Decizia CCR nr. 573 din 16.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 9 lit. a) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Mircea Popescu în Dosarul nr. 1.006/36/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 531D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 21 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.006/36/2013, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mircea Popescu cu ocazia examinării cererii de recuzare a judecătorilor care fac parte din completul de judecată învestit cu revizuirea unei decizii civile pronunțate de Curtea de Apel Constanța.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 contravin art. 21 din Constituție, deoarece stabilirea unui cuantum ridicat al acestei taxe reprezintă o piedică în calea justițiabililor care se adresează justiției în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime.

6. Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia taxelor judiciare de timbru, și anume deciziile nr. 832/2012 și nr. 391/2012.

7. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,

precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a instanței de contencios constituțional, concretizată prin Decizia nr. 32/2014 și Decizia nr. 45/2014.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: [...]

a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces - pentru care se solicită recuzarea - 100 lei;".

12. În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași norme constituționale. În acest sens este Decizia nr. 508 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2014, Decizia nr, 32 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2014, și Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, decizii prin care Curtea a respins, ca neîntemeiata, excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

14. Astfel, referitor la problema instituirii taxelor judiciare de timbru, Curtea a statuat că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu.

15. De asemenea, Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice" a arătat Curtea, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. S-a reținut, totodată, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

16. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. De asemenea, în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției. Astfel, plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. Tot în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, Curtea Europeană a reținut că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare perse a dreptului de acces la instanțele judecătorești, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiție cu gratuitatea actului de justiție. Statele membre trebuie să se asigure însă de faptul că sumele împovărătoare pentru posibilitățile financiare ale anumitor justițiabili nu reprezintă o restricție disproporționată ce împiedică dreptul de acces la o instanță de judecată.

17. În prezenta cauză, Curtea constată că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, fiind unul rezonabil, în cuantum fix de 100 de lei, care nu este de natură a afecta justițiabilul din punct de vedere financiar. Ca atare, nu pot fi reținute criticile referitoare la restricționarea accesului la justiție prin instituirea acestei taxe fixe, datorată de justițiabil în cazul depunerii unei cereri de recuzare a membrilor completului de judecată, în materie civilă.

18. De altfel, în ceea ce privește susținerea autorului excepției, în sensul că ar putea exista situații în care părțile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora și, în consecință, să nu se poată adresa justiției, Curtea constată că legiuitorul a instituit, prin art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri.