Art. 1752 Noul cod civil Bunurile de familie Vânzarea moştenirii Contractul de vânzare

CAPITOLUL I
Contractul de vânzare

SECŢIUNEA a 3-a
Vânzarea moştenirii

Art. 1752

Bunurile de familie

(1) Înscrisurile sau portretele de familie, decoraţiile sau alte asemenea bunuri, care nu au valoare patrimonială însemnată, dar care au pentru vânzător o valoare afectivă, se prezumă a nu fi cuprinse în moştenirea vândută.

(2) Dacă aceste bunuri au valoare patrimonială însemnată, vânzătorul care nu şi le-a rezervat expres datorează cumpărătorului preţul lor la data vânzării.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1752 Noul cod civil Bunurile de familie Vânzarea moştenirii Contractul de vânzare




Cerasela 31.01.2014
1. Prezumţia relativă la care face referire alin. (1) se aplică doar în cazul bunurilor care nu au o valoare patrimonială însemnată. Prezumţia este în sensul că respectivele bunuri nu au făcut obiectul vânzării, deoarece este impropriu să se susţină că ar exista o moştenire vândută şi una nevândută. Atât valoarea patrimonială a bunurilor, cât şi cea afectivă, sunt chestiuni de fapt ce trebuie dovedite de partea care urmăreşte să răstoarne prezumţia.

2. Dacă bunurile de familie au o valoare patrimonială însemnată, eventuala valoare afectivă a acestora nu mai are importanţă, astfel că vânzătorul
Citește mai mult care doreşte să le păstreze şi nu a precizat acest aspect în convenţie, trebuie să despăgubească pe cumpărător cu preţul acestora. Spre deosebire de formularea alin. (1), care este în sensul că bunurile de familie în privinţa cărora acţionează prezumţia nu sunt vândute, formularea alin. (2) trimite la ideea unei revânzări a bunurilor de familie cu valoare însemnată. Cu toate acestea, este clară intenţia legiuitorului în sensul că vânzătorul va plăti cumpărătorului moştenirii preţul (bunurilor de familie de valoare însemnată) de la momentul vânzării moştenirii, şi nu de la momentul exprimării dorinţei de a le rezerva.
Răspunde
irina.bianca 11.01.2013
Chiar dacă în cuprinsul contractului nu se specifică bunurile succesorale, se prezumă că între acestea nu intră bunurile de familie, cum sunt cele enumerate la alin. (1), cu condiţia ca acestea să nu aibă o valoare patrimonială însemnată. În concluzie, pentru a se evita orice litigiu, vânzătorul trebuie să şi le rezerve expres.

În privinţa dreptului de concesiune asupra locului de veci, se va menţiona că acesta nu poate să formeze obiectul vânzării. Dacă există o lucrare funerară (de exemplu, sculptură) de valoare, se va menţiona că vânzătorul înţelege să şi-o rezerve.
Răspunde