Decizia CCR nr. 543 din 15.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 9 lit. a) din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru, precum şi ale art. 24 alin. 1 din C. pr. civ. din 1865

Cu participarea, în ședința publică din data de 14 octombrie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și ale art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gelep Panait în Dosarul nr. 674/36/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 262D/2014 și nr. 307D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public și a autorului excepției de neconstituționalitate, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 307D/2014 la Dosarul nr. 262D/2014, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 15 octombrie 2014, dată la care este pronunțată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 25 martie 2014 și 1 aprilie 2014, pronunțate în Dosarul nr. 674/36/2013, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și ale art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Gelep Panait cu ocazia soluționării unor cereri de recuzare, precum și de reexaminare formulate împotriva modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de recuzare.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 contravin art. 21 din Constituție, întrucât nu garantează dreptul la un proces echitabil, din moment ce "un complet din trei judecători a judecat de patru ori același dosar", iar "prin suprataxare, ca urmare a divizării cererii de recuzare, se urmărește să se elimine recuzarea din desfășurarea proceselor".

5. De asemenea, consideră că prevederile art. 24 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20, 21 și ale art. 124 alin. (2), deoarece limitează în mod inadmisibil cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor doar la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și în caz de rejudecare după casare. Astfel, trebuie ca un judecător, după ce a pronunțat o hotărâre, chiar dacă nu se evocă fondul, să fie incompatibil în a mai judeca acea cauză, indiferent de stadiul procesual, întrucât numai astfel se asigură imparțialitatea.

6. Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 este neîntemeiată, sens în care arată că stabilirea taxei judiciare de timbru s-a făcut în funcție de obiectul cererii cu care contestatorul a învestit instanța, astfel cum statuează prevederile criticate, fiind la latitudinea acestuia dacă îi recuză sau nu pe judecătorii care au primit spre soluționare cauza, împrejurarea invocată de contestator privind soluționarea mai multor cereri ale sale de către aceiași judecători nu este de natură a conduce la abținerea acelor judecători de la judecarea contestației în anulare cu care au fost sesizați atâta vreme cât cazurile de incompatibilitate sunt expres prevăzute de lege.

7. De asemenea, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 24 din Codul de procedură civilă, arată că și în această privință excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu contravin dispozițiilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție sau la soluționarea cauzei în mod echitabil. În esență, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. Având în vedere dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale, poate solicita ajutor public judiciar. Astfel, legiuitorul a garantat suplimentar accesul efectiv la justiție, mai ales pentru persoanele aflate în cazurile menționate în cuprinsul ordonanței de urgentă.

10. De asemenea, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul- raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, precum și dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865. Din examinarea actelor dosarelor cauzei Curtea reține că, în realitate, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, precum și cele ale art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, texte asupra cărora urmează a se pronunța prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:

- Art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:

a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces - pentru care se solicită recuzarea - 100 lei";

- Art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare."

14. Totodată, Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă, însă, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, precum și considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.

15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți". De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit, pe de o parte, de instituirea unei taxe judiciare de timbru în ceea ce privește cererile de recuzare în materie civilă, iar, pe de altă parte, de faptul că sunt limitate cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor doar la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și în caz de rejudecare după casare.

17. Curtea constată că asupra dispozițiilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, precum și celor ale art 24 alin, 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la critici și prevederi constituționale similare, Curtea s-a mai pronunțat în sensul constituționalității acestora, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, și Decizia nr. 236 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 23 iunie 2014.

18. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 în raport cu art. 21 din Constituție, aceasta este neîntemeiată. Astfel, se reține că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice". Plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. S-a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 14 aprilie 2005).

19. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

20. Totodată, în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției.

21. De asemenea, Curtea constată că legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri (Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, precitată).

22. Distinct de cele reținute anterior, în ceea ce privește

susținerile autorului excepției de neconstituționalitate referitor la "suprataxare, ca urmare a divizării cererii de recuzare", Curtea observă că recuzarea este o chestiune personală și privește pe fiecare judecător în parte. Astfel, potrivit art. 44 din Codul de procedură civilă, judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. Ca atare, este normal ca pentru fiecare cerere de recuzare în parte să fie aplicată o taxă separată.

23. Curtea reține că prevederile criticate sunt norme de procedură, care au fost edictate în lumina dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1) care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar și unele reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite.

24. Dispozițiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 reglementează incompatibilitatea, incident procedural menit să garanteze stabilirea adevărului și asigurarea unei judecăți imparțiale și echitabile în toate cauzele deduse justiției. În temeiul art. 24 alin. 1, judecătorului care a pronunțat o hotărâre într-o pricină îi este interzisă participarea la judecarea cauzei civile concrete, în situațiile expres prevăzute de lege. Norma procedurală are caracter imperativ și se bazează pe prezumția de parțialitate a judecătorului care a soluționat pricina, pronunțând o hotărâre pe fond, și este presupus a fi în imposibilitatea de a-și cenzura propria opinie cu privire la situația de fapt și de drept din speță (Decizia nr. 211 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007).

25. Or, în cauza de față nu poate opera o eventuală prezumție de parțialitate a judecătorului, întrucât judecătorul nu se pronunță asupra fondului cauzei, ci într-o cale extraordinară de atac, respectiv o contestație în anulare unde obiectul juridic îl constituie hotărârile irevocabile, care pot fi atacate pentru motivele prevăzute expres și limitativ și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

26. Ca atare, prevederile criticate, care statuează că "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare", sunt tocmai o transpunere a prevederilor constituționale invocate de autorul excepției în susținerea acesteia, reprezentând o garanție a accesului liber la justiție, respectiv a dreptului la un proces echitabil, precum și a celor ale art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".