Art. 2210 Noul cod civil Subrogarea asigurătorului Dispoziţii comune Contractul de asigurare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL XVI
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Contractul de asigurare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 2210
Subrogarea asigurătorului
(1) În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane.
(2) Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1).
(3) Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).
| ← Art. 2209 Noul cod civil Denunţarea unilaterală a contractului... | Art. 2211 Noul cod civil Opozabilitatea contractului Dispoziţii... → |
|---|
1. în cauză a fost admis recursul, asiguratul fiind obligat la plata sumei ce a reprezentat plata despăgubirii încasate de către acesta de la asigurătorul său, în baza contractului de asigurare de bunuri, dar şi de la asigurătorul persoanei vinovate de producerea accidentului, reţinându-se în persoana asiguratului încălcarea obligaţiei de a conserva dreptul de regres al asigurătorului din contractul de asigurare facultativă, prin declaraţia de renunţare la orice drept de regres împotriva asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului, precum şi împotriva acesteia
Citește mai mult
din urmă (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 232/2007).2. Asigurătorul are, în condiţiile acoperirii prejudiciului produs asiguratului, acţiune de regres împotriva celui vinovat de producerea evenimentului, având dreptul la despăgubirea integrală şi în situaţia în care vinovatul de producerea accidentului are o asigurare încheiată în sistemul primului risc; societatea de asigurare răspunde numai în limita sumei asigurate, iar restul, până la despăgubirea integrală, va fi suportat de persoana în culpă (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1553/2005, nepublicată).
3. Clauza unei societăţi mutuale de asigurări contra accidentelor cauzate mai ales lucrurilor, după care societatea este subrogată, prin singurul fapt al asigurării, în toate drepturile şi acţiunile pe care asiguratul poate să le exercite contra terţilor, conţine nu o subrogaţie convenţională cârmuită de art. 1250 C.civ.fr. (art. 1107 C. civ. 1864), ci o cesiune de drepturi eventuale supusă la singura condiţie a îndeplinirii evenimentului păgubitor prevăzut de poliţă. O astfel de convenţie, a cărei notificare prescrisă de art. 1690 C. civ. fr. (art. 1393 C. civ. 1864) poate rezulta din titlu sau din menţiunile acţiunii consecutive accidentului care fixează personalitatea debitorului, nu agravează întru nimic situaţia acestuia care, debitor către victimă, în termenii art. 1382 C. civ. fr. (art. 998 C. civ. 1864) din cauza pagubei cauzate, trebuie într-un mod simplu să achite datoria sa în mâinile asigurătorului cum el ar fi plătit-o victimei neasigurate (Curtea de Casaţie Paris, secţia civilă, 13 noiembrie 1928, în Jurisprudenţa Generală, Bucureşti, nr. 12 din 11 aprilie 1929, p. 356-357, după La Loi, nr. 53 din 15 martie 1929, în L. lancovici, op. cit., voi. II, p. 118).
4. Asigurătorul s-a subrogat în drepturile persoanei asigurate din momentul plăţii indemnizaţiei de asigurare, ca urmare a producerii riscului asigurat. De la data despăgubirii beneficiarului contractului de asigurare, creanţa asigurătorului în raport cu persoana vinovată de producerea pagubei a devenit scadentă, fiind deci aplicabile prevederile art. 43 C. com. referitoare la producerea de drept a dobânzii legale de la data exigibilităţii datoriei (C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 256/2003, în R.R.D.A. nr. 10/2003, p. 99-100).
5. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei era necesar să se dovedească, în mod cert, pe de o parte, că accidentul rutier care a avut loc pe drumul public a fost consecinţa inacţiunii acesteia, care din culpă, în raport de calitatea de administrator al arterei rutiere, nu a luat măsurile necesare privind asigurarea circulaţiei corespunzătoare, în condiţii de siguranţă, a participanţilor la trafic, iar, pe de altă parte, că avarierea autovehiculului asigurat CASCO s-a produs din cauza existenţei în carosabil a unui şanţ nesemnalizat corespunzător (C.A. Bucureşti, s. o VI a com., dec. nr. 412/R/2005, în C. Cucu, M. Gavriş, Contractele comerciale. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 54).
6. Declaraţia pe proprie răspundere a conducătorului autovehiculului, chiar dacă este dată în faţa unui funcţionar, nesusţinută cu alte mijloace de probă care să ateste modalitatea în care s-a produs accidentul, nu constituie dovadă suficientă a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale şi nici nu răstoarnă sarcina probei. De asemenea, declaraţiile persoanei păgubite, în calitate de martor, nu pot constitui, doar prin ele însele, temei de admitere a acţiunii în răspundere civilă delictuală. Nici fotografiile depuse la dosarul de fond nu pot fundamenta pretenţiile intimatei recurente întrucât acestea nu sunt pe deplin edificatoare pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nefăcând dovada neechivocă, doar prin ele însele, a modului de producere a evenimentului şi a avariilor produse, şi cu atât mai puţin a legăturii de cauzalitate. Este de remarcat că în judecata în fond reclamanta nu a solicitat administrarea unei probe cu expertiza tehnică auto, care să poată stabili dinamica producerii incidentului, dacă era posibilă avarierea autovehiculului în modalitatea prezentată de către persoana păgubită (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 609/2005, în C. Cucu, M. Gavriş, op. cit., p. 56).
7. Subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual, şi nu unul contractual şi, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care asiguratul o poate exercita împotriva propriului asigurat (C.S.J., s. com., dec. nr. 3341/2003, în R.R.D.A. nr. 7-8/2004, p. 181).
Citește mai mult
realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3) Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1)".1. Potrivit art. 1593 NCC, oricine plăteşte în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără însă a putea dobândi mai multe drepturi decât acesta.
2. Prin plata indemnizaţiei şi în limitele ei, asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării. Fiind prevăzută expres de lege, suntem în prezenţa unei subrogări legale, independent dacă este consimţită de asigurat, asigurător sau beneficiarul asigurării.
3. Este o subrogaţie legală, care nu presupune nicio formalitate specială, în afară de stabilirea certă a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta terţului vinovat de producerea riscului asigurat şi de dovada, din partea asigurătorului, că a plătit indemnizaţia de asigurare. Subrogaţia îşi produce efecte din momentul plăţii.
4. Faptul că prin plata indemnizaţiei asigurătorul se subrogă de drept în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării nu face ca acestora din urmă să le înceteze obligaţiile ce izvorăsc din lege şi din contract.
5. Astfel, legiuitorul a instituit în sarcina asiguratului obligaţia de a nu aduce prejudicii drepturilor asigurătorului contra terţului răspunzător de daună, prin acte care ar putea împiedica realizarea dreptului de regres. Asiguratul este obligat de a conserva dreptul de regres contra terţului, adică de a face toate demersurile necesare pentru păstrarea şi valorificarea acestui drept. Astfel, el trebuie să ceară autorităţilor competente să constate împrejurările în care s-a produs dauna şi să stabilească culpa terţului. Obligaţia impune asiguratului să se abţină de la săvârşirea oricăror acte care ar micşora sau ar atinge dreptul de regres al asigurătorului, cum ar fi descărcarea dată terţului, recunoaşterea că terţul nu este în culpă, tranzacţiile cu terţul vinovat de producerea evenimentului.
6. Neîndeplinirea de către asigurat a acestor obligaţii dă dreptul asigurătorului să refuze plata despăgubirii în condiţiile în care actele sau omisiunile asiguratului au zădărnicit realizarea acestui drept sau să reducă cuantumul despăgubirii proporţional cu prejudiciul adus de asigurat dreptului de regres. Dacă prejudicierea dreptului de regres a fost descoperită după plata despăgubirii, asiguratul va fi obligat să restituie indemnizaţia în măsura prejudiciului cauzat.
7. Numai în materia asigurării de bunuri se întâlneşte şi un caz de subrogaţie reală: cazul în care suma indemnizaţiei de asigurare ia locul bunului pierit în patrimoniul asiguratului (Pretium succedit loco rei.) (I. Dogaru, op. cit., p. 908).