Art. 2227 Noul cod civil Noţiune Asigurarea de persoane Contractul de asigurare

Reglementarea anterioară: Legea nr. 136/1995: „Art. 31. (1) Prevederile prezentei secţiuni se referă la categoria asigurărilor de viaţă, iar din categoria asigurărilor generale, la asigurările de accidente şi boală şi la asigurările de sănătate. (2) în asigurările prevăzute la alin. (1) asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, definit conform condiţiilor contractului de asigurare, să plătească o indemnizaţie de asigurare".

1. Asigurarea asupra vieţii nu este niciodată un act de simplă administraţie, pentru că nu are ca şi asigurarea în contra pagubelor scopul de a păstra

Citește mai mult

patrimoniul, dar acela de a-l mări cu un capital care mai înainte nu exista (C. Vivante, op. cit., p. 346).

2. Spre deosebire de asigurările de bunuri şi de răspundere civilă unde se plăteşte o despăgubire egală cu valoarea prejudiciului, la asigurările de persoane, în schimbul primelor primite, asigurătorul nu se obligă să acopere o pagubă, ci să plătească, la realizarea riscului, suma asigurată, denumită indemnizaţie de asigurare, independent de ideea de prejudiciu, dat fiind că nici viaţa, nici sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani. Cauza plăţii făcută de asigurător nu o constituie dauna pricinuită prin vătămarea sănătăţii, integrităţii trupeşti ori moartea celui asigurat, ci primele încasate de asigurător (M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 41).

3. Asigurarea de persoane exclude existenţa vreunui raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat (V.V. Loghin, Regimul juridic al asigurărilor de stat, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, p. 337).

4. Asigurarea de persoane se diferenţiază de celelalte forme de asigurare prin următoarele caracteristici specifice: suma asigurată este fixată cu anticipaţie, la încheierea contractului, indiferent de întinderea prejudiciului material; asigurătorul trebuie să-şi execute prestaţia sa fără ca asiguratul să fie ţinut a dovedi că a suferit o pagubă; asiguratul, parte vătămată printr-o faptă ilicită, poate cumula despăgubirea cuvenită în temeiul dispoziţiilor răspunderii delictuale cu suma datorată de asigurător în baza contractului de asigurare, deci răspunderea delictuală poate coexista cu răspunderea contractuală, fără a se exclude; asigurătorul nu se subrogă în drepturile asiguratului sau beneficiarului, după caz, contra terţilor [art. 2210 alin. (1) NCC). Această subrogare nu este posibilă pentru că asiguratul beneficiază de toate drepturile pe care le-ar fi avut în lipsa asigurării de persoane.

5. Interesul asigurat în această materie este dauna evaluabilă în bani. Cum indemnizaţia de asigurare se datorează independent de existenţa daunelor se pune întrebarea dacă acest interes prezintă importanţă din punct de vedere juridic. Soluţia la care s-a ajuns în literatura de specialitate este că „... nu prezintă importanţă ... tocmai pentru motivul că ... indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune". Este motivul pentru care nici asiguratul, nici terţul beneficiar nu au obligaţia să dovedească vreun interes atunci când îşi exercită drepturile lor asupra asigurătorului. Este vorba de drepturile care izvorăsc din contractul de asigurare, ca urmare a cazului asigurat (I. Dogaru, op. cit., p. 878).