Decizia CCR nr. 457 din 16.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1,art. 4,art. 13 şi art. 19 din OUG nr. 74/2013 - unele măsuri pt. îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF , precum şi pt. modificarea şi...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Oana Dolores Raret în Dosarul nr. 9.960/108/2013 al Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 501D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Administrare Fiscală, consilierul juridic Ionuț-Cristian Mirea Buturuga, cu delegație depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită conexarea dosarelor nr. 501D/2014, nr. 502D/2014 și nr. 503D/2014.

4. Reprezentantul Agenției Naționale de Administrare Fiscală reiterează cererea formulată în acest sens, respectiv de conexare a tuturor dosarelor care au identitate de obiect.

5. Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 502D/2014 și nr. 503D/2014 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Călin Cosmin Crețiu și Mihai Grațian Șeran în dosarele nr. 9.963/108/2013 și nr. 10.044/108/2013 ale Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal.

6. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Administrare Fiscală, consilierul juridic Ionuț-Cristian Mirea Buturuga, cu delegație depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Curtea pune în discuție problema conexării dosarelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

9. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 502D/2014 și nr. 503D/2014 la Dosarul nr. 501D/2014, care este primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul consilierului juridic, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât criticile nu sunt întemeiate. Astfel arată că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este o instituție fundamentală a statului, iar în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014. De asemenea, menționează faptul că nu este încălcat art. 41 din Constituție, respectiv dreptul la muncă nu a fost îngrădit, întrucât autorii excepției de neconstituționalitate puteau opta pentru înscrierea la procedurile de concurs sau de examen pentru încadrarea și ocuparea posturilor puse la dispoziție, aferente noilor structuri create, neputând fi reținută nici instituirea unei discriminări.

11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

12. Prin încheierile din 20 mai 2014, pronunțate în dosarele nr. 9.960/108/2013, nr. 9.963/108/2013 și nr. 10.044/108/2013, Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

13. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de Oana Dolores Raret, Călin Cosmin Crețiu și Mihai Grațian Șeran, în cauze având ca obiect cereri prin care se solicită anularea deciziilor privind eliberarea din funcțiile publice pe care le ocupau, decizii care au fost emise în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, precum și numirea într-o altă funcție publică echivalentă și plata unor despăgubiri.

14. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (2) și art. 41 din Constituția României, precum și celor ale art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999,art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 și art. 68-79 din Legea nr. 53/2003. Astfel, arată că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 sunt invocate premisele unei situații extraordinare are impune adoptarea unor măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ pentru modernizarea administrației fiscale prin reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), conform angajamentului asumat de România cu organismele financiare internaționale și că neadoptarea acestor măsuri ar avea consecințe negative asupra bugetului consolidat; însă această situație extraordinară este invocată de Guvern fără a avea un conținut concret și verosimil.

15. Modalitatea de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și reglementările aduse domeniului de activitate prin reorganizarea A.N.A.F. încalcă flagrant regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție în favoarea funcționarilor publici.

16. În acest context, pe de o parte, prin desființarea Gărzii Financiare și, pe de altă parte, prin înființarea Direcției generale antifraudă fiscală, personalul nu a fost preluat, ci a fost eliberat din funcție. Or, conform dispozițiilor art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, instituția publică avea obligația de a pune la dispoziția personalului Gărzii Financiare funcții publice echivalente din cadrul oricărei structuri A.N.A.F. și numai în caz de refuz se putea proceda la eliberarea din funcție. Totodată, art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice prevăd preluarea personalului instituției desființate, în limita numărului de posturi aprobate, pe noile funcții constituite. Însă, deși în cadrul noii structuri, Direcția generală antifraudă fiscală, Guvernul a aprobat un număr mai mare de posturi decât cel existent la Garda Financiară, nu a stabilit preluarea personalului instituției desființate. Totodată, susține că dispozițiile criticate, transpuse și în Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, instituie arbitrar o derogare de la prevederile, principiile și obiectul de reglementare statuat prin Legea nr. 188/1999, ceea ce este contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la calitatea legii.

17. De asemenea, susțin, pe de o parte, că atât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și Garda Financiară - instituție publică de control, cu personalitate juridică în subordinea A.N.A.F. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sunt instituții fundamentale ale statului, prevăzute în titlul III, capitolul V, art. 117 alin. (2) din Constituție. Pe de altă parte, arată că, deși Garda Financiară nu este expres prevăzută de Constituție ca instituție fundamentală a statului, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta este inclusă în categoria instituțiilor cu acest rang, respectiv a serviciilor deconcentrate (Comisariatul General reprezentând aparatul central, secțiile județene și cea a municipiului București ca unități subordonate). Afectarea regimului instituțiilor fundamentale ale statului vizează toate componentele care definesc regimul juridic al acestora: structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea etc. Așadar, prevederile art. 1 și art. 19 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 sunt de natură a contraveni art. 115 alin. (6) din Constituție.

