Art. 1342 Noul cod civil Plata primită cu bună-credinţă de creditor Plata nedatorată Faptul juridic licit
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Faptul juridic licit
SECŢIUNEA a 2-a
Plata nedatorată
Faptul juridic licit
SECŢIUNEA a 2-a
Plata nedatorată
Art. 1342
Plata primită cu bună-credinţă de creditor
(1) Restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plăţii, cel care a primit-o cu bună-credinţă a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s-a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei.
(2) În acest caz, cel care a plătit are drept de regres împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit.
| ← Art. 1341 Noul cod civil Noţiune Plata nedatorată Faptul... | Art. 1343 Noul cod civil Restituirea plăţii anticipate Plata... → |
|---|
2. Nu mai
Citește mai mult
poate fi dispusă restituirea după ce s-a împlinit termenul de prescripţie extinc-tivă la acţiunea pentru restituire şi primitorul nu mai are posibilitatea să obţină restituirea de la altă persoană. Pentru echitate, se recunoaşte dreptul plătitorului de a regresa contra adevăratului datornic, pe temeiul subrogaţiei legale, în drepturile creditorului plătit (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 395).3. Soluţia din alin. (2) este diferită de cea oferită de doctrină în interpretarea art. 993 C. civ. 1864: temeiul acţiunii în regresîn contra adevăratului debitor este nu îmbogăţirea fără justă cauză (când plătitorul n-ar putea recupera decât în limita îmbogăţirii), ci subrogaţia în drepturile creditorului plătit (astfel ca plătitorul să recupereze în întregime suma plătită).
4. Potrivit art. 2528 alin. (2) NCC, acţiunea în restituire se prescrie în termen de un an de la data când cel care a făcut plata a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Obligaţia civilă perfectă este acea obligaţie care se bucură integral de sancţiunea juridică, în sensul că, în caz de nevoie, creditorul poate obţine concursul forţei coercitive a statului pentru executarea ei. Cele mai multe obligaţii intră în această categorie.
Obligaţia civilă imperfectă (numită şi obligaţie naturală) este acea obligaţie (tot juridică, iar nu morală) a cărei executare nu se poate obţine pe cale silită, dar, în măsura în care ar fi executată de bunăvoie de către debitor, acesta din urmă nu are dreptul să pretindă
Citește mai mult
restituirea prestaţiei. în acest sens, art. 1342 alin. (1) C.civ. prevede că „restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plăţii, cel care a primit-o cu bună-credinţă a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s-a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei”.Un exemplu de obligaţie civilă imperfectă îl găsim înscris în art. 2506 alin. (3) C.civ., potrivit căruia „cel care a executat de bunăvoie obligaţia după ce termenul de prescripţie s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit”.
De asemenea, în cazul contractului de joc sau prinsoare, potrivit art. 2264 alin. (1) C.civ., „pentru plata unei datorii născute dintr-un contract de joc sau de pariu nu există drept la acţiune”, iar alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că cel care pierde nu poate să ceară restituirea plăţii făcute de bunăvoie, cu excepţia fraudei sau a cazului în care acela care a plătit era lipsit de capacitate de exerciţiu ori avea capacitate de exerciţiu restrânsă.
Aşadar, protecţia juridică a obligaţiei civile imperfecte nu poate fi obţinută pe calea ofensivă a acţiunii, ci pe calea pasivă a excepţiei (a apărării), în sensul că, dacă debitorul unei obligaţii imperfecte, deşi nu putea fi constrâns prin intermediul forţei coercitive a statului să execute acea obligaţie, a executat-o totuşi de bunăvoie, atunci el nu va mai putea să îl acţioneze în judecată pe fostul său creditor pentru a obţine restituirea prestaţiei executate de bunăvoie.