HG nr. 1073/2014 - modificarea şi completarea Procedurilor - accesul la măsurile pt. stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin HG nr. 377/2002

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 1.073/2014

pentru modificarea și completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002

Monitorul Oficial nr. 908 din 15.12.2014

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. V din Legea nr. 250/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic.

Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 10 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Pe baza rezultatelor discuțiilor individuale și a testărilor efectuate, consilierul stabilește pașii pe care persoana consiliată trebuie să îi urmeze pentru alegerea ocupației/meseriei, prin accesarea celorlalte măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă ce vizează creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă."

2. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 11

Consilierul, la încheierea perioadei de informare și consiliere profesională, redactează o recomandare pentru participarea persoanei consiliate, după caz, la:

a) programe de formare profesională;

b) evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;

c) consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente ori pentru inițierea unei afaceri."

3. La articolul 32 alineatul (1) punctul A, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:

"i) după caz, cheltuielile de cazare, transport și masă pentru personalul de specialitate care desfășoară activități de predare-instruire și/sau membri ai comisiei de examinare în conformitate cu reglementările în vigoare pentru salariații autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului."

4. La articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Cuantumul tarifului pe oră pentru activitatea desfășurată deformatori din afara instituției nu poate fi mai mare decât suma plătită în sistemul de plată cu ora în unitățile de învățământ public unui profesor cu gradul didactic I, având o vechime de 20 de ani în învățământ."

5. După articolul 581 se introduce un nou capitol, capitolul 31, alcătuit din articolele 582-5816, cu următorul cuprins:

6. Articolul 704 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 704

(1) Trimestrial, până la data de 15 a lunii pentru trimestrul anterior, beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 731 alin. (1) din lege sunt obligați să prezinte la agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați sau, după caz, la care le-a fost transferat dosarul dovezile emise de angajator că sunt încadrați.

(2) Dovezile se vor prezenta fie personal, fie prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.

(3) Persoanele aflate în situația prevăzută la art. 731 alin. (6) din lege vor depune odată cu dovada încadrării în muncă, prevăzută la alin. (1) din prezentul articol, și documentele prevăzute la art. 431 alin. (2) lit. e) și g) din norme.

(4) Beneficiarilor care nu prezintă sau nu transmit dovada prevăzută la alin. (1) din prezentul articol și, după caz, documentele prevăzute la art. 431 alin. (2) lit. e) și g) din norme li se va cere, în scris, de către agenția pentru ocuparea forței de muncă să prezinte această dovadă și, după caz, documentele respective în termen de 15 zile de la data primirii comunicării.

(5) Dacă după două astfel de comunicări absolventul nu prezintă actele doveditoare, agenția pentru ocuparea forței de muncă va contacta angajatorul cu care este încheiat raportul de muncă sau de serviciu pentru clarificarea statutului acestuia și, în funcție de constatările făcute, se vor adopta măsuri în conformitate cu prevederile legale.

(6) În situația în care se constată că raportul de muncă sau de serviciu al absolventului care a beneficiat de prima prevăzută la art. 731 alin. (1) din lege a încetat într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 76 din lege, și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art 731 alin. (6) din lege pentru menținerea primei acordate, dreptul la această primă încetează prin dispoziție a directorului executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă, iar recuperarea sumei se face pe baza angajamentului beneficiarului care constituie titlu executoriu."

7. Articolul 71 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 71

Beneficiarii acestei măsuri sunt șomerii care primesc indemnizație de șomaj, precum și șomerii de lungă durată care sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani, și pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 25 de ani."

8. La articolul 72, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și (2) persoanele prevăzute la art. 71 din prezentele proceduri, care se încadrează în muncă pe o perioadă de cel puțin 12 luni și nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 751 alin. (4) din lege."

9. Articolul 75 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 75

(1) În vederea acordării drepturilor, persoanele vor prezenta la agenția pentru ocuparea forței de muncă documentele prevăzute la art. 45 alin. (1) din norme.

(2) Copia de pe actul de identitate prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. b) din norme se certifică de către funcționarul agenției pentru ocuparea forței de muncă pentru conformitate cu originalul prin înscrierea pe copie a mențiunii «conform cu originalul», urmată de numele, prenumele și semnătura funcționarului și data la care s-a făcut mențiunea, și se păstrează la dosar."