18. Totodată, susțin că măsura eliberării din funcție a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanță de urgență, este de natură a afecta statutul funcției publice, în măsura în care, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, comisarii acestei instituții sunt funcționari publici cu statut special, cu consecința încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție. În plus, sunt aplicabile prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care prevăd că funcționarii publici cu atribuții de control nu au dreptul să se angajeze timp de 3 ani la societățile controlate și monitorizate. Or, prin eliberarea din funcție și nepreluarea personalului Gărzii Financiare în noile structuri este încălcat și dreptul la protecție socială prevăzut de art. 41 din Constituție, realizându-se prin această reorganizare, în fapt, o concediere colectivă (peste 1000 de funcționari publici ai instituției desființate), fără însă a se asigura protecția socială (formare profesională, măsuri compensatorii etc.) necesară într-o astfel de ipoteză.

19. În continuare se susține că în cadrul procesului de reorganizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a creat o discriminare evidentă între diferitele categorii de funcționari publici, în defavoarea personalului Gărzii Financiare.

20. De asemenea, arată că prin Programul multianual de modernizare a administrației fiscale, întocmit și aprobat în contextul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, ca parte a condiționalităților discutate cu Banca Mondială în vederea accesării unui împrumut, Guvernul și-a asumat angajamentul de a adopta un plan de modernizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală care prevedea fuzionarea structurilor de administrare fiscală, vamă și celor aparținând Gărzii Financiare pentru eficientizarea activității lor. Prin Legea nr. 205/2012, Parlamentul a ratificat 5 scrisori de intenție cu Fondul Monetar Internațional, iar statul român se obligă să modernizeze și să restructureze sistemul administrativ, lege care se regăsește menționată în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013. Or, din cuprinsul acestor scrisori rezultă intenția statului român de a menține Garda Financiară, eventual într-o nouă structură, și nicidecum desființarea ei. Din această perspectivă, consideră că prin desființarea Gărzii Financiare sunt încălcate prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin.

21. Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

22. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

23. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale, sens în care, menționând jurisprudența Curții Constituționale, arată că interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi de abilitare. De asemenea, la data adoptării ordonanței de urgență criticate, a existat o situație extraordinară, iar măsurile în cauză nu sufereau amânare în lipsa unui instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în scopul evitării rapide a consecințelor negative survenite. Astfel, se apreciază că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care a stat la baza adoptării ordonanței de urgență criticate, fiind îndeplinite, astfel, exigențele motivării urgenței prevăzute în Constituție.

24. Legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile menite să asigure echilibrul financiar al statului și protejarea intereselor naționale în activitatea financiară, în acord cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție. De asemenea, menționează că, din analiza jurisprudenței Curții Constituționale, reiese că în ceea ce privește modificarea numărului de posturi la nivelul unor autorități și instituții publice locale și a structurilor organizatorice, instanța de contencios constituțional a statuat că astfel de măsuri nu afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului.

25. Totodată, apreciază că măsura reducerii personalului nu este o măsură inacceptabilă și interzisă, fiind recunoscută atât în privința organizării și funcționării autorităților și instituțiilor publice, cât și în domeniul raporturilor de muncă. În acest sens sunt menționate dispozițiile art. 24 lit. a) din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, care admit posibilitatea concedierii, motivată de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului. În acest context se consideră că nu sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la muncă și protecția socială a muncii și nici cele referitoare la dreptul internațional și dreptul intern.

26. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

27. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

28. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 1: "Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează."

- Art. 4:"(1) Funcțiile utilizate de Direcția generală antifraudă fiscală în realizarea atribuțiilor stabilite de lege sunt funcții publice specifice de inspector antifraudă și funcții publice generale.

(2) Personalul care ocupă funcții publice de inspector antifraudă are drepturi și îndatoriri specifice de serviciu care se stabilesc prin statut special, aprobat prin lege.

(3) Personalul care ocupă funcții publice de inspector antifraudă beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcționarii publici.

(4) Poate fi numită în funcția de inspector antifraudă persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (5) și (7).

(5) Numirea personalului antifraudă se face pe bază de concurs sau examen, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 13 alin. (1), organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului. Președintele și vicepreședintele comisiilor de concurs sau de examen vor fi vicepreședintele Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și inspectorul general antifraudă.

