Decizia CCR nr. 554 din 15.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Gabi Roxana Spiridon în Dosarul nr. 4.121/89/2013 al Tribunalului Vaslui - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 571 D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 3 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.121/89/2013, Tribunalul Vaslui - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 96/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

4. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gabi Roxana Spiridon cu prilejul soluționării acțiunii în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 193 din 27 iunie 2013 și a Deciziei de impunere nr. 383.019 din 19 februarie 2013, emise de Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 96/2006 sunt susceptibile de a fi interpretate în sensul că obligă persoanele care se încadrează în ipoteza normei la plata unei contribuții a cărei valoare nu poate fi mai mică decât însuși cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Or, o asemenea interpretare ridică probleme de constituționalitate care pun în discuție respectarea principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale. Astfel, dacă art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 instituie o regulă generală în ceea ce privește calculul contribuției, prin stabilirea unei cote de 6,5% ce se aplică asupra diverselor venituri pe care contribuabilii le pot realiza, art. 257 alin. (2) lit. b) teza finală pare să instituie o excepție. Tratamentul juridic diferențiat nu este justificat de nicio împrejurare obiectivă. Natura veniturilor nu constituie, din perspectiva textului de lege criticat, un criteriu pentru instituirea unei reglementări diferite. În sprijinul celor arătate, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 și nr. 335 din 10 martie 2011.

6. Totodată, autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate pot duce, în practică, la obligarea asiguratului la plata unei contribuții mai mari decât veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub niciun aspect, ca asigurând proporționalitatea și caracterul rezonabil al sarcinii fiscale.

7. Tribunalul Vaslui - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că instituirea obligației unei contribuții minime la sistemul de asigurări sociale de sănătate este justificată de faptul că accesul la serviciile medicale în sistemul public de asigurări sociale este condiționat de contributivitate, dar și de principiul solidarității în constituirea și utilizarea acestui fond, care antrenează întreaga societate în efortul protejării sănătății populației. Legiuitorul este liber să stabilească sarcinile fiscale, iar dispozițiile de lege criticate respectă principiul justei așezări fiscale și pe cel al proporționalității acesteia, fiind rezonabil a se calcula contribuția prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară, lunar. Acest mod de reglementare nu contravine nici principiului constituțional al egalității în drepturi, care permite legiuitorului să instituie un tratament juridic diferențiat atunci când situațiile avute în vedere sunt obiectiv diferite. De altfel, această contribuție minimă nu se aplică doar în cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente, ci și altor categorii de persoane care au obligația de a se asigura.

8. Cât privește deciziile Curții Constituționale invocate de autorul excepției, arată că acestea au în vedere o altă situație decât cea la care se referă acesta în critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale în raport cu criticile invocate de autorul excepției. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 124 din 16 februarie și nr. 5 din 16 ianuarie 2014.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următoarea redactare: "(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [..........]

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.“

14. Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au fost modificate prin art. 48 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, astfel că, în prezent, art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 prevede că "Veniturile asupra cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare“. În consecință, reglementarea referitoare la contribuția de asigurări sociale de sănătate este cuprinsă în prezent în titlul IX²"Contribuții sociale obligatorii“ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Având în vedere, însă, cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a examina excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 în redactarea pe care acestea au avut-o înainte de modificarea adusă acestui articol de lege prin art. 48 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 și potrivit căreia s-a născut obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru autorul excepției de neconstituționalitate.

15. Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție privind așezarea justă a sarcinilor fiscale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta vizează cuantumul minim al contribuției pe care o persoană care realizează venituri impozabile din activități independente trebuie să o plătească la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pe de o parte, autorul excepției susține că textul de lege poate fi interpretat în sensul că această contribuție nu poate fi mai mică decât însuși cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar, dar și că plata acestei contribuții minime, nefiind întotdeauna corelată cu veniturile realizate, încalcă principiul justei așezări a sarcinilor fiscale.

17. Cât privește primul aspect de neconstituționalitate pus în discuție de autorul excepției, Curtea constată că, în realitate, această critică privește o problemă de interpretare și aplicare a legii, diferită însă de ipoteza legală analizată de Curtea Constituțională prin deciziile Curții Constituționale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, și nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, invocate de autorul excepției. Astfel, dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevăd în mod expres, în teza finală, că, dacă venitul din activități independente este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât "cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar“. Această dispoziție trebuie interpretată în coroborare cu dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol potrivit cărora contribuția reprezintă o cotă de 6,5% din veniturile realizate. Art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 - declarat neconstituțional în raport cu prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 și prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011 - prevedea însă că se datora o contribuție în valoarea de 6,5% din veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și altor venituri care se supuneau impozitului pe venit, "dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar“. Această din urmă formulare a fost interpretată în practică în sensul că ar obliga la o contribuție minimă egală cu un salariu de bază minim pe țară lunar, iar nu cu o cotă de 6,5% calculată asupra acestui venit, motiv pentru care a fost declarată ca fiind neconstituțională de Curtea Constituțională, care a considerat că sunt încălcate prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție.

18. Curtea reține că ipoteza art. 257 alin. (2) lit. b) este evident diferită de cea a lit. f) din același articol, precum și faptul că dispozițiile textului de lege criticat în prezenta excepție de neconstituționalitate nu prezintă aceleași vicii de redactare, de natură să genereze o interpretare greșită a textului de lege în sensul sugerat de autorul excepției. În aceste condiții, în situația în care textul de lege criticat a fost interpretat în speță în sensul arătat de autorul excepției, soluționarea acestui aspect revine instanței de judecată, iar nu celei de contencios constituțional.

19. Cât privește cel de-al doilea aspect de neconstituționalitate invocat în cauză, Curtea constată că, prin Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012, a statuat că "dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligația de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepție făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligație“. Apoi, constatând că valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul contribuției minime prevăzute de art. 257 alin. (2) lit. b) teza a doua din Legea nr. 95/2006 depășește cu mult valoarea acestei contribuții, precum și cuantumul în sine al contribuției, Curtea a apreciat că nu se poate vorbi despre existența unei obligații disproporționate, contrare cerințelor art. 56 din Constituție.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.