Art. 1518 Noul cod civil Răspunderea debitorului Dispoziţii generale Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1518
Răspunderea debitorului
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, debitorul răspunde personal de îndeplinirea obligaţiilor sale.
(2) Răspunderea debitorului poate fi limitată numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
| ← Art. 1517 Noul cod civil Neexecutarea imputabilă creditorului... | Art. 1519 Noul cod civil Răspunderea pentru fapta terţilor... → |
|---|
1. Este pe deplin de înţeles rezerva promitentului-cumpărător în achitarea unei sume, în condiţiile în care nu este lămurită dincolo de orice dubiu legalitatea titlului de proprietate al promitentului-vânzător, astfel că operaţiunea plăţii preţului prezintă un risc nespecific unei convenţii de vânzare-cumpărare imobiliară. Nu se poate cere unei persoane, în numele principiului îndeplinirii obligaţiilor cu bună-credinţă, să procedeze într-un mod care îi poate periclita în mod direct şi efectiv interesele patrimoniale, mai ales într-un domeniu cu rezonanţă socială puternică (acela
Citește mai mult
al achiziţiilor imobiliare) (C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şidepropr. int., dec. nr. 424/2009, în Jurindex).2. Debitorul va răspunde în măsura în care nu dovedeşte existenţa unor cauze exone-ratoare, cum sunt forţa majoră, cazul fortuit, excepţia de neexecutare ori fapta creditorului.
3. Conform art. 1351 alin. (1) NCC, „dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de
Citește mai mult
forţă majoră sau de caz fortuit". Cazul fortuit şi cazul de forţă majoră sunt exoneratorii de răspundere numai dacă nu a existat o acţiune sau inacţiune anterioară a debitorului care să îi fie imputabilă, fără de care nu s-ar fi produs aceste evenimente (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 191).4. Convenţia porţilor sau actul juridic unilateral cu privire la răspunderea debitorului trebuie să intervină înainte de producerea prejudiciului. Dacă, după producerea prejudiciului, creditorul renunţă la repararea lui, nu mai este vorba despre o convenţie cu privire la răspundere, ci, eventual, de o iertare de datorie. De asemenea, clauzele cu privire la răspundere nu trebuie confundate nici cu convenţiile prin care se determină anticipat întinderea obligaţiei de despăgubire (clauza penală). S-ar putea deosebi: a) clauze care exclud sau limitează răspunderea debitorului (îşi produc efectele numai dacă vinovăţia debitorului îmbracă forma neglijenţei sau imprudenţei); b) clauze care agravează răspunderea debitorului. Art. 1355 alin. (1) NCC stabileşte imperativ că „nu se poate exclude sau limita, prin convenţii sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârşită cu intenţie sau din culpă gravă", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că „sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o simplă imprudenţă sau neglijenţă, bunurilor victimei". Mai reţinem că, potrivit art. 1356 alin. (1) NCC, „un anunţ care exclude sau limitează răspunderea contractuală, indiferent dacă este adus ori nu la cunoştinţa publicului, nu are niciun efect decât dacă acela care îl invocă face dovada că cel prejudiciat cunoştea existenţa anunţului la momentul încheierii contractului" (Idem, p. 193).