Decizia CCR privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 713
din 27 octombrie 2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Liana Radu în Dosarul nr. 2.273/315/2015/a1 al Judecătoriei Târgoviște și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 841D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată ca autoarea excepției de neconstituționalitate a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și prin care învederează și anumite aspecte referitoare la aplicarea și interpretarea legii de către instanțele de judecată în ceea ce privește acordarea sau respingerea ajutorului public judiciar.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 24 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.273/315/2015/a1, Judecătoria Târgoviște a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Liana Radu cu ocazia soluționării unei cererii privind reexaminarea acordării ajutorului public judiciar
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 51/2008 îngrădesc accesul liber la justiție pentru persoanele cu venituri între 300 și 950 lei - salariul minim pe economie, prin limita instituită de legiuitor în ceea ce privește acordarea ajutorului public judiciar, prin necorelarea acestora cu salariul minim pe economie.
7. Judecătoria Târgoviște opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 permit acordarea ajutorului public judiciar și în alte situații în afara celor prevăzute de dispozițiile criticate, proporțional cu nevoile solicitantului.
8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Avocatul Poporului, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:
- Art. 8: "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%."
13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile criticate conțin elementele necesare identificării practice a situațiilor în care se poate acorda ajutorul public judiciar în materie civilă. Astfel, dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcție de care beneficiul de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporție de 50%. De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol are în vedere și alte cazuri în care ajutorul public judiciar se poate acorda, proporțional cu nevoile solicitantului, în ipoteza acestei norme fiind prevăzută și situația în care există diferențe de cost al vieții dintre statul membru în care solicitantul își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România, diferențe de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.610 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 de 12 ianuarie 2010).
15. De asemenea, prin Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 (paragraful 15-17), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, menționând jurisprudența sa anterioară în materie, Curtea a observat că prevederile art. 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege acelor persoane care îndeplinesc condițiile legale, reținând că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, care stabilește, astfel, sfera persoanelor
îndreptățite să solicite sprijinul statului, în acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.
16. De altfel, asupra prevederilor criticate Curtea s-a mai pronunțat, prin numeroase alte decizii, spre exemplu, prin Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015, Decizia nr. 123 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 9 mai 2014, prin care a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, prilej cu care a reținut că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului, cât și ordonanța de urgență în întregul ei constituie o garanție suplimentară a accesului efectiv la justiție, fiind adoptată pentru îmbunătățirea accesului la justiție și pentru a se acorda sprijin din partea statului persoanelor care sunt parte într-un litigiu și se află într-o dificultate materială.
17. În ceea ce privește nemulțumirea autoarei prezentei excepții de neconstituționalitate față de limita instituită de legiuitor în ceea ce privește acordarea ajutorului public judiciar, respectiv de faptul că aceasta nu este corelată cu salariul minim pe economie, Curtea observă că aceste aspecte țin de opțiunea legiuitorului, care stabilește sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului, cât și criteriile în funcție de care se acordă ajutorul public judiciar în materie civilă.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liana Radu în Dosarul nr. 2.273/315/2015/a1 al Judecătoriei Târgoviște și constată că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Târgoviște și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 27 octombrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
← Decizia CCR privind excepția de neconstituționalitate a... | Ordinul MAI nr. 160/2015 - coordonarea activității și... → |
---|