Art. 2318 Noul cod civil Urmărirea debitorului principal Încetarea fideiusiunii Fideiusiunea

CAPITOLUL II
Fideiusiunea

SECŢIUNEA a 3-a
Încetarea fideiusiunii

Art. 2318

Urmărirea debitorului principal

(1) Fideiusorul rămâne ţinut şi după împlinirea termenului obligaţiei principale, în cazul în care creditorul a introdus acţiune împotriva debitorului principal în termen de 6 luni de la scadenţă şi a continuat-o cu diligenţă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care fideiusorul a limitat în mod expres fideiusiunea la termenul obligaţiei principale. În acest caz, fideiusorul este ţinut doar dacă acţiunea împotriva debitorului principal este introdusă în termen de două luni de la scadenţă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2318 Noul cod civil Urmărirea debitorului principal Încetarea fideiusiunii Fideiusiunea




isac.violeta 1.03.2014
1. Atunci când prin contractul de fideiusiune nu s-a stipulat expres o limitare a obligaţiei de garantare în raport de termenul fixat pentru plata obligaţiei principale, fideiusorul este liberat de obligaţia sa, dacă, într-un termen de 6 luni, calculat de la exigibilitatea creanţei principale (creanţă care nu a fost încă achitată de către debitorul principal), creditorul nu îl cheamă în judecată pentru obligarea la plata sumei garantate ori, deşi l-a chemat în judecată, nu a stăruit în exercitarea acestei acţiuni, de pildă, a lăsat cauza să se suspende în temeiul art. 1551 CPC (din motive
Citește mai mult imputabile creditorului-reclamant) ori chiar a lăsat cauza să se perime, ulterior suspendării, deşi creditorul reclamant ar fi fost partea care avea interesul să redeschidă judecata etc.

2. Cu toate acestea, atunci când prin contractul de fideiusiune s-a stipulat expres o limitare a obligaţiei de garantare la termenul fixat pentru plata obligaţiei principale, liberarea fideiusorului de obligaţia sa se produce într-un termen cu mult mai scurt, respectiv în 2 luni de la exigibilitatea obligaţiei principale, în aceleaşi condiţii prevăzute în primul alineat.
Răspunde