10. Articolul 79 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art 79

(1) Trimestrial, până la data de 15 a lunii pentru trimestrul anterior, beneficiarii primelor de mobilitate sunt obligați să prezinte la agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați sau, după caz, la care le-a fost transferat dosarul dovezile emise de angajator că sunt încadrați.

(2) Dovezile se vor prezenta fie personal, fie prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.

(3) Persoanele aflate în situația prevăzută la art. 751 alin. (5) din lege vor depune odată cu dovada încadrării în muncă, prevăzută la alin. (1) din prezentul articol, și documentele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din norme.

(4) Beneficiarilor care nu prezintă sau nu transmit dovada prevăzută la alin. (1) și, după caz, documentele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din norme li se va cere, în scris, de către agenția pentru ocuparea forței de muncă să prezinte această dovadă și, după caz, documentele respective în termen de 15 zile de la data primirii comunicării.

(5) Dacă după două astfel de comunicări persoana nu prezintă actele doveditoare, agenția pentru ocuparea forței de muncă va contacta angajatorul cu care este încheiat raportul de muncă sau de serviciu pentru clarificarea statutului acestuia și, în funcție de constatările făcute, se vor adopta măsuri în conformitate cu prevederile legale."

11. Articolul 80 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 80

În situația în care se constată că raportul de muncă sau de serviciu al persoanei beneficiare de prima de mobilitate a încetat într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 76 din lege și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 751 alin. (5) din lege pentru menținerea primei de mobilitate acordate sau se constată că într-o perioadă de 12 luni de la angajare persoana își schimbă domiciliul la vechiul domiciliu conform art. 46 alin. (2) din norme, dreptul la prima de mobilitate încetează prin dispoziție a directorului executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă, iar recuperarea sumei se face pe baza angajamentului beneficiarului care constituie titlu executoriu."

12. La articolul 94, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Subvențiile de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzute la art. 80 din lege, se acordă cu respectarea prevederilor art. 95 alin. (11) - (13) din lege."

13. La articolul 99 alineatul (2), litera b) se modifică șl va avea următorul cuprins:

"b) pontajul și statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul."

14. La articolul 100, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 100

(1) Angajatorii care încadrează în muncă absolvenți și care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin pe perioada prevăzută la art. 83 alin. (1) din lege."

15. La articolul 102, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 102

(1) În perioada prevăzută la art. 84 din lege, în care angajatorii care beneficiază de subvenția prevăzută la art. 80 din lege sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu, se pot organiza, în condițiile legii, pentru absolvenții încadrați, forme de pregătire profesională."

16. La articolul 103, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care în termen de cel mult 5 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială;".

17. La articolul 103 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Subvențiile de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzute la art. 85 din lege, se acordă cu respectarea prevederilor art. 95 alin. (11) - (13) din lege."

18. La articolul 106 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) pontajul și statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul;".

19. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 108

(1) Angajatorii care încadrează în muncă persoanele prevăzute la art. 85 alin. (1) din lege și care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data încadrării în muncă.

(2) Angajatorii care încadrează în muncă persoanele prevăzute la art. 85 alin. (2) din lege și care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 2 ani de la data încadrării în muncă.

(3) Dacă în perioada prevăzută la alin. (1) și (2) din prezentul articol raporturile de muncă sau de serviciu încetează din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) din lege, angajatorul este obligat să restituie în totalitate sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu."

20. După articolul 115 se introduce un nou capitol, capitolul 91, cuprinzând articolul 1151, cu următorul cuprins:

21. Articolul 118 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 118

Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentele proceduri."

22. După anexa nr. 11 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 12-14, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul delegat pentru dialog social,

Aurelia Cristea

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

p. Ministrul educației naționale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 12 la proceduri)

CONTRACT de prestări servicii

încheiat la data de..........

1. Părțile contractante

1.1. Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului........../Municipiului București cu sediul în..........str...........nr..... județul/sectorul..........tel..........fax.... e-mail.........., cod fiscal..........cont nr...........deschis la Trezoreria..........reprezentată prin.................... având funcția de director executiv, și prin..........având funcția de director executiv adjunct, denumită în continuare organizator,

1.2..........cu sediul în.........., str..........., nr...., bl.........., sc.........., et.........., ap.........., județul/sectorul.........., tel.........., fax...................., e-mail.........., cod fiscal/cod unic de înregistrare...................., cont nr..........., deschis la.......... autorizat ca centru de evaluare, în conformitate cu prevederile legale, pentru a desfășura activități de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale pentru ocupația..........., cod C.O.R........../calificarea .........., cod calificare.........., prin Autorizația seria..........nr...........,

reprezentat prin.........., având funcția de.........., denumit în continuare centru de evaluare,

2. Obiectul contractului

Obiectul contractului îl reprezintă prestarea de către centrul de evaluare, la solicitarea organizatorului, a serviciului de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte cai decât cele formale (evaluarea și certificarea competențelor profesionale), în conformitate cu prevederile

legale, pentru ocupația.........., cod C.O.R........../calificarea.........., cod calificare.........., pentru cel mult..........persoane, în condițiile legii și ale prezentului contract.

3. Durata contractului

Contractul este valabil pentru evaluarea și certificarea competențelor profesionale pe care organizatorul le solicită centrului de evaluare până la data de 31 decembrie......... .

4. Valoarea contractului

4.1. Valoarea estimată a contractului este de..........lei.

4.2. Taxa pentru participarea la evaluarea și certificarea competențelor profesionale este de..........lei/persoană, din care:

a) taxa pentru obținerea recomandării evaluatorului de competențe profesionale este de..........lei/persoană;

b) taxa pentru procesul de evaluare propriu-zis este de..........lei/persoană.

Taxa pentru procesul de evaluare propriu-zis reprezintă suma taxelor pentru unitățile de competență ale standardului. Taxa pentru fiecare unitate de competență a standardului este prezentată în anexa ia prezentul contract.

5. Obligațiile părților

A. Organizatorul:

A.1. transmite centrului de evaluare solicitarea privind evaluarea și certificarea competențelor profesionale și lista cu persoanele care urmează a participa la evaluarea și certificarea competențelor profesionale;

A.2. notifică centrul de evaluare cu privire la persoanele care s-au retras de la evaluarea și certificarea competențelor profesionale;

A.3. plătește centrului de evaluare contravaloarea serviciilor prestate, în conformitate cu prevederile legale aplicabile;

A.4. monitorizează și are drept de control asupra desfășurării evaluării și certificării competențelor profesionale în conformitate cu prevederile documentației în baza căreia a fost selectat centrul de evaluare și cu obligațiile asumate prin contract.

B. Centrul de evaluare:

B.1. începe evaluarea și certificarea competențelor profesionale în termen de cel mult..........zile de la comunicarea de către organizator a solicitării pentru evaluarea și certificarea competențelor profesionale și a listei prevăzute la pct. A subpct. A.1;

B.2. pune la dispoziția organizatorului:

a) cu cel puțin 5 zile calendaristice înainte de data stabilită pentru începerea evaluării și certificării competențelor profesionale documentele prevăzute la art. 587 alin. (2) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare proceduri;

b) în termen de 10 zile calendaristice de la data începerii evaluării competențelor profesionale o copie a documentului legal prin care se atestă: unitățile de competență pentru care persoana solicită evaluarea, metodele de evaluare utilizate, planul de evaluare, programul de desfășurare a procesului de evaluare, aprobat de centrul de evaluare, certificată de acesta pentru conformitate cu originalul;

c) cel mai târziu în prima zi lucrătoare ulterioară datei întocmirii de către evaluatorul de competențe profesionale a recomandării prevăzute la art. 701 alin. (3) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, o copie a recomandării evaluatorului de competențe profesionale;

B.3. începe evaluarea și certificarea competențelor profesionale la data comunicată organizatorului, stabilită în perioada prevăzută la subpct. B.1;

B.4. prestează serviciul de evaluare și certificare a competențelor profesionale, cu respectarea normelor legale și a metodologiilor în materie;

B.5. asigură resursele umane, materiale, tehnice sau de altă natură necesare desfășurării activității de evaluare și certificare a competențelor profesionale în conformitate cu prevederile legale;

B.6. finalizează procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale, în condițiile legii;

B.7. pune la dispoziția organizatorului, pe parcursul evaluării și certificării competențelor profesionale, toate informațiile și documentele solicitate în legătură cu modul de desfășurare a evaluării și certificării competențelor profesionale;

B.8. asigură evidența prezenței persoanelor la procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale;

B.9. notifică organizatorul despre:

a) persoanele care au absentat de la activitățile din programul de desfășurare a evaluării, inclusiv despre persoanele care nu au participat la activitățile care se impun în vederea obținerii recomandării evaluatorului de competențe profesionale, în termen de 3 zile lucrătoare;

b) persoanele care au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale, inclusiv unitățile de competență pentru care evaluatorul de competențe profesionale recomandă să se intre în procesul de evaluare, în termenul prevăzut la pct. B.2. lit. c);

c) persoanele care au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale pentru anumite unități de competență și decid să intre în procesul de evaluare și pentru alte unități de competență, în termenul prevăzut la subpct. B.2, lit. c);

d) persoanele care nu au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale, în termenul prevăzut la subpct. B.2. lit. c);

e) persoanele care nu au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale și decid să intre în procesul de evaluare, inclusiv unitățile de competență pentru care intră în procesul de evaluare, în termenul prevăzut ia subpct. B.2. lit. c);

B.10. asigură întocmirea de către evaluatorul de competențe profesionale a recomandării care se impune a se realiza, în conformitate cu prevederile legale.

6. Modalități de plată

6.1. Plata serviciilor prestate de centrul de evaluare se face, după caz:

a) la finalizarea evaluării și certificării competențelor profesionale, în situația persoanelor care au obținut recomandarea evaluatorului de competențe de a intra în procesul de evaluare propriu-zis pentru toate unitățile de competență din standard sau pentru anumite unități de competență din acesta;

b) ulterior întocmirii de către evaluatorul de competențe a recomandării ca persoana să nu intre în procesul de evaluare propriu-zis.

6.2. Organizatorul achită centrului de evaluare serviciile prestate în luna următoare celei în care au fost finalizate evaluarea și certificarea competențelor profesionale sau, după caz, s-a întocmit de către evaluatorul de competențe recomandarea ca persoana să nu intre în procesul de evaluare propriu-zis, pe baza facturilor emise de furnizorul de evaluare.

6.3. Plățile se fac corespunzător serviciului prestat de centrul de evaluare pentru persoanele care au participat la evaluarea și certificarea competențelor profesionale, cu respectarea prevederilor art. 701 alin. (3)-(5) din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 589 din proceduri.

6.3.1. Pentru persoanele care au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale să intre în procesul de evaluare pentru toate unitățile de competență din standard sau pentru anumite unități de competență din standard și au participat la întregul proces de evaluare propriu-zis pentru care au obținut recomandarea, plata se face pentru serviciul prestat de centrul de evaluare până la finalizarea evaluării și certificării competențelor profesionale pentru toate unitățile de competență din standard sau pentru anumite unități de competență pentru care s-a obținut recomandarea. în această situație, organizatorul are obligația de plată către centrul de evaluare, pentru fiecare persoană, a taxei prevăzute la pct. 4 subpct. 4.2 lit. a), la care se adaugă taxa pentru procesul de evaluare propriu-zis prevăzută la pct. 4 subpct. 4.2 lit. b), pentru toate unitățile de competență din standard sau pentru anumite unități de competență pentru care s-a obținut recomandarea.

6.3.2. Pentru persoanele care au întrerupt procesul de evaluare profesională propriu-zis, respectiv au absentat de la activitățile din programul de desfășurare a evaluării, în sensul art. 703 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, plata se face pentru serviciile prestate de centrul de evaluare până la data întreruperii acestui proces, respectiv până la data la care se înregistrează absența persoanei. în această situație, organizatorul are obligația de plată către centrul de evaluare, pentru fiecare persoană, a taxei prevăzute la pct. 4 subpct. 4.2. lit. a), la care se adaugă taxa pentru procesul de evaluare propriu-zis prevăzută la pct. 4 subpct. 4.2. lit. b), constituită din taxele pentru unitățile de competență ale standardului pentru care s-a obținut recomandarea și pentru care s-a realizat procesul de evaluare propriu-zis, inclusiv taxa pentru unitatea de competență a standardului în a cărui proces de evaluare s-a înregistrat întreruperea procesului, respectiv absența.

6.3.3. Pentru persoanele care nu au participat la activitățile care se impun în vederea obținerii recomandării evaluatorului de competențe profesionale ori au întrerupt participarea la aceste activități, organizatorul nu are obligația de plată față de centrul de evaluare pentru organizarea activităților care se impun în vederea obținerii recomandării evaluatorului de competențe profesionale, respectiv nu are obligația de plată a taxei prevăzute la pct 4 subpct. 4.2 lit. a).

