Art. 1984 Noul cod civil Răspunderea transportatorului Contractul de transport de bunuri Contractul de transport

CAPITOLUL VIII
Contractul de transport

SECŢIUNEA a 2-a
Contractul de transport de bunuri

Art. 1984

Răspunderea transportatorului

Transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totală ori parţială a bunurilor, prin alterarea ori deteriorarea acestora, survenită pe parcursul transportului, sub rezerva aplicării dispoziţiilor Art. 1959, precum şi prin întârzierea livrării bunurilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1984 Noul cod civil Răspunderea transportatorului Contractul de transport de bunuri Contractul de transport




Ionita Cristina 15.02.2014
Reglementarea anterioară: C. com.:
► „Art. 425. Cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează că pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forţă majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului".
► „Art. 428. (1) în caz de întârziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăuşul pierde o parte din preţul
Citește mai mult transportului în proporţie cu durata întârzierii, şi pierde întreg preţul transportului dacă întârzierea a durat îndoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător, dacă s-ar proba că ele au provenit din această cauză. (2) Cărăuşul nu este responsabil de întârziere dacă probează că ea a provenit din caz fortuit sau forţă majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului. (3) Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea".

1. Fapta ilicită - ca o condiţie a răspunderii civile - este acea acţiune sau inacţiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale cocontrac-tantului. Fapta păgubitoare a transportatorului (cărăuşului) este săvârşită prin acte comisive (anumite manevre sau operaţiuni executate incorect, o depăşire neregulamentară pe şosea în timpul unui transport etc.). Omisiunea transportatorului (cărăuşului) poate conduce la anumite consecinţe păgubitoare în activitatea de transport şi anume: omisiunea verificării mijloacelor de transport din punct de vedere tehnic înainte de a pleca în cursă ori omisiunea transportatorului care, în urma unui accident de circulaţie, nu opreşte, caz în care, alături de răspunderea contractuală faţă de proprii pasageri, este antrenată şi cea contravenţională sau chiar penală.

2. în cazul răspunderii civile şi, implicit, al răspunderii în contractul de transport, o faptă este ilicită atunci când contravine legii ori regulilor de convieţuire socială, având ca efect încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim al altuia, respectiv al expeditorului, călătorului sau destinatarului.

3. Cu aplicabilitate în sfera contractului de transport, răspunderea contractuală se mărgineşte să sancţioneze vătămarea unui drept de creanţă a cocontractantului. Vătămarea constă în neexecutarea de către transportator (cărăuş) a prestaţiei ce-i incumbă sau în săvârşirea unor acte ce determină întârzierea îndeplinirii obligaţiei de rezultat asumate la încheierea contractului.

4. Prejudiciul este reprezentat de acele rezultate dăunătoare, negative, suferite de către creditor ca urmare a încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime de către debitorul cărăuş. Prejudiciile pot fi materiale şi morale sau extrapatrimoniale.

5. Pentru antrenarea răspunderii transportatorului (cărăuşului) este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, ca prejudiciul cauzat să fie consecinţa faptei ilicite.

6. Vinovăţia cunoaşte mai multe trepte, în funcţie de gravitatea faptei comise de către debitor (transportator).

7. Debitorul unui corp cert determinat răspunde de starea bunului ce i-a fost predat, dacă deteriorările sunt ocazionate nu numai prin fapta sau greşeala sa, ci şi prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil. Transportatorul (cărăuşul) răspunde pentru lucrurile primite dacă au suferit stricăciuni ori au fost furate, chiar dacă faptul a fost comis de către salariaţii întreprinderii, precum şi dacă a fost săvârşit de către „străini".

8. Când un vehicul se răstoarnă, având ca rezultat uciderea unei persoane, cât şi distrugerea mărfii transportate, întreprinderea de transport răspunde delictual pentru fapta conducătorului vehiculului aflat în serviciul ei, faţă de moştenitorii victimei, cât şi contractual, faţă de destinatar, pentru deteriorarea sau pierderea mărfii.

