Decizia CCR nr. 568 din 16.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. 2, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pt. modificarea şi completarea...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 21 alin. (6), art. 34,art. 35,art. 41 și art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Tudor Chefner în Dosarul nr. 11.007/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 334D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, la art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) și art. 41 din Legea nr. 165/2013, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 21 alin. (6) și art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 301 din 5 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 31 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.007/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 21 alin. (6), art. 34,art. 35,art. 41 și art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Tudor Chefner într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile, în sensul că sunt aplicabile și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Astfel, se arată că aceste litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării, iar Legea nr. 165/2013, care prevede alte termene și condiții procedurale decât cele de la momentul cererii de chemare în judecată, este de natură să contravină principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Mai arată că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condițiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.

6. Se mai susține că prevederile art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013,art. 21 alin. (6) și art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie o discriminare între persoane aflate în situații similare, pe de o parte, prin instituirea unor termene diferite de soluționare, pe alte criterii decât cele ce țin de destinația imobilelor sau de conduita persoanelor care au formulat cereri de restituire potrivit Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, discriminarea vizează persoanele ale căror dosare au fost soluționate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, față de cele ale căror dosare intră sub incidența acestui act normativ, atât în ceea ce privește termenele de soluționare, cât și cuantumul și natura măsurilor reparatorii.

7. De asemenea, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 35 alin. (2) aduc atingere dreptului de acces la justiție, care nu mai poate fi exercitat până la expirarea termenelor la care face referire textul legal criticat, fără a fi îndeplinite condițiile în care poate fi restrâns exercițiul acestui drept.

8. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. Astfel, arată că trebuie făcută distincția între situațiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere. Unor situații juridice voluntare nu poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situații juridice legale în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor și, de aceea, intrând sub incidența noului act normativ. De asemenea, nu sunt încălcate nici dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere faptul că, pe de o parte, modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 este de competența instanțelor judecătorești, nefiind o chestiune de neconstituționalitate a legii, iar, pe de altă parte, legea nouă preia această categorie de litigii, indiferent de stadiul procesual, și instituie o altă procedură de continuare a procedurilor de reparație, fără să aducă atingere drepturilor câștigate în procedurile anterioare.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4,art. 21 alin. (6), art. 34,art. 35,art. 41 și art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, art. 21 alin. (6), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2), art. 41 și art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, în acord cu motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției de neconstituționalitate aceste din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013: "(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III."

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."

- Art. 21 alin. (6): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. "

- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni."

- Art. 35 alin. (2): "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

- Art. 41: "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

- Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...)

b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă;"

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (2) referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private și art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, Curtea reține că aceste prevederi legale au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

15. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1), Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 și a constatat că aceste din urmă prevederi legale sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunțarea unei astfel de soluții l-a constituit încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalității armelor între părțile aflate în litigiu, în cazul în care instanțele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

16. În considerarea acestei soluții și având în vedere cele statuate în jurisprudența sa din perspectiva efectelor deciziilor Curții Constituționale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, Curtea subliniază că, în temeiul deciziei de admitere menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz, dacă procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a fost judecat definitiv în timp ce aceasta se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014.)

17. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluționării acesteia. Astfel, dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menționate. Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din lege, aplicabilă abia după împlinirea termenelor prevăzute de cele două articole menționate, rezultă că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

18. Curtea reține că aceeași soluție se impune a fi adoptată și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013, care se referă la plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare. Or, având în vedere că obiectul cauzei aflate pe rolul instanței de judecată este cererea privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei de despăgubire, rezultă că prevederile legale criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în temeiul acestor din urmă dispoziții legale, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

19. Autorul excepției de neconstituționalitate mai invocă și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestui act normativ și la art. 50 lit. b) teza întâi, prin care se abrogă de la data intrării în vigoare a legii orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare.

20. Curtea reține că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, Curtea respingând excepția ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reținute în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014, Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, paragraful 232, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de piață a bunului, cu condiția ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunțată în Cauza Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 și următoarele]. Invocând jurisprudența sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reținut că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

21. În ceea ce privește prevederile art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate având acest obiect, cu motivarea că textul de lege nu face altceva decât să dea expresie celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Astfel, textul de lege criticat reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În plus, Curtea Constituțională a observat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, de exemplu Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective.

22. Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.