Art. 1340 Noul cod civil Ratificarea gestiunii Gestiunea de afaceri Faptul juridic licit

CAPITOLUL III
Faptul juridic licit

SECŢIUNEA 1
Gestiunea de afaceri

Art. 1340

Ratificarea gestiunii

În privinţa actelor juridice, gestiunea ratificată produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1340 Noul cod civil Ratificarea gestiunii Gestiunea de afaceri Faptul juridic licit




Ion Filimon 8.08.2015
1. Dacă geratul ratifică gestiunea, aceasta se converteşte, retroactiv, într-un contract de mandat (ratihabitio mandato oequiparatur). în consecinţă, întregii operaţiuni juridice urmează să i se aplice regulile mandatului. Devenit mandant, geratul va trebui să respecte şi să ducă la îndeplinire toate actele pe care gerantul le-a încheiat în numele său, fie că i-au fost utile, fie nu (Fr. Deak, Drept civil. Contractele speciale, Bucureşti, 1978, p. 197).

2. Ratificarea gestiunii de către gerat recalifică gestiunea în mandat şi produce efectele contractului de mandat (/. Turcu, Noul Cod civil,
Citește mai mult p. 392).

3. Dacă nu ratifică gestiunea, geratul are obligaţia de a plăti gerantului toate cheltuielile necesare şi utile numai dacă intervenţia gerantului a fost utilă. Până la data tuturor acestor cheltuieli, gerantul are drept de retenţie asupra bunului sau bunurilor la care se referă gestiunea. De asemenea, geratul este obligat să repare toate prejudiciile pe care le-a suferit gerantul în cursul şi din cauza gestiunii (L Pop, Drept civil român, p. 151-152).
Răspunde