Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, excepție ridicată de Societatea Comercială "Chivaran Corn" - S.R.L. în Dosarul nr. 30.121/281/2012 al Judecătoriei Ploiești - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 85D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Față de criticile de neconstituționalitate, invocă Decizia nr. 196/2013, prin care Curtea a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 14 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 30.121/281/2012, Judecătoria Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) lit a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007.

5. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Chivaran Corn" - S.R.L. cu ocazia soluționării unei cereri având ca obiect o plângere contravențională.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Faptul că art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2007 face trimitere la respectarea prevederilor "prezentei legi", fără a nominaliza cu exactitate o anumită dispoziție legală, contravine art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000. Astfel, redactarea dispozițiilor de lege criticate are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă - cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravențiile și sancțiunile corespunzătoare.

7. De asemenea, apreciază că norma legală criticată diferă, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul Legii nr. 92/2007, prin care sunt instituite contravenții, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a căror săvârșire atrage răspunderea contravențională.

8. Totodată, consideră că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, stabilirea faptelor este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare constatării și sancționării contravențiilor. Prin urmare, aceste norme sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis și explicit obligațiile pe care le au operatorii de transport rutier.

9. În final, susține că dispozițiile supuse controlului de constituționalitate nu întrunesc exigențele de claritate și precizie și astfel sunt incompatibile cu prevederile constituționale ale art. 5 alin. (1) și art. 21 alin. (3), întrucât afectează garanțiile constituționale și convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare.

10. Judecătoria Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată nu este întemeiată, textul de lege fiind redactat suficient de clar și precis, subiectele de drept având obligația de a respecta toate dispozițiile prevăzute de Legea nr. 92/2007. În acest sens, instanța arată că dispozițiile de lege criticate nu lasă loc la interpretări, instituind în sarcina subiectelor de drept respectarea tuturor obligațiilor prevăzute de actul normativ contestat. Totodată, consideră că, prin obligarea petenților la respectarea dispozițiilor legii, nu se aduce atingere supremației legii sau accesului liber la justiție, aceștia având posibilitatea de a formula plângere contravențională.

11. Potrivit prevederilor art 30 alin (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 34 alin. (2): "Operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați care efectuează transport public local au următoarele obligații:

a) să respecte obligațiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, precum și prin prevederile prezentei legi;".

15. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", precum și art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

16. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 92/2007, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (2), stabilește cadrul juridic privind înființarea, organizarea și funcționarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităților administrației publice locale, județene și ale municipiului București. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum și a transportului public județean de persoane.

17. Curtea, examinând cadrul legal în materie, reține că art. 32 alin. (1) din legea-cadru prevede că drepturile și obligațiile operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați care desfășoară activități de transport public local se prevăd, potrivit Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu completările ulterioare, în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciilor de transport public local aprobate de autoritățile administrației publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.

18. Potrivit art. 34 din Regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului public local, aprobat de ministrul transporturilor prin Ordinul nr. 972 din 3 octombrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 27 noiembrie 2007, drepturile și obligațiile operatorilor de transport/transportatorilor autorizați care desfășoară activități de transport public local se prevăd în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciului de transport public local, aprobate de autoritățile administrației publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare,

respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.

19. De asemenea, "Caietul de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local", aprobat de ministrul transporturilor prin Ordinul nr. 972 din 3 octombrie 2007, stabilește condițiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță și conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță și siguranță în exploatare.

20. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 125 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013, a statuat că Legea nr. 92/2007 reprezintă noua reglementare în materia serviciilor de transport public local, adoptată în contextul aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 și a asumării îndeplinirii de către statul român a obligațiilor ce decurg din dreptul Uniunii Europene. Prin urmare, a fost necesar ca legiuitorul să actualizeze și să adapteze cadrul legislativ intern la specificul reglementărilor europene cu caracter obligatoriu și să transpună în plan național principiile din dreptul Uniunii Europene. Față de reglementările anterioare în materia atribuirii contractelor de gestiune a serviciilor publice, Legea nr. 92/2007 impune în mod imperativ principiul limitării duratei de derulare a acestor contracte, în considerarea promovării principiului asigurării mediului concurențial și al protejării, totodată, a intereselor destinatarilor finali ai serviciului public respectiv, valori consacrate și ocrotite în legislația Uniunii Europene.

21. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), Curtea reține că autorul excepției susține că art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2007 face trimitere la respectarea prevederilor "prezentei legi", fără a nominaliza cu exactitate o anumită dispoziție legală, fapt ce contravine art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Astfel, în opinia autorului, redactarea dispozițiilor de lege criticate are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravențiile și sancțiunile corespunzătoare.

22. Curtea, analizând conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, constată că, potrivit acestora, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați care efectuează transport public local au obligația să respecte obligațiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, precum și prin prevederile Legii nr. 92/2007.

23. Prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că, deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare.

24. Totodată, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că trebuie avute în vedere și prevederile constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora, "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie"

25. În jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a reținut, în repetate rânduri, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012}. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului, în plus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).

26. Relativ la critica autorului excepției, Curtea reține că, așa cum a statuat și instanța europeană prin Hotărârea din 24 mai 2007, definitivă la 24 august 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhomi împotriva României, paragraful 36, "tocmai în considerarea principiului generalității legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea la unele categorii mai degrabă generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi se folosesc prin forța lucrurilor de formule mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și pentru a se putea adapta schimbărilor de situație." Prin urmare, Curtea constată că prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) sunt pe deplin respectate.

27. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2007 raportată la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât din analiza cadrului legal incident [art. 45 alin. (7) lit. k) din Legea nr. 92/2007], nerespectarea de către operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați a obligațiilor stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

28. Potrivit art. 46 din Legea nr. 92/2007, contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (2)-(7) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor ale art. 28. De asemenea, în temeiul art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

29. Prin urmare, Curtea constată că operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați au deschisă calea liberului acces la justiție, întrucât pot formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, iar în fața instanței de judecată își pot exercita, în mod efectiv și concret, toate drepturile și garanțiile specifice unui proces echitabil, inclusiv dreptul la apărare.