Art. 1874 Noul cod civil Noţiune Contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii Contractul de antrepriză

JURISPRUDENŢĂ

1. Chiar dacă, în mod teoretic, se poate încheia un contract „în formă simplificată" aşa cum susţine instanţa de apel, totuşi practica în cazul contractelor de antrepriză de construcţii este aceea de a se încheia un contract în formă scrisă, tocmai pentru a se putea determina cu precizie întinderea obligaţiilor corelative a părţilor, derularea unui astfel de contract presupunând existenţa unui proiect, întocmirea de devize şi respectiv procese-verbale de recepţie pe faze de executare a lucrărilor, semnătura unui diriginte de şantier, acordul părţilor cu privire la parcurgerea

Citește mai mult

etapelor respective, plata preţului pentru fiecare etapă efectuată. în cauza de faţă, nu s-a făcut dovada existenţei niciuneia dintre aceste condiţii, nici măcar într-o formă amiabilă, nescrisă şi, prin urmare, nici nu se poate trage concluzia că acest contract există. Mai mult, pentru respectarea calităţii în construcţii, potrivit Legii nr. 10/1995, este obligatorie încheierea unor contracte în formă scrisă, deoarece, potrivit art. 7 din această lege, este necesar ca respectivele contracte să cuprindă clauze referitoare le nivelul de calitate al construcţiilor, cu referire la cerinţele esenţiale prevăzute de art. 5 din aceeaşi lege. Fără existenţa acestor contracte, în formă scrisă, nici nu se poate obţine autorizaţia de construire. Prin urmare, în speţa de faţă este imposibilă existenţa unui contract de antrepriză de construcţii în formă nescrisă. De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că numitul M.C. ar fi fost împuternicit în mod legal de către administratorul societăţii pârâte să reprezinte această societate în derularea aşa zisului contract de antrepriză de construcţii, singura împuternicire dată de administratorul societăţii pârâte numitului M.C. fiind cea aflată la dosar fond, prin care îl împuterniceşte să angajeze un apărător, tocmai în cauza de faţă. Este greşită reţinerea instanţei de apel că pe una dintre facturi (cea din 30 decembrie 2003) ar exista semnătura reprezentantului legal al pârâtei, pe această factură figurând doar numele delegatului - M.C., precum şi ştampila societăţii pârâte, însă pe de o parte, lipseşte chiar semnătura delegatului, iar pe de altă parte, oricum, M.C. nu era reprezentant legal al societăţii pârâte. La fel de eronată este şi reţinerea faptului că exteriorizarea voinţei celor două părţi contractante s-a concretizat în înregistrarea executării lucrărilor în contabilitatea reclamantei, cât şi prin înregistrarea celei de a doua facturi în contabilitatea pârâtei. în acest sens, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 50 - art. 52 C. com., deoarece registrele comercianţilor fac probă în contra lor, iar nu în favoarea acestora, astfel că simpla înregistrare a facturilor în contabilitatea reclamantei nu poate conduce la concluzia că a existat un acord de voinţă şi că respectivul contract de antrepriză s-a încheiat şi s-a derulat în mod valabil. Cât priveşte înregistrarea unei facturi în contabilitatea societăţii pârâte, pe de o parte, aceasta s-a făcut fără semnătura reprezentantului legal al pârâtei, iar pe de altă parte, pârâta a contestat întotdeauna realitatea înscrisă în această factură, neputându-se reţine că aceasta ar demonstra aşa zisul acord de voinţă la încheierea contractului de antrepriză. De altfel, din niciun act existent la dosarul cauzei nu rezultă că societatea pârâtă ar fi implicată în derularea vreunui contract cu societatea reclamantă, aceasta din urmă având încheiate două contracte, dar cu alte persoane juridice, respectiv cu SC P. SRL şi cu SC C. SRL, contracte în care doar reclamanta apare ca beneficiar, nefăcându-se nicio referire la societatea pârâtă, ci, dimpotrivă, la o terţă societate - M.L. SRL. Este de neînţeles cum în toate aceste contracte nu s-a făcut nicio referire la societatea pârâtă, dacă într-adevăr aceasta ar fi fost beneficiara contactului de antrepriză cu privire la imobilul hotel. Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că societatea reclamantă nu a putut prezenta o atestare a dreptului său de a executa construcţii autorizate, faptul că aceasta are în obiectul de activitate şi executarea de lucrări de construcţii şi instalaţii neavând relevanţă din perspectiva Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, deoarece potrivit acestei legi, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, un antreprenor trebuie să îndeplinească diverse criterii, sens în care trebuie să fie autorizat (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 233/2011)

2. Este de necontestat că părţile au încheiat contractul de antrepriză generală-execuţie din 31 mai 2007 având ca obiect realizarea de către recurentă, în calitate de antreprenor general a lucrărilor de construcţie - montaj pentru investiţia situată în sector 3 „Amenajare Hală de producţie cu specific tipografic şi Spaţii Birouri". La art. 6 pct. 1 din contract a fost prevăzut termenul pentru executarea şi finalizarea lucrărilor până la data de 12 septembrie 2007, termen ce a fost prelungit prin act adiţional la data de 12 noiembrie 2007. Lucrările au fost în mare parte executate în termenul contractual, iar la data de 15 octombrie 2007, lucrările au fost sistate în lipsa autorizaţiei de construcţie. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor -„Executarea lucrărilor de construcţie este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construcţie sau de desfiinţare". Autorizaţia de construcţie sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţie - ori a altui act care conferă dreptul de construcţie sau de desfiinţare. Recurenta a început executarea contractului de antrepriză la imobilul situat în sector 3 în lipsa autorizaţiei de construcţie, dar pentru că pe parcursul derulării contractului intimata nu a dat curs solicitării de a prezenta autorizaţia de construcţie, ţinând cont şi de adresa emisă de Primăria Sector 3 Bucureşti din care rezultă că nu există o autorizaţie de construcţie pentru imobil, la data de 15 octombrie 2007 au fost sistate lucrările. în aceste condiţii, instanţa de apel, printr-o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991 şi art. 5 pct. 4 din contract, a reţinut culpa exclusivă a reclamantei pârâte în executarea obligaţiilor contractuale. Autorizaţia de construcţie din 18 octombrie 2007 a fost eliberată de Primăria Sector 3 Bucureşti la 2 zile de la sistarea lucrărilor de către Antreprenorul General şi vizează „Reamenajări interioare pentru funcţionarea de tipografie P+Mezanin+IE la imobilul existent" autorizaţie ce nu corespunde cu obiectul contractului de antrepriză generală - execuţie din 2007 astfel cum a fost descris la art. 1 din contract şi Anexa - „deviz ofertă", situaţie în care se impunea administrare de probe pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi de drept. Cu toate că instanţa de apel respinge în tot apelul formulat de reclamanta pârâtă, nu motivează soluţia pronunţată privitoare la cererea reconvenţională - vizând obligaţia de a face - respectiv autorizarea pârâtei reclamante de a aduce la îndeplinire pe cheltuiala reclamantei pârâte operaţiunea de vopsire a structurii metalice. De asemenea, nu a stabilit dacă imobilul - obiect al contractului de autorizare - este acelaşi cu imobilul obiect al autorizaţiei de construcţie (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 4427/2010, wvsw.scj.ro)