referitoare la termenele de soluționare a cererilor înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aspect dirimant ce imprimă excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 caracter inadmisibil. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că incidența acestor norme legale pentru soluționarea cauzelor în care a fost invocată excepția este condiționată de existența deciziei emise de autoritatea competentă cu respectarea prevederilor art. 33 și ale art. 34, de vreme ce art. 35 reglementează căile de atac împotriva respectivelor acte administrative și termenele procedurale specifice. Or, Curtea observă, pe de o parte, că în speță nu poate fi vorba de o decizie a entității învestite de lege cu soluționarea notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001, pe care autorii excepției să o supună căii de atac prevăzute de art. 35, iar, pe de altă parte, că o decizie a autorității administrative (în speță Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) nu există în niciuna dintre cauzele în care a fost invocată excepția, interesul reclamanților la demararea acțiunii judiciare constând tocmai în emiterea unei asemenea decizii. Totodată, Curtea constată, raportat la momentul procesual al cauzelor, că este prematur a fi apreciată incidența acestor norme sub aspectul promovării acțiunii judiciare în condițiile art. 35, împotriva deciziei pe care o va emite sau va refuza să o emită Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, nici aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmând să fie respinsă ca inadmisibilă.

30. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

31. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale.

32. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Altfel spus, dispozițiile legale criticate vor fi interpretate și aplicate direct de către instanța judecătorească în conformitate cu cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv și general obligatoriu modalitatea de interpretare constituțională a textului ce constituie obiectul excepției. Așadar, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale (de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20), deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.