(6) Numirea personalului antifraudă se face potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Ocuparea funcțiilor publice în cadrul structurii antifraudă se face cu respectarea următoarelor condiții minime:

a) absolvirea de studii universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare, juridice sau economice, de lungă durată, cu diplomă de licență ori echivalentă;

b) promovarea evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;

c) promovarea evaluărilor de integritate, inclusiv prin evaluarea personalului Direcției generale antifraudă fiscală din punct de vedere psihologic și al comportamentului simulat, de către personal sau cabinete de specialitate, autorizate în condițiile legii.

(8) Funcționarilor publici care ocupă funcții publice în cadrul structurii antifraudă li se consideră vechime în specialitatea studiilor absolvite întreaga perioadă în care își desfășoară activitatea în structura antifraudă.

(9) În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare.

(10) Inspectorii antifraudă prevăzuți la alin. (9) își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează.

(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor se face prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției care conduce Direcția generală antifraudă fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar detașarea acestora în funcții se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției.

(12) Inspectorii antifraudă sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora.

(13) Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin revocarea din funcție dispusă prin ordin comun motivat al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției.

(14) Pe durata detașării la parchet inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Agenției nicio însărcinare.

(15) Modul de exercitare a atribuțiilor privind cariera inspectorilor antifraudă pe durata detașării la parchete se stabilește prin legea privind statutul acestei categorii de funcționari publici.

(16) Cheltuielile de personal, precum și cheltuielile de cazare și transport aferente deplasărilor efectuate în condițiile legii, pentru inspectorii antifraudă detașați potrivit prezentului articol, se suportă de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul anual aprobat.

(17) Modalitatea de acordare a drepturilor personalului detașat, prevăzute la alin. (16), se stabilește prin norme metodologice care se aprobă prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

- Art. 13:"(1) Organizarea, modul de funcționare, numărul de posturi al Agenției, inclusiv cele aferente structurii antifraudă, precum și alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se reglementează prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Încadrarea personalului Agenției în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.

- Art. 19: "(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 24 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cu data prevăzută la alin. (1), Garda Financiară se desființează.

(3) Eliberarea din funcție a personalului se va realiza cu respectarea procedurilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal.

(4) Patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, execuția bugetară până la data desființării și orice alte bunuri ale Gărzii Financiare sunt preluate de Agenție, pe bază de protocol, încheiat în termenul prevăzut la alin. (1).

(5) Procedurile aflate în derulare la nivelul Gărzii Financiare vor fi continuate de Agenție, care se subrogă în drepturile și obligațiile acesteia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

(6) Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția se subrogă în toate drepturile și obligațiile Gărzii Financiare și dobândește calitatea procesuală a acesteia."

29. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii și art. 115 alin. (4) și (6) privind limitele delegării legislative în materia ordonanțelor de urgență. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 68-78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare.

30. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

31. Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

32. Referitor la critica de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a constatat că ordonanța de urgență vizează restructurarea următoarelor instituții publice: Agenția Națională de Administrare Fiscală [organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 18 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 609/2003, cu modificările și completările ulterioare], Autoritatea Națională a Vămilor [organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțat de la bugetul de stat, care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare], Garda Financiară [instituție publică de control, cu personalitate juridică, în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, finanțată de la bugetul de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările și completările ulterioare] și direcțiile generale ale finanțelor publice județene [instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice].

33. Din analiza preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2014, Curtea a reținut că scopul măsurii criticate îl reprezintă îmbunătățirea cadrului organizatoric al structurilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, distribuirea eficientă a personalului între diferitele activități ale administrației fiscale, precum și între unitățile de la nivel teritorial, crearea unui nivel regional în scopul îmbunătățirii planificării și controlului, reducerii costului colectării, al sporirii colectării veniturilor, precum și crearea unei noi structuri antifraudă. Așa fiind, Curtea a apreciat că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție.

34. Referitor la critica de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, precum și cu dispozițiile art. 16 și 41 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată.

35. În acest sens, Curtea a constatat că, în ceea ce privește interdicțiile și limitele de reglementare pe calea ordonanțelor de urgență, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, s-a statuat că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituție "se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale» și că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau drepturile și libertățile prevăzute de Constituție -, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin". În continuare, Curtea a arătat că "verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare. Din punctul de vedere al Curții, aceasta urmează să rețină numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecințe negative»".

36. În ceea ce privește regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că "sunt instituții fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituție, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenței lor, în mod explicit sau doar generic (instituțiile cuprinse în titlul III din Constituție, precum și autoritățile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale)" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). Așadar, instituțiile fundamentale ale statului au "statut constituțional" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009).

