Decizia CCR nr. 591 din 21.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 375/833/P/2012. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 393D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că aplicarea procedurii simplificate în ipoteza recunoașterii vinovăției constituie o derogare de la dreptul comun și presupune soluționarea cu celeritate a cauzei. În ipoteza în care inculpatul înțelege să uzeze de această procedură simplificată, el trebuie să respecte condițiile instituite în mod expres de legiuitor, deoarece acest privilegiu acordat de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu reprezintă un drept fundamental pentru inculpat, ci doar o vocație în măsura în care se circumscrie situațiilor exprese și limitativ prevăzute de lege. Totodată, excepția de neconstituționalitate, prin modul de formulare, are un caracter de inadmisibilitate, acest caracter fiind întărit și de situația inculpatului, care, astfel cum reiese din actele dosarului, a înțeles să nu uzeze de dispozițiile de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin încheierea din 22 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 375/833/P/2012, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori arată că legiuitorul a prevăzut prin textul de lege criticat un caz de reducere obligatorie a limitelor de pedeapsă aplicabil doar în patru ipoteze. Această enumerare este una limitată și nu cuprinde ipoteza în care inculpatul a recunoscut doar o parte a acuzațiilor care i se aduc și care este recunoscută de probatoriul administrat în cauză și reținut integral de către instanța de judecată. Omisiunea legiuitorului creează o inechitate și o discriminare între persoanele care se află în aceeași situație, fără vreo justificare echitabilă și rațională. Dacă această omisiune nu este sancționată, inculpații devin tentați să accepte integral acuzațiile care li se aduc prin rechizitoriu, știind că, deși ar putea dovedi prin probe realitatea faptică infracțională ce corespunde unei activități infracționale parțiale, nu ar putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.

6. Se concluzionează că, în afară de concordanța care ar trebui să existe între declarațiile inculpatului, starea da fapt descrisă în rechizitoriu și ulterior cea confirmată de magistrat, nu există alte elemente de diferențiere între ipotezele descrise de către legiuitor la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și cea arătată mai sus de către instanță, fiind vorba despre declarațiile făcute de către inculpat în fața primei instanțe, care se coroborează integral cu probele administrate în cauză și în final este reținută de către instanța de judecată, primordial fiind înfăptuirea justiției cu respectarea principiului aflării adevărului, precum și realizarea scopului pedepselor, respectiv reeducarea inculpatului, care încă în cursul desfășurării procesului penal recunoaște și regretă fapta comisă, care în final a fost reținută de către instanța de judecată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că motivele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate nu privesc, în realitate, constituționalitatea textului de lege criticat, ci necesitatea completării acestuia în sensul de a prevedea și ipoteza în care inculpatul a recunoscut doar o parte a acuzațiilor care i se aduc și care este confirmată de probatoriul administrat în cauză și reținută integral de către instanța de judecată. Or, sub acest aspect, Curtea Constituțională a constatat, prin numeroase decizii, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la completarea sau modificarea textului de lege, unica autoritate legiuitoare a țării fiind, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul. Atât modificarea conținutului unor norme juridice, ca fază de legiferare, cât și, în speță, aprecierea necesității completării normei juridice în sensul criticilor autorului excepției sunt de competența exclusivă a Parlamentului.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Dispozițiile de lege criticate au fost introduse prin titlul III, art. 102, pct. 250 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, și au următorul conținut: "Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."

12. În opinia Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) și (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 49 alin. (1) și (2) referitor la protecția copiilor și a tinerilor și art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține Că dispozițiile de lege criticate reglementează situația în care judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat caz în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Dispozițiile art. 375 din Codul de procedură penală reglementează procedura în cazul recunoașterii învinuirii.

14. În aceste condiții, Curtea reține că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, înaintat instanței la data de 7 martie 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a lui Ioan Pândei, potrivit Codului de procedură penală din 1968. La data de 10 octombrie 2013, Judecătoria Salonta a pronunțat Sentința penală nr. 106/2013 prin care l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. De asemenea, Curtea observă că pe parcursul judecării cauzei în primă instanță era în vigoare Codul de procedură penală din 1968, care la art. 320¹ reglementa procedura judecării în cazul recunoașterii vinovăției.

15. În continuare, Curtea constată că în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, inculpatul, considerându-se nevinovat, a declarat că nu dorește să beneficieze de dispozițiile art. 3201, fapt consemnat în încheierea pronunțată în ședința din 5 septembrie 2012, precum și în Sentința penală nr. 106/2013 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Salonta.

16. Ca urmare a pronunțării sentinței penale menționate, inculpatul a declarat apel și a solicitat desființarea hotărârii și pronunțarea unei noi hotărâri, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 16 alin. (1) lit. a) și b) din același cod. Instanța de apel, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis apelul potrivit Deciziei penale nr. 342/A/2014 din 8 iulie 2014. Astfel, potrivit celor reținute în decizia penală, Curtea observă că nici în faza judecării apelului inculpatul nu a solicitat aplicarea procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.

17. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că instanța de judecată pune în discuție o problemă ipotetică, ce nu are legătură cu soluționarea cauzei, de vreme ce inculpatul din Dosarul nr. 375/833/P/2012, în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, nu a făcut apel ia instituția recunoașterii învinuirii.

18. Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.