6.3.4. Pentru persoanele care au participat la activitățile care se impun în vederea obținerii recomandării evaluatorului de competențe profesionale, dar nu au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale să intre în procesul de evaluare propriu-zis pentru toate unitățile de competență din standard sau pentru anumite unități de competență, plata se face pentru serviciile prestate de centrul de evaluare până în ziua următoare datei întocmirii de către evaluatorul de competențe profesionale a recomandării de a nu intra în procesul de evaluare propriu-zis. În această situație, organizatorul are obligația de plată către centrul de evaluare, pentru fiecare persoană, numai a taxei prevăzute la pct. 4 subpct. 4.2 lit. a).

6.4. Facturile vor cuprinde perioada calendaristică acoperită (perioada de facturare) și suma aferentă acestei perioade.

6.5. Suma aferentă unei perioade de facturare se calculează în conformitate cu prevederile subpct. 6.3.

6.6. Perioada de facturare este, după caz:

a) perioada de derulare a serviciului de evaluare și certificare a competențelor profesionale în situația în care plata se solicită și se face la finalizarea evaluării și certificării competențelor profesionale, ca urmare a obținerii de către persoanele participante a recomandării evaluatorului de competențe profesionale de a intra în procesul de evaluare propriu-zis pentru toate unitățile de competență din standard sau pentru anumite unități de competență și a participării acestora la întregul proces sau o parte a acestuia;

b) perioada de derulare a activității care se impune a se realiza, în conformitate cu prevederile legale, în vederea obținerii de către o persoană a recomandării evaluatorului de competențe profesionale, în situația în care plata se solicită și se face ulterior întocmirii de către evaluatorul de competențe profesionale a recomandării ca persoana respectivă să nu intre în procesul de evaluare propriu-zis.

7. Modificarea, suspendarea și încetarea contractului

7.1. Modificarea contractului poate fi făcută numai prin acordul de voință al părților, prin act adițional la prezentul contract.

7.2. Suspendarea contractului se poate dispune de comun acord pe o durată limitată. Suspendarea se consemnează în scris cu..........zile înainte de data stabilită pentru suspendare.

7.3. Încetarea contractului intervine prin acordul părților sau prin reziliere.

7.3.1. În cazul în care una dintre părțile contractante nu își respectă obligațiile asumate prin contract, partea lezată îi pune în vedere să depună toate diligențele pentru executarea corespunzătoare a clauzelor contractuale.

7.3.2. Dacă partea în culpă, în termen de..........zile de la primirea notificării, nu se conformează, partea lezată poate denunța unilateral contractul, reziliindu-l.

8. Cesiunea contractului

8.1. Centrul de evaluare are obligația de a nu transfera, total sau parțial, obligațiile asumate prin contract, fără să obțină în prealabil acordul scris al organizatorului.

8.2. Cesiunea nu va exonera centrul de evaluare de nicio responsabilitate privind obligațiile asumate prin contract.

9. Penalități și daune-interese

9.1. Neînceperea programului de formare profesională la data prevăzută la pct. 5 subpct. B.3 atrage în sarcina centrului de evaluare plata unei penalități egale cu 0,06% din suma prevăzută pentru derularea programului, menționată la pct. 4 subpct. 4.1, pentru fiecare zi de întârziere, până la împlinirea termenului prevăzut la pct. 5 subpct. B.1.

9.2. Neplata în termenul prevăzut la pct. 6 subpct. 6.2 a serviciilor prestate atrage în sarcina organizatorului plata unei penalități egale cu 0,055% din valoarea facturii pentru fiecare zi de întârziere.

9.3 .În cazul în care pe parcursul derulării contractului intervine rezilierea pentru unul dintre motivele prevăzute la pct. 10, centrul de evaluare plătește o penalitate egală cu valoarea estimată a contractului, prevăzută la pct. 4 subpct. 4.1.

10. Rezilierea contractului

Organizatorul poate rezilia unilateral contractul din vina centrului de evaluare. în principal, pentru:

10.1. neînceperea programului de formare profesională în termenul prevăzut la pct. 5 subpct. B.1;

10.2. neremedierea deficiențelor constatate în executarea obligaților contractuale ale centrului de evaluare în termenul prevăzut la pct. 7 subpct. 7.3.2;

10.3. retragerea sau încetarea, expirarea autorizației.

11. Forța majoră

11.1. Forța majoră este constatată de o autoritate competentă.

11.2. Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe perioada în care aceasta acționează.

11.3. Partea contractantă care, din cauza forței majore, nu își poate îndeplini, respecta și exercita obligațiile contractuale va înștiința, în scris, cealaltă parte contractantă, în cel mult 5 zile de la data apariției acestei situații.

