Art. 1935 Noul cod civil Efectele nulităţii Societatea simplă Contractul de societate

CAPITOLUL VII
Contractul de societate

SECŢIUNEA a 2-a
Societatea simplă

Art. 1935

Efectele nulităţii

(1) Societatea încetează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost constatată sau, după caz, declarată nulitatea şi intră în lichidarea patrimoniului social.

(2) Prin hotărârea judecătorească de declarare sau constatare, după caz, a nulităţii societăţii se vor numi şi lichidatorii.

(3) Nici societatea şi nici asociaţii nu se pot prevala de nulitate faţă de terţii de bună-credinţă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1935 Noul cod civil Efectele nulităţii Societatea simplă Contractul de societate




Ionita Cristina 14.02.2014
1. Efectul declarării nulităţii societăţii este identic cu efectul dizolvării acesteia, prin faptul că societatea încetează ca subiect de drept de la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă. Prin derogare de la dreptul comun, nulitatea societăţii produce efecte numai pentru viitor (ex nune), nu şi pentru trecut (ex tune). Declararea nulităţii societăţii este urmată de lichidare iar, în acest scop, legiuitorul a impus obligativitatea numirii lichidatorilor direct prin hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii.

2. De vreme ce efectele nulităţii se produc numai pentru
Citește mai mult viitor (ex nune), nu şi pentru trecut (ex tune), actele juridice încheiate în numele societăţii anterior declarării nulităţii rămân în continuare valabile. Societatea declarată nulă va intra în lichidare, iar drepturile şi obligaţiile ce derivă din actele juridice încheiate anterior declarării nulităţii ei urmează a fi realizate în cadrul operaţiunilor de lichidare.

3. în ipoteza în care după momentul constituirii societatea afectată de viciu ce atrage nulitatea, până la momentul declarării acesteia, încheie cu terţii anumite acte juridice, acestea îşi menţin valabilitatea, deoarece sancţiunea nulităţii nu are efecte retroactive ci numai ultraactive (I. Adam, C.N. Savu, op. cit., p. 196).

4. Alin. (3) consacră principiul inopozabilităţii nulităţii societăţii faţă de terţii de bună-credinţă. Cât timp actele juridice încheiate înainte ca societatea să fie declarată nulă îşi păstrează valabilitatea, înseamnă că nici societatea şi nici asociaţii nu pot opune terţilor de bună credinţă nulitatea, în scopul exonerării de la executarea obligaţiilor asumate de societate.
Răspunde