Art. 168 Noul cod civil Procedura Ocrotirea interzisului judecătoresc

JURISPRUDENŢĂ

1. Punerea sub interdicţie este condiţionată de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent, iar constatarea alienaţiei mintale ori a debilităţii mintale a persoanei trebuie să rezulte dintr-un act medical. Prin urmare, în cauzele de acest gen este obligatoriu a se solicita părerea unei comisii de medici specialişti, care urmează a se pronunţa cu privire la faptul dacă persoana a cărei punere sub interdicţie se cere suferă de alienaţie mintală sau de debilitate mintală şi dacă din cauza bolii nu are capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau

Citește mai mult

de a-şi administra bunurile (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2880/2000, în D. Tiţian, A. Constantin, M. Crstea p. 411). Nu este suficient însă un certificat medical eliberat anterior introducerii cererii de punere sub interdicţie (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 721/1956, apud G. Boroi p. 427, nota 1).

2. Punerea sub interdicţie se poate dispune, pe cale judecătorească, numai împotriva persoanelor fizice care nu au discernământul pentru a se îngriji de interesele lor. Cererea prin care pârâtul, faţă de care s-a solicitat punerea sub interdicţie, solicită, la rândul lui, punerea sub interdicţie a reclamantului nu îndeplineşte condiţiile unei cereri reconvenţionale, nefiind parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 30 şi urm. din Decretul nr. 32/1954 (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1098/2002).

3. Pot exista situaţii în care o persoană a cărei punere sub interdicţie se solicită să se sustragă în diferite moduri de la ascultarea ei în faţa instanţei şi din această cauză să nu poată fi audiată, dar starea sănătăţii sale să impună luarea măsurii de protecţie a punerii sub interdicţie. în astfel de situaţii, trebuie considerat că instanţa, constatând imposibilitatea de audiere a bolnavului, dar dispunând de dovezi convingătoare asupra stării sănătăţii psihice a acesteia şi având în vedere că se impune punerea sub interdicţie, poate proceda la luarea măsurii. în caz contrar, ar însemna ca, dintr-un formalism excesiv, să rămână fără eficienţă o instituţie juridică a cărei menire este să ocrotească persoana bolnavă (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2880/2000, în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea p. 411).

4. Potrivit art. 33 alin. (2) şi (3) din Decretul nr. 32/1954, instanţa va asculta pe cel a cărui punere sub interdicţie este cerută, pentru a constata starea sa mintală, iar dacă persoana respectivă nu este în stare să se înfăţişeze la instanţă, aceasta va fi audiată, în prezenţa procurorului, la locul unde se află (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 4530/2005, în E. Roşu, D.A.T. Râdulescu p. 340).

5. Omisiunea comunicării hotărârii instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat nu constituie motiv de reformare a hotărârii de punere sub interdicţie, ea putând avea, eventual, consecinţe în legătură cu efectele hotărârii, după rămânerea ei irevocabilă (C.S.J., s. civ., dec. nr. 4163/2002, în C. Turianu, Repertoriu de practicâ judiciarâ civilâ. Voi. I. Drept civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 172).