37. Cât privește înțelesul sintagmei "afectare a regimului instituțiilor fundamentale ale statului", Curtea, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 sau Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, a statuat că aceasta vizează "toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.". De asemenea, toate aceste componente se subsumează organizării și funcționării instituțiilor fundamentale ale statului (Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010).

38. Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au ca obiect de reglementare reorganizarea unor autorități ale administrației publice centrale și locale, din subordinea Ministerului Finanțelor Publice: Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor și direcțiile generale ale finanțelor publice județene. Aceste autorități sunt prevăzute la art. 116-117 și art. 120-123 din Constituție, fiind calificate, în jurisprudența Curții Constituționale, instituții fundamentale ale statului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 sau Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010). De asemenea, ordonanța de urgență prevede desființarea Gărzii Financiare, instituție publică de control care se afla în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, însă această instituție nu poate fi încadrată în categoria instituțiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, și-a desfășurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administrației publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, așa cum prevăd dispozițiile art. 116-117 din Constituție, și nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă.

39. În acest context, Curtea a apreciat că măsurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 nu sunt de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât, pe de o parte, deși vizează structura organizatorică a unor instituții fundamentale ale statului, nu afectează nici capacitatea administrativă și nici funcționarea acestora, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește Garda Financiară, deși actul normativ prevede desființarea acestei instituții, cu consecința directă a afectării regimului său juridic, aceasta nu reprezintă o instituție fundamentală a statului, care să cadă sub incidența protecției prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

40. O altă interdicție prevăzută de dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție este aceea ca prin ordonanța de urgență să nu fie afectate "drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție". Incidența dispozițiilor constituționale este subsecventă în acest caz stabilirii unor drepturi, libertăți sau îndatoriri fundamentale al căror exercițiu sau existență să fi suferit o restrângere sau o vătămare. Cu alte cuvinte, existența unor drepturi sau libertăți afectate determină, implicit, nerespectarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

41. În cauza supusă controlului de constituționalitate, drepturile pretins a fi încălcate sunt cele referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor - art. 16, respectiv cele privind munca și protecția socială a muncii - art. 41 din Legea fundamentală.

42. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea a observat că autorii excepției deduc neconstituționalitatea prevederilor criticate dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat personalului încadrat în structurile administrației fiscale, determinat de modalitatea diferită în care legiuitorul reglementează încadrarea în noile structuri: prima categorie, cea a personalului Autorității Naționale a Vămilor, al direcțiilor generale ale finanțelor publice, precum și a personalului direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, a fost preluată de noile structuri create în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vreme ce a doua categorie, cea a personalului Gărzii Financiare, a fost eliberată din funcție, încadrarea în structura nou-înființată realizându-se prin concurs sau examen.

43. În ceea ce privește principiul egalității, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

44. Astfel, Curtea a apreciat că analiza situației ce face obiectul cauzelor pornește de la ipoteza că ambele categorii de personal între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane care dețin calitatea de funcționari publici, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. S-a constatat însă că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, vechile structuri își continuă activitatea, întrucât se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc și autorii excepției, vechea structură - Garda Financiară - și-a încetat activitatea, legea prevăzând desființarea sa.

45. Astfel, analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție.

46. Cu privire la critica potrivit căreia dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât măsura eliberării din funcție a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanță de urgență, este de natură a afecta statutul funcției publice cu statut special pe care acesta o deținea potrivit dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, cu consecința încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție, Curtea a reținut că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 41 din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă. Prin adoptarea măsurii legislative a desființării Gărzii Financiare, cu consecința eliberării din funcție a personalului aferent, nu se îngrădește alegerea profesiei sau a locului de muncă, deoarece activitatea personalului noilor structuri create în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora. Or, ordonanța de urgență prevede că, în urma preluării activității Gărzii Financiare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, se înființează două noi structuri, Direcția generală antifraudă fiscală și, în cadrul acesteia, Direcția de combatere a fraudelor, cu consecința organizării unor concursuri sau examene în scopul numirii personalului care să desfășoare activitățile care cad în competența noilor structuri. Așa fiind, nimic nu îi împiedică pe foștii angajați ai Gărzii Financiare să opteze pentru înscrierea la procedurile de concurs sau de examen pentru încadrarea în structurile nou-înființate, legea garantând, în condiții de egalitate, accesul la exercitarea unei profesii, și anume la cea de funcționar public - inspector antifraudă.

47. Față de cele expuse anterior, Curtea nu a reținut nici criticile formulate cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, și nici pe cele ale încălcării art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional.

48. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 își păstrează valabilitatea și în cauza de față.