Decizia CCR nr. 508 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 9 lit. a) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Vasile Răuț în Dosarul nr. 11.179/318/2013 al Judecătoriei Târgu Jiu. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 610D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 11.179/318/2013, Judecătoria Târgu Jiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Vasile Răuț cu ocazia soluționării unei cereri de recuzare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin dispozițiile de lege criticate legiuitorul a limitat accesul liber la justiție și dreptul de a beneficia de un proces echitabil. Consideră că "un justițiabil cu venit minim pe economie sau fără venit care are în întreținere 2-3 minori nu va putea suporta costul acestei taxe, mai ales dacă la soluționarea cauzei este nevoit să formuleze mai multe cereri de recuzare“. Lipsa veniturilor necesare achitării taxei de timbru face imposibilă promovarea unei cereri de recuzare și, implicit, soluționarea cauzei de către o instanță imparțială.

Judecătoria Târgu Jiu apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, "întrucât dreptul la justiție nu este absolut, putând fi supus unor limitări reglementate de stat, acesta fiind singurul care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop, cu condiția ca acest scop sa fie legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, echilibru care să vizeze, pe de o parte, interesul său în a percepe cheltuieli de procedură și, pe de altă parte, interesul solicitanților în a li se evalua pretențiile în fața instanței“. În continuare, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reflectată în cauzele Weissman împotriva României, Tolstoy-Miloslavski împotriva Regatului Unit și Kreuz împotriva Poloniei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. De asemenea, arată că în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale, poate solicita ajutor public judiciar.

În continuare, apreciază că prin art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, legiuitorul a garantat suplimentar accesul efectiv la justiție, mai ales pentru persoanele aflate în cazurile menționate în cuprinsul ordonanței, cum pare a fi și situația autorului excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu următorul conținut: "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:

a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces - pentru care se solicită recuzarea - 100 lei;“.

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției critică, în esență, instituirea unei taxe de timbru în ceea ce privește cererile de recuzare în materie civilă, care, consideră acesta, îi încalcă accesul liber la justiție. În legătură cu problema instituirii taxelor judiciare de timbru, Curtea constată că s-a pronunțat de nenumărate ori, concluziile reținute fiind aplicabile pe deplin și speței de față.

Astfel, prin Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2007, Curtea a statuat că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcția de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu.

De asemenea, prin Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 14 aprilie 2005, Curtea a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, a arătat Curtea, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. S-a reținut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții.

În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Chiar în Hotărârea Kreuz împotriva Poloniei, 2001, invocată de autoarea excepției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudența sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricții financiare cu privire la accesul unei persoane la justiție, tocmai în interesul unei bune administrări a justiției.

Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (Decizia nr. 155 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005).

În ceea ce privește susținerea autorului excepției, în sensul că ar putea exista situații în care părțile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora și, în consecință, să nu se poată adresa justiției, Curtea constată că legiuitorul a instituit, prin dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanței de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situații în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanție a liberului acces la justiție. Aprecierea legalității și temeiniciei cererilor întemeiate pe dispozițiile mai sus citate se realizează de către instanța de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituție și legi, pe baza probelor care însoțesc aceste cereri.