Decizia CCR nr. 552 din 15.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Corneliu Andrieș în Dosarul nr. 903/62/2013 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 507D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 12 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 903/62/2013, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

4. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Corneliu Andrieș cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 58.842 din 14 iunie 2012, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Brașov.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 sunt contrare art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție. În acest sens, arată că neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate a fost constatată și prin deciziile Curții Constituționale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, nr. 56 din 26 ianuarie 2006 și nr. 335 din 10 martie 2011.

6. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare. Din susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acesta are în vedere doar dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, în redactarea pe care acest text de lege o avea la data de 23 ianuarie 2013, când a introdus acțiunea în fața Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [..........]

f) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), alin. (2¹) și (2²) și art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.“

11. Totodată, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au fost modificate prin art. 48 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, astfel că, în prezent, art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că "Veniturile asupra cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.“ În consecință, reglementarea referitoare la contribuția de asigurări sociale de sănătate este cuprinsă, în prezent, în titlul IX²"Contribuții sociale obligatorii“ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere însă cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a examina excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 în redactarea pe care acestea au avut-o înainte de modificarea adusă acestui articol de lege prin art. 48 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 și potrivit căreia s-a născut obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru autorul excepției de neconstituționalitate.

12. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 56 referitor la contribuțiile financiare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției se rezumă doar la enunțarea dispozițiilor din Constituție pretins a fi încălcate și la menționarea a trei decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, amintește Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, și Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dar și Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002.

14. Analizând aceste decizii, Curtea constată că acestea nu evidențiază aspectele pentru care autorul excepției critică dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006. Astfel, în situația în care ar invoca aceleași motive de neconstituționalitate ca și cele analizate prin deciziile nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 și nr. 335 din 10 martie 2011, atunci, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția ar urma a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât Curtea a constatat deja neconstituționalitatea textului de lege raportat la această motivare. Pe de altă parte, invocarea Deciziei nr. 56 din 26 ianuarie 2006, în care Curtea a respins ca nemotivate criticile de neconstituționalitate privind obligația de contribuție la asigurările sociale de sănătate, raportate la art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție, nu poate fi privită ca reprezentând un argument pentru admiterea excepției de neconstituționalitate.

15. Așa fiind, Curtea reține că, deși autorul excepției a indicat textul de lege pretins a fi neconstituțional, precum și prevederile Constituției în raport cu care susține critica de neconstituționalitate, din motivarea formulată nu se poate distinge în mod rezonabil care este relația de contrarietate dintre aceste texte de lege pe care autorul o are în vedere. Prin urmare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile impuse de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizările adresate Curții Constituționale "trebuie făcute în formă scrisă și motivate“.