Decizia CCR nr. 510 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Sabin-Marian Ferghete în Dosarul nr. 2.937/866/2013 al Judecătoriei Pașcani și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 641D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile Ordonanței de urgență Guvernului nr. 80/2013 preiau dispozițiile anterioare în materia taxelor judiciare de timbru, iar, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, este opțiunea legiuitorului să instituie sau nu anumite scutiri de la plata taxei judiciare de timbru.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.937/866/2013, Judecătoria Pașcani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin care se modifică art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, excepție ridicată de Sabin-Marian Ferghete într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prin impunerea taxei judiciare de timbru, astfel cum prevede textul criticat, se condiționează accesul la justiție în cazul contestării unor acte prin care se aplică sancțiuni contravenționale, fiind contrar liberului acces la justiție. Totodată, apreciază că, prin aplicarea dispozițiilor criticate, o categorie numeroasă de cetățeni, respectiv cei fără venituri, nu vor mai avea posibilitatea de a contesta actele administrative prin care se aplică sancțiuni contravenționale.

Judecătoria Pașcani opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că, într-adevăr, Legea fundamentală garantează dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime, însă acest drept poate fi limitat de stat prin impunerea unor restricții financiare.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale și nu aduc atingere accesului liber la justiție, care nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, prin care se modifică art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Însă, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Așa fiind, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.“

Din examinarea evoluției legislative a prevederilor criticate rezultă că legiuitorul a instituit o excepție de la regula generală, astfel că art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în forma sa inițială avea următorul cuprins: "Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.“

Ulterior, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, art. 36 a fost completat în sensul că, "În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat“, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost modificat, prevăzându-se că, "Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege“.

Totodată, se observă că Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, care a preluat, cu modificări și completări, cele statuate prin normele ce constituiau cadrul legal general în materia taxelor judiciare de timbru.

Noul cadru normativ referitor la taxele judiciare de timbru, reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, a fost instituit avându-se în vedere modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin Codul civil și reiterează cele stabilite prin normele anterioare, statuând că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar în cazurile anume prevăzute de lege, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

2. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție prin impunerea unor taxe judiciare de timbru, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, arătând că, potrivit dispozițiilor constituționale, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru.

Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.

Astfel, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii, iar impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe ori impozite sau, dimpotrivă, să instituie asemenea taxe astfel cum este cea criticată în prezenta cauză.

În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

De altfel, din examinarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, [art. 19], Curtea constată că, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei fiind, așadar, o taxă fixă. Or, o atare soluție legislativă este justificată atâta timp cât legiuitorul optează, în materie contravențională, pentru sistemul unei taxe fixe, și nu la valoare.

3. În ceea ce privește celelalte susțineri ale autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la faptul că, prin aplicarea dispozițiilor criticate, "o categorie numeroasă de cetățeni, respectiv cei fără venituri, nu vor mai avea posibilitatea de a contesta actele administrative prin care se aplică sancțiuni contravenționale“, Curtea observă că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, justițiabilii pot obține scutiri, reduceri, amânări sau eșalonări de la plata taxelor judiciare de timbru.

4. Având în vedere cele expuse, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.