Art. 2659 Noul cod civil Alegerea legii aplicabile Fiducia

Legislaţie conexă:
► art. 6 Convenţia de la Haga privind legea aplicabilă trust-ului şi recunoaşterii acestuia, adoptată în 1985 şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992, la care România nu este parte (www.hcch.net);
► art. 1 alin. (2) lit. g) din Convenţia de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (România a aderat la Convenţie la 15.01.2008 prin Decizia Consiliului nr. 2007/856/CE din 8 noiembrie 2007, publicată în JO nr. L 347 din 29.12.2007, p. 1-36);
► art. 1 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al

Citește mai mult

Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II) (JOCE nr. 199 din 31.07.2007, p. 40-49).

1. Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu, care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia. El poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a lll-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii (art. 31 NCC).

2. Condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său. Alegerea legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe. Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic. înţelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior încheierii actului. Modificarea are efect retroactiv, fără să poată totuşi: să infirme validitatea formei acestuia sau să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi (art. 2637 NCC).

3. Activitatea avocatului se realizează prin (...) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil [art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, M. Of nr. 98/2011). Notă. Litera g) de la alin. (1) al art. 3 a fost modificată prin art. 85 pct. 1 din Legea nr. 71/2011.

4. Avocatul are dreptul să desfăşoare activităţi fiduciare, în numele şi pe seama clientului, cu respectarea prevederilor legii şi ale statutului profesiei de avocat. Activităţile fiduciare exercitate de avocat pot consta în: primirea în depozit, în numele şi pe seama clientului, de fonduri financiare şi bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu; plasarea şi valorificarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor financiare şi a bunurilor încredinţate; administrarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate. în exercitarea activităţilor fiduciare avocatul trebuie: să respecte întocmai limitele şi durata mandatului încredinţat, expres prevăzut în contractul de asistenţă juridică special încheiat. Când mandatul comportă împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a înstrăina bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operaţiuni, numai dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special şi în scris de către client. Prin fonduri fiduciare în sensul reglementării din statutul profesiei de avocat se înţelege orice sumă primită de către avocat, cu titlu de fond iniţial sau rezultată din valorificarea acestuia sau a bunurilor încredinţate [sinteza dispoziţiilor art. 93-94 şi art. 96 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, M. Of. nr. 898/2011). Notă. Noul statut al profesiei de avocat a fost adoptat prin art. 2 din H.G. nr. 64/2011 (M. Of. nr. 898/2011).

5. JURISPRUDENŢĂ. Articolul 13 secţiunea B lit. (d) pct. 6 din A şasea Directivă 77/388/CEE trebuie interpretat în sensul că noţiunea „fonduri comune de plasament" cuprinsă în această dispoziţie este de natură să includă fondurile comune de plasament cu capital fix, precum societăţile fiduciare de investiţii (Investment Trust Companies). Articolul 13 secţiunea B lit. (d) pct. 6 din A şasea Directivă 77/388 trebuie interpretat în sensul că acordă statelor membre puterea de apreciere pentru a defini fondurile de pe teritoriul lor care intră în sfera noţiunii „fonduri comune de plasament" în scopul scutirii prevăzute prin această dispoziţie. Cu toate acestea, în exercitarea acestei prerogative, statele membre trebuie să respecte obiectivul urmărit prin această dispoziţie, care constă în a facilita investitorilor, prin intermediul organismelor de plasament, investiţia în titluri cu garantarea principiului neutralităţii fiscale din punctul de vedere al colectării taxei pe valoarea adăugată referitoare la administrarea de fonduri comune de plasament care se află într-un raport de concurenţă cu alte fonduri comune de plasament, precum fondurile care aparţin domeniului de aplicare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului din 20.12.1985 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 09.03.2005. Articolul 13 secţiunea B lit. (d) pct. 6 din A şasea Directivă 77/388 are efect direct, în sensul că poate fi invocat de o persoană impozabilă în faţa unei instanţe naţionale pentru a se opune aplicării unei reglementări naţionale care ar fi incompatibilă cu această dispoziţie [C.J.C.E., Hot. din 28.06.2007, JPMorgan Fleming Claverhouse Investment Trust pic. şi The Association of Investment Trust Companies/The Commissioners of HM Revenue and Customs, C-363/05, Culegere 2007).