Art. 374 Noul cod civil Condiţii Cazurile de divorţ Desfacerea căsătoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VII
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA 1
Cazurile de divorţ
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA 1
Cazurile de divorţ
Art. 374
Condiţii
(1) Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.
(2) Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie.
(3) Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ.
| ← Art. 373 Noul cod civil Motive de divorţ Cazurile de divorţ... | Art. 375 Noul cod civil Condiţii Cazurile de divorţ Desfacerea... → |
|---|
casatoria a devenit imposibila si as dori sa divortez cf.art.373 lit.d .
va rog sa-mi spuneti daca merita sa incerc? daca se poate ?
multumesc.
Va rog frumos sa ma ajutati. Sunt casatorita de 2 ani cu sotul meu, impreuna avem un copil de 1 an. Lucrurile intre noi nu mai merg de cand s-a nascut copilul, nu ne intelegem, ne certam, pe sotul meu nu il intereseaza soarta noastra. A inceput sa apara pe langa certuri si violenta din partea lui. Eu am ajuns la limita rabdarii si nu mai suport, consider ca o sa ne fie mult mai bine, atat mie cat si copilului, daca nu mai asista la certuri, daca ne despartim. Eu nu as vrea sa ajungem pana la instanta. As dori sa stiu, daca amandoi suntem de acord cu divortul, se poate rezolva la
Citește mai mult
notar, pe cale amiabila? Iar copilul sa ramana la mine? Bineinteles, ca tatal lui sa-l poata vizita. Cum pot sa rezolv aceasta situatie cat mai repede posibil?Multumesc frumos.
Citește mai mult
scrisoare cum ca nu vreau sa divortez si nu sunt de acord. E mai mult mana soacrei,dar as avea nevoie poate de sfatul unui avocat sa mă indrume...multumesc1. Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (1) NCC, divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. Pârâta, prezentă în instanţă, s-a declarat de acord cu cererea reclamantului privind desfacerea căsătoriei prin consimţământul părţilor şi, implicit, cu petitul de reluarea numelui avut anterior căsătoriei. Analizând actele dosarului, poziţia comună adoptată de părţi prin raportare şi la dispoziţiile art. 607, art. 6131 şi urm. C. proc. civ.,
Citește mai mult
coroborate cu art. 373 lit. a), art. 374 alin. (1) şi (3) NCC, instanţa a admis acţiunea. în baza art. 383 alin. (3) NCC, instanţa a dispus ca pârâta să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, ţinând seama şi de opţiunile exprimate de părţi în acest sens (Jud. Ndsâud, sent. civ. nr. 3012/2011, nepublicatâ).2. Reclamantul a solicitat instanţei să dispună desfacerea căsătoriei, iniţial din vina ambelor părţi şi ulterior prin consimţământul părţilor, în ipoteza acceptării de către pârâtă a acestei modalităţi de divorţ, să se ia act de învoiala intervenită între părţi în legătură cu menţinerea numelui dobândit prin căsătorie de către pârâtă, precum şi în legătură cu încredinţarea spre creştere şi educare a minorului prin modalitatea adoptată de soluţionare a cererilor accesorii prin învoială în favoarea mamei pârâte şi cu consecinţa obligării sale la plata unei pensii lunare de întreţinere, reţinându-se venitul minim pe economia naţională, ca bază de calcul şi absenţa altor obligaţii. Pârâta, prezentă în instanţă, s-a declarat de acord cu desfacerea căsătoriei prin consimţământul părţilor şi, implicit, cu modalitatea de soluţionare a petitelor accesorii prin învoială, renunţând la administrarea probatoriului testimonial cu martorul propus şi pe considerentul adoptării soluţiei de divorţ prin consimţământ. Nu s-a mai impus administrarea probatoriului testimonial propus de pârâtă şi încuviinţat de către instanţă, prin raportare la modalitatea de divorţ adoptată de către părţi - prin acord - şi la dispoziţiile art. 6131 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: „instanţa va trece la judecarea cererii fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ". Potrivit dispoziţiilor art. 38 C. fam.: „divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie". în acest context însă, instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ, precum şi oportunitatea ca soluţionarea cererilor accesorii privind alte efecte ale divorţului să implice aceeaşi bună învoială a părţilor. Având în vedere poziţia comună adoptată de părţi prin raportare şi la dispoziţiile art. 607, art. 6131 şi urm. C. proc. civ., coroborate cu art. 38 C. fam. şi modificările survenite prin corelare cu dispoziţiile Legii nr. 202/2010, reţinând şi existenţa consimţământului liber şi neviciat al soţilor exprimat în faţa instanţei, precum şi modalitatea amiabilă de soluţionare a cererilor accesorii divorