Decizia CCR nr. 537 din 15.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 - unele măsuri pt. degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pt. pregătirea punerii în aplicare...

1. Pe rol se află pronunțarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 5.942/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 97D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Decizia penală nr. 6 din 13 ianuarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 5.942/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Liliana Teodoriu cu ocazia soluționării unei cauze penale.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prin modificarea art. 385⁹ alin. 1 pct. 1 și pct. 6, precum și abrogarea art. 385⁹ alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură penală din 1968 se încalcă prevederile constituționale ale art. 15, deoarece dispozițiile art. 39 alin. 1, ale art. 171 alin. 2 si cele ale art. 197 alin. 2 si 3 din același cod sunt în vigoare. În continuare, arată că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 20,art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală, precum și celor ale art. 6,art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără a arăta în ce mod.

5. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că stabilirea competențelor instanțelor judecătorești, instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac (inclusiv a cazurilor de casare, în situația recursului), constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind sensul art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție. Prin limitarea cazurilor de casare sau reformularea acestora, legiuitorul a urmărit să restrângă aspectele ce pot forma obiectul cenzurii instanței supreme pe calea recursului exercitat în materie penală, creând astfel condiții pentru ca Înalta Curte de Casație și Justiție să își exercite atribuția înscrisă în art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la unificarea jurisprudenței.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Avocatul Poporului susține că modificarea cazului de casare, în sensul invocării acestuia numai în măsura în care respectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei a survenit în cursul judecății, nu contravine prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (1). Totodată, textele de lege criticate nu conțin elemente de natură să aducă atingere dreptului autoarei de a invoca excepțiile de necompetență materială și cea de necompetență după calitatea persoanei, în condițiile reglementate de art. 39 alin. (1) din vechiul Cod de procedură penală.

8. Față de argumentele invocate de autoarea excepției în susținerea neconstituționalității art. I pct. 11 din Legea nr. 2/2013, Avocatul Poporului menționează că, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

9. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. I pct. 12 din Legea nr. 2/2013, consideră că și în acest caz argumentele de neconstituționalitate sunt prezentate din aceeași perspectivă, și anume aceea a comparării unor texte legale. În plus, dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul persoanei interesate de a invoca existența unei cauze de nulitate a actului de procedură, cu respectarea prevederilor din Codul de procedură penală. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. I pct. 13 din Legea nr. 2/2013, arată că modificarea unui caz de casare nu este de natură să înlăture dispozițiile referitoare la obligativitatea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului reținut sau arestat în altă cauză.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins:

- Art. I pct. 11: "Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

11. La articolul 385⁹ alineatul 1, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

«1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei;»";

- Art. I pct. 12: "Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

12. La articolul 385⁹ alineatul 1, punctul 2 se abrogă.";

- Art. I pct. 13: "Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

13. La articolul 385⁹ alineatul 1, punctul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: «6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie;»".

13. În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 potrivit căruia "cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea", iar "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum aceasta este formulată, Curtea reține că autoarea acesteia și-a întemeiat critica de neconstituționalitate pe necorelarea dispozițiilor de modificare și abrogare din Legea nr. 2/2013 cu alte dispoziții rămase în vigoare și nemodificate de către legiuitor. Această necorelare a determinat în viziunea autoarei o contrarietate între dispoziții legale criticate și prevederile constituționale invocate.

15. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că în jurisprudența sa a statuat constant că nu se poate pronunța asupra neconcordanțelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înțelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și principiile constituționale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, și Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele.

16. Curtea constată deci că o astfel de situație nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din același domeniu sau din domenii pe care autorul excepției de neconstituționalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislației în vigoare, sub aspectele menționate, este de competența autorității legiuitoare.

17. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 20,art. 21 și art. 24, precum și celor ale art. 6,art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că autoarea excepției nu a arătat în ce mod textele criticate contravin acestor prevederi constituționale și convenționale. Având în vedere acest aspect, Curtea reține că, de exemplu, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, excepția de neconstituționalitate va fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeași soluție va fi urmată și în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie datorită generalității sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens s-a reținut că prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că "simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»".

18. Cum, în prezenta cauză, autoarea excepției de neconstituționalitate a procedat la simpla enumerare a dispozițiilor legale criticate și la enumerarea normelor constituționale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susținerea excepției, și cum din această formulare a excepției nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituționalitate, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă.

19. Având în vedere cele expuse Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.