Decizia CCR privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Elena Peter în Dosarul nr. 25.034/211/2014/a2 al Judecătoriei Cluj-Napoca și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 204D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, au fost depuse note scrise de către Daniela Aurica Gramatovici, prin care susține, în esență, că este reclamantă într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca și că a ridicat o excepție de neconstituționalitate similară celei din prezenta cauză.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea civilă nr. 490/CC/2015 din 14 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 25.034/211/2014/a2, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Elena Peter cu ocazia soluționării cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru într-un dosar având ca obiect partaj și stabilire drept de servitute.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că pentru cerere de sistare a coproprietății/ieșire din indiviziune taxa de timbru a fost stabilită de către instanță potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Însă, dacă aceasta ar fi fost considerată o simplă cerere evaluabilă în bani, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ, atunci taxa judiciară de timbru ar fi fost mult mai mică. Prin urmare, este cert că legiuitorul a dorit să stabilească taxe judiciare de timbru pentru că este vorba de cereri evaluabile în bani, însă, s-a ajuns la crearea unei situații defavorabile reclamantei doar pentru că s-a procedat la stabilirea unei altfel de taxe în cazul cererilor de partaj/ieșire din indiviziune.

7. De asemenea consideră că, în condițiile în care se solicită ieșirea din indiviziune, iar părțile au cote determinate, nu este judicios ca taxa judiciară de timbru să fie calculată la total, respectiv la întreaga masă partajabilă, astfel cum lasă să se înțeleagă, în mod criticabil, art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Arată că, deși s-au plătit taxe către stat la momentul intabulării, nu este judicios ca la o simplă sistare a coproprietății să fie achitată o taxă de timbru (tot către stat) într-un cuantum atât de mare. Prin urmare, dacă s-ar datora o taxă pentru ieșire din indiviziune, ea ar trebui să țină cont de aceste circumstanțe, deci să fie mai mică decât cea stabilită potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, nu mai mare cum se ajunge în situațiile reglementate de art. 5 din același act normativ. Totodată, susține că se creează o situație defavorabilă și mai împovărătoare pentru reclamantă în fața instanței de judecată decât în cadrul procedurii notariale.

8. Referitor la critica privind încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție arată că, deși liberul acces la justiție poate suferi anumite limitări, inclusiv prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru, totuși, limitările trebuie să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanța dreptului, să asigure un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese.

9. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepția ar putea fi întemeiată doar în ceea ce privește neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 raportat la art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât, deși legiuitorul are deplina legitimare constituțională de a impune taxe judiciare de timbru în funcție de diferite criterii și nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție, totuși discrepanța mare de valoare între cererile prevăzute de art. 3 și cele prevăzute de art. 5 alin. (1) este de natură să aducă atingere principiului egalității în fața legii de vreme ce același caracter evaluabil în bani îl prezintă ambele categorii de cereri din textele legale comparate. De asemenea, instanța arată că mecanismul oferit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, este de natură să garanteze accesul liber la justiție.

10. Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, instanța consideră excepția ca neîntemeiată având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece situația generată de acestea nu este de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, doar pentru că legiuitorul a ales să instituie taxe judiciare de timbru diferite pentru acțiunile și cererile evaluabile în bani și pentru cererile formulate în materia partajului judiciar. De asemenea consideră că normele de lege criticate nu îngrădesc dreptul persoanei de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:

- Art. 4 alin. (2): "Taxa judiciară de timbru pentru acțiunile care au ca obiect un dezmembrământ al dreptului de proprietate se calculează la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului asupra căruia poartă dezmembrământul. În cazul cererilor care au ca obiect servituți taxa judiciară de timbru se calculează prin raportare la 20% din valoarea imobilului asupra căruia se solicită constituirea servituții.";

- Art. 5 alin. (1): Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel:

a) stabilirea bunurilor supuse împărțelii - 3% din valoarea acestora;

b) stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar;

c) creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună - 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;

d) cererea de raport - 3% din valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;

e) cererea de reducțiune a liberalităților excesive - 3% din valoarea părții de rezervă supusă reîntregirii prin reducțiunea liberalităților;

f) cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile.".

16. Autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiție și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, sau Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, a răspuns unor critici de neconstituționalitate asemănătoare celor din cauza de față, statuând constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate.

18. Astfel, cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), prin Decizia nr. 109 din 6 martie 2014, precitată, Curtea a statuat că "legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. Stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel și a cuantumului lor, este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție."

19. De asemenea, referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea accesului liber la justiție, prin Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015, precitată, Curtea a reținut că art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 preia, în esență, în ceea ce privește modul de taxare al cererilor în materia partajului judiciar, reglementarea cuprinsă inițial în art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Curtea a constatat că aceste prevederi de lege au mai făcut, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 27 septembrie 2011, și Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reținut că "accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor."

20. În ceea ce privește critica autoarei excepției potrivit căreia, "deși s-au plătit taxe către stat la momentul intabulării, nu este judicios ca la o simplă sistare a coproprietății să fie achitată o taxă de timbru (tot către stat) într-un cuantum atât de mare", prin Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015, Curtea a subliniat faptul că taxa judiciară de timbru în materia partajului nu este datorată pentru dobândirea unui bun, ci în vederea realizării actului de justiție. În acest sens sunt și prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, potrivit cărora taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22. Cum dispozițiile de lege criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autoarea excepției, nu poate fi reținută incidența în cauză a prevederilor art. 53 din Constituție.