9. Creditorul reclamant are obligaţia în faţa instanţei de judecată să facă dovada susţinerilor sale pentru angajarea răspunderii transportatorului (cărăuşului). El trebuie să probeze existenţa contractului de transport şi existenţa faptei păgubitoare. Transportatorul (cărăuşul) va încerca să combată prin contraprobe dovezile administrate de către solicitantul despăgubirilor sau va invoca temeiuri exoneratorii de răspundere, putându-se folosi de orice mijloace de probă în vederea infirmării susţinerilor reclamantului.

10. Răspunderea transportatorului (cărăuşului) este antrenată în cazul pierderii mărfii, avarierii acesteia ori datorită nerespectării termenului de executare a transportului.

11. Prin „pierderea mărfii" se înţelege orice neeliberare a mărfii la destinaţie datorită distrugerii, deteriorării, rătăcirii, folosirii ei de către cărăuş etc. Pierderea poate să fie totală sau parţială.

12. Prin „avarierea mărfii" se înţelege orice degradare, depreciere a calităţii mărfii survenită pe timpul deplasării încărcăturii, astfel încât în momentul ajungerii la destinaţie, aceasta nu mai prezintă aceleaşi caracteristici sau însuşiri tehnico-economiceîn comparaţie cu momentul predării ei. Avarierea poate consta în denaturare, alterare, spargere, diluare.

13. în caz de depăşire a termenului contractului de transport de mărfuri, calea ferată este obligată să plătească un procent de 2% din tariful de transport pentru fiecare zi de întârziere, aşa ca suma totală să poată depăşi jumătate din tariful de transport. în cazul transporturilor combinate, la care participă un număr mai mare de operatori de transport, răspunderea operează în ceea ce priveşte depăşirea termenului de executare a contractului. Despăgubirile vor fi suportate de acel operator care se face culpabil de producerea întârzierii şi de producerea prejudiciului.

14. în temeiul contractului de transport maritim de mărfuri, transportatorul (cărăuşul) preia încărcătura la data la care bunurile trec balustrada navei, moment care coincide cu antrenarea răspunderii transportatorului (cărăuşului) pentru mărfuri pe durata deplasării, până în momentul predării lor destinatarului. Astfel, transportatorul maritim răspunde pentru integritatea încărcăturii din momentul în care a preluat-o de la expeditor, chiar dacă îmbarcarea are loc ulterior. Răspunderea transportatorului există pe toată durata călătoriei, până la eliberarea bunurilor în posesia destinatarului sau a unui terţ autorizat.

15. Codul aerian român nu reglementează distinct răspunderea transportatorului însă Convenţia de la Montreal privind transportul aerian internaţional stabileşte durata răspunderii transportatorului aerian, limitele valorice ale despăgubirilor datorate cât şi cauzele exoneratoare de răspundere a acestuia. Conform art. 18 din Convenţia de la Montreal, operatorul aerian este răspunzător pentru dauna survenită prin distrugere, pierdere sau deteriorare a mărfii, cu condiţia ca evenimentul care a provocat prejudiciul să se fi produs în timpul transportului aerian.

JURISPRUDENŢĂ

1. Transportatorul are obligaţia de a pune la dispoziţia expeditorului mijloace de transport care corespund din punct de vedere tehnic. Potrivit art. 67.1 din Regulament, Calea Ferată are dreptul să verifice dacă expediţia corespunde menţiunilor făcute de expeditor în scrisoarea de trăsură şi dacă normele referitoare la transportul mărfurilor admise în anumite condiţii au fost respectate. Din procesele-verbale de constatare rezultă fără dubiu că sigiliul aplicat la supapa de siguranţă nu a fost prevăzut cu sită de aerisire conform menţiunii făcută de predătorul mărfii în scrisoarea de trăsură a vagonului, lipsa sitei dând posibilitatea scurgerii mărfii pe timpul transportului. Potrivit art. 41 alin. (3) din Regulamentul de transport C.F.R. pierderile parţiale suferite de marfa preluată la transport se prezumă că sunt în sarcina cărăuşului care, potrivit art. 46 din acelaşi regulament, va fi ţinut răspunzător de preţul mărfii găsită lipsă la recepţie (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 145/2005, în Legalis).

2. Potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, calea ferată trebuie să plătească, excluzând alte daune-interese, o despăgubire calculată după factură, după preţul curent al mărfii şi, în lipsa acestor criterii, după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate, la locul şi data la care marfa a fost primită la transport. în afară de aceasta, calea ferată trebuie să restituie tariful de transport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client cu ocazia transportului mărfii pierdute. Dacă clientul nu face dovada plăţii TVA, a accizelor şi a taxei de drum, solicitarea privind includerea acestora în preţul mărfii este neîntemeiată (C.S.J., s. com., dec. nr. 4381/2002, în R.R.D.A. nr. 5/2003, p. 106 107). Notă. Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 41/1997 (M. Of. nr. 220/1997), a fost abrogat prin O.G. nr. 7/2005 (M. Of. nr. 101/2005). Această ordonanţă a aprobat noul Regulament de transport pe căile ferate din România care, în art. 63.2, preia în esenţă reglementarea conţinută în art. 85.2 din regulamentul abrogat. Prin republicarea O.G. nr. 7/2005 (M. Of. nr. 838/2006), art. 63.2 din noul Regulament a devenit art. 63 alin. (2), având acelaşi conţinut.

3. în situaţia unor lipsuri cantitative. Regulamentul de transport pe căile ferate din România exonerează de răspundere pe cărăuş, în condiţiile în care marfa nu a fost cântărită, iar la destinaţie nu s-au descoperit urme de violare, sustragere sau avariere (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1453/2003).

4. Calea ferată este răspunzătoare pentru cantitatea de marfă cântărită de aceasta la preluarea la transport. Răspunderea pentru cantitatea de marfă cântărită nu este înlăturată nici în cazul în care cântărirea a fost efectuată de către expeditor, atunci când calea ferată a verificat cântărirea şi a confirmat menţiunile înscrise de către expeditor în scrisoarea de trăsură. Lipsa urmelor de violare a mijlocului de transport deschis - marcajele făcute de către expeditor fiind intacte -nu exonerează de răspundere calea ferată care a cântărit marfa, întrucât în funcţie de această cântărire au fost percepute tarifele de transport şi accesoriile acestora (C.A. Cluj, s. com. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 437/2005, în C.A. Cluj 2005, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006, p. 510-513).

5. Pierderea unui balot dintr-un transport de mai multe baloturi determinate atrage răspunderea cărăuşului, care nu este exonerat de faptul că greutatea totală a baloturilor ajunse la destinaţie este mai mare decât cea prevăzută în scrisoarea de trăsură (Trib. reg. Galaţi, dec. nr. 2002/1955, în L.P. nr. 2/1957, p. 248).

6. Prezumţia de culpă a cărăuşului pentru lipsurile constatate la destinaţie are caracter relativ, dispoziţiile Regulamentului de transport pe cale ferată admiţând proba contrară. Aşa fiind, angajarea răspunderii transportatorului exclusiv pe efectele pazei juridice, neadmiţând sau nevalorizând dovada contrară, echivalează cu stabilirea pe cale judecătorească a unei prezumţii absolute de culpă, contrar prevederilor citate din Regulamentul de transport (C.S.J., s. com., dec. nr. 3400/2001, în P.R. nr. 5/2002, p. 44).

7. Distrugerea de bunuri s-a datorat nepregătirii conducătorului auto şi neinstruirii acestuia pentru a fi în măsură să acţionezeîn diferite situaţii pe timpul transportului mărfurilor periculoase, deci inacţiunii conducătorului auto. Dacă ar fi fost instruit şi ar fi cunoscut caracterul periculos al mărfii transportate, respectiv că în anumite condiţii azotatul de amoniu, care este o substanţă predispusă la explozii, poate exploda, conducătorul auto putea prevede consecinţele răsturnării autotrenului încărcat cu azotat de amoniu, autotren care începuse să ardă, fiind incendiată cabina, ulterior focul propagându-se. Deci, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale cazului fortuit (C.A. Galaţi, s. pen., dec. nr. 130/2008)

8. Ca regulă, determinarea cantitativă a mărfii livrate se face prin aplicarea aceleiaşi metode, atât la expediere, cât şi la destinaţie. Dacă la momentul sosirii vagonului la destinaţie sigiliul predătorului era rupt, pentru lipsa cantitativă constatată la destinaţie răspunderea aparţine cărăuşului (C.A. Ploieşti, s. com. şi de cont. adm., dec. nr. 481/2000, în R.D.C. nr. 5/2003, p. 210).
Răspunde