Decizia CCR nr. 626 din 4.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 6 alin. (1) din Codul penal

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Bogdan Rohat în Dosarul nr. 5.192/3/2014 (1.451/2014) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 511D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Alexandru Roșu, din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar și lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 586D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, și în dosarele nr. 664D/2014, nr. 671 D/2014 și nr. 672D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 din Codul penal, excepție ridicată de Livioara Spiridon în Dosarul nr. 500/110/2014 al Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și familie, de Toader Albu în Dosarul nr. 1.541/235/2014 al Judecătoriei Gherla, de Radu Stan în Dosarul nr. 11.838/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și de Ady Balmuș în Dosarul nr. 3.653/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secția penală.

4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, Livioara Spiridon, domnul avocat Petru Ivașcu, din cadrul Baroului Bacău, cu delegație la dosar, și personal autorul excepției Radu Stan. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Autorul excepției prezent la dezbatere, precum și reprezentanții autorilor, sunt de acord cu conexarea dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

8. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 586D/2014, nr. 664D/2014, nr. 671D/2014 și nr. 672D/2014 la Dosarul nr. 511 D/2014, care a fost primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Alexandru Roșu, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, deoarece legea nouă nu mai permite aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.

10. Domnul avocat Petru Ivașcu pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prin dispozițiile contestate legiuitorul, stabilind pedeapsa, a încălcat atribuțiile judecătorului, care este singurul abilitat să se pronunțe asupra acestui aspect și asupra individualizării sancțiunii.

11. Autorul Radu Stan arată Curții că a fost condamnat pe nedrept.

12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

13. Prin Decizia penală nr. 285/LPF din 21 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.192/3/2014 (1.451/2014), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.

14. Prin Decizia penală nr. 79/C din 12 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 500/110/2014, Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.

15. Prin Încheierea din 6 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.541/235/2014, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal.

16. Prin Încheierea din 27 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.838/3/2014 (1.837/2014), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal.

17. Prin Încheierea din 5 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.653/180/2014, Judecătoria Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal.

18. Excepția a fost ridicată de Bogdan Rohat, Livioara Spiridon, Toader Albu, Radu Stan și Ady Balmuș în dosarele de mai sus având ca obiect soluționarea unor contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, se instituie un tratament diferit pentru doi coautori care au fost trimiși în judecată în dosare separate. Un astfel de tratament afectează drepturile condamnaților definitiv după cum hotărârea a fost pronunțată anterior ori după intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012. De aceea menținerea unei pedepse egale cu maximul special, de legea nouă, fără a se ține seama de circumstanțele atenuante care reprezintă un drept câștigat al deținutului, conduce la încălcarea principiului egalității și nediscriminării prin aplicarea unui tratament diferențiat unor cazuri egale, diferența fiind dată numai de momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Totodată, este recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluționare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puțin severe și că, dincolo de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituția dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile. În aceste condiții, se apreciază că principiul legii penale mai favorabile nu este o componentă a principiului legalității consacrat de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nu face parte din această exigență a statului de drept și, cu atât mai mult, nu poate fi considerat corolarul acestuia.

19. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece egalitatea în fața legii presupune același tratament juridic pentru situații similare și nu exclude tratarea diferită a situațiilor diferite. În cauză, între o persoană care a săvârșit o infracțiune sub imperiul noului Cod penal și o persoană care a săvârșit o infracțiune pentru care a fost condamnată definitiv în baza Codului penal din 1969 exisă diferențe de situație juridică, astfel că și tratamentul juridic este diferit. Mai arată că scopul legitim al art. 6 din Codul penal este respectarea principiului autorității de lucru judecat, a principiului separării puterilor în stat exprimat de relația dintre autoritatea de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile. Respectarea principiului autorității de lucru judecat impune reducerea la minimum a atingerilor aduse acestuia. Legea nouă nu îl aduce pe condamnatul definitiv în situația celui ce se află în curs de judecată, întrucât pentru condamnatul definitiv nu este posibilă o individualizare a pedepsei conform limitelor din legea mai favorabilă, ci doar reducerea pedepsei până la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, chiar dacă pentru acesta pedeapsa stabilită fusese orientată spre minimul prevăzut de legea veche.

20. Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze cu minori și familie și Judecătoria Gherla opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

21. Judecătoria Bacău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție se referă la domeniul temporal de aplicare, iar prevederile art. 6 din Codul penal la caracterul hotărârilor judecătorești prin care au fost aplicate sancțiunile de drept penal care intră sau nu sub imperiul mitior lex. De asemenea, în corpul prevederilor legale criticate nu se regăsește nicio stare, împrejurare care să conducă la aplicarea discriminatorie în situații identice.

22. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

23. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece procesul de determinare a legii penale mai favorabile poate fi făcut numai de către instanța de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare a normelor. În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat 6 hotărâri prin care a dat rezolvări de principiu chestiunilor de drept ridicate în legătură cu interpretarea și aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal (a se vedea deciziile nr. 1, 6, 7, 8, 13 și 14 din 2014).

24. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

25. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

26. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal referitor la Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, care au următorul conținut: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.“

27. Cât privește obiectul excepției stabilit în dispozitivul încheierilor de sesizare a Curții Constituționale în dosarele nr. 664D/2014, nr. 6710/2014* și nr. 672D/2014, Curtea, analizând criticile autorilor excepției, constată că acestea vizează numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal și urmează a fi restrâns în consecință.

28. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi,art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac și art. 148 alin. (2) referitor la caracterul prioritar al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și dispozițiile art. 14 referitor la Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 21 referitor la Nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

29. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.

30. Astfel, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prilej cu care a statuat că dispozițiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal potrivit cărora "Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi“. Totodată prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea Constituțională a analizat o serie de critici identice aduse dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis și cauzei de față.

31. Astfel, Curtea a reținut că principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept.

32. De la principiul legalității s-a impus o excepție, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Acest principiu a fost consacrat la nivel constituțional în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin art. 15 alin. (2) că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale (_) mai favorabile“.

33. Totodată, Curtea a observat că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal reglementează doar aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, aceasta realizându-se atunci când, "după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim“.

34. În ceea ce privește principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cu referire la dispozițiile Codului penal, Curtea a observat că, fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

35. În cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare și analizând faptele și situația particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).

36. Aceeași deosebire în aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile a fost relevată de Curte prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, mai sus menționată, când a reținut că nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.

37. Totodată, Curtea a reținut că respectarea principiului autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională și în cea a Uniunii Europene, cât și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

38. Așa fiind, având în vedere importanța principiilor autorității de lucru judecat, al securității juridice și cel al separației puterilor în stat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție.

39. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

40. Astfel, Curtea a apreciat că analiza situației ce a făcut obiectul acelor dosare pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc și autorii excepției, sancțiunile aplicate acestora nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal.

41. De aceea, analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție.

42. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.