11.4. Omisiunea de a anunța, în scris, apariția forței majore atrage răspunderea civilă contractuală a părții aflate în această situație.

11.5. Contractul se consideră suspendat pe durata cauzelor care au determinat forța majoră.

11.6. Dacă forța majoră acționează sau se estimează a acționa o perioadă mai mare de..........zile, oricare dintre părți are dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde penalități și daune-interese.

12. Soluționarea litigiilor

12.1. Părțile contractante vor depune toate diligentele pentru a rezolva pe cale amiabilă neînțelegerile care se pot ivi între ele în legătură cu derularea contractului.

12.2. Dacă părțile contractante nu reușesc să rezolve neînțelegerile pe cale amiabilă, se pot adresa instanței de judecată.

13. Alte clauze

13.1. Oferta tehnică și oferta financiară constituie anexe la prezentul contract.

13.2. Orice comunicare între părțile contractante referitoare la îndeplinirea prezentului contract trebuie transmisă în scris.

13.3. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât și în momentul primirii.

13.4. Anexele prevăzute la pct. 4 subpct 4.2 lit. b) și subpct. 13.1 fac parte integrantă din prezentul contract.

Organizator,

........(denumirea reprezentantului legal, numele și prenumele)..........

L.S.

Centrul de evaluare,

........(denumirea reprezentantului legal, numele și prenumele)............

L.S.

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 13 la proceduri)

AGENȚIA PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A JUDEȚULUI........../MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

DECIZIE

nr...........din..........

În temeiul prevederilor art. 705 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, și ale art. 584 și 5810 din Hotărârea Guvernului nr. 377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare proceduri, având în vedere că:

în perioada.../.../...-.../.../...se..........organizează evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale (evaluarea și certificarea competențelor profesionale) pentru următoarele persoane:

....................

....................

evaluarea și certificarea competențelor profesionale se realizează în conformitate cu Planul național de formare profesională, potrivit prevederilor art. 582 din proceduri, și se desfășoară prin centru de formare profesională propriu/centru regional de formare profesională a adulților/centru de evaluare:

....................

......(denumire, cod unic de înregistrare/cod fiscal reprezentant legal, nr. autorizație).....

directorul executiv al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului........../Municipiului București decide:

Se numește responsabil privind organizarea evaluării și certificării competențelor profesionale doamna/domnul................, având funcția ............... .

Director executiv,

..............

(L.S.)

Întocmită în..........exemplare, din care:

....... exemplare pentru Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului........../Municipiului București

....... exemplar pentru..........

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 14 la proceduri)

Către

Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului........../Municipiului București

CERERE

Subsemnatul/Subsemnata,..........născut/născută la data de..........domiciliat/domiciliată/având reședința în localitatea.........., str..........., nr..........., bl.........., sc.........., ap.........., județul/sectorul.........., posesor/posesoare al/a actului de identitate ... seria ... nr...., cod numeric personal.......... solicit evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale (evaluarea și certificarea competențelor profesionale) pentru ocupația..........cod C.O.R........../calificarea..........cod calificare..........

Menționez că beneficiez/nu beneficiez de indemnizație de șomaj și am fost/nu am fost în evidența Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului........../Municipiului București.

Declar pe propria răspundere că am luat cunoștință de prevederile legale cu privire la dreptul de a beneficia de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale gratuite, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care mă aflu în căutarea unui loc de muncă.

De asemenea, am luat cunoștință de prevederile legale referitoare la drepturile și obligațiile ce îmi revin ca urmare a participării la evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale.

În situația în care, potrivit legii, beneficiez gratuit de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, mă angajez să suport consecințele legale, respectiv restituirea, potrivit legii, a cheltuielilor efectuate pentru serviciile de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, dacă:

a) întrerup procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale propriu-zis, inclusiv activitățile care se derulează potrivit prevederilor legale anterior intrării în acest proces de evaluare, din motive imputabile;

b) refuz, din motive imputabile, ocuparea unui post declarat vacant corespunzător calificării obținute prin accesul la serviciile de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale.

Prezenta cerere a fost completată în fața reprezentantului Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului ........../Municipiului București și constituie titlu executoriu în caz de nerespectare a angajamentului.

Data

............

Semnătura

............

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 1073/2014 - modificarea şi completarea Procedurilor - accesul la măsurile pt. stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin HG nr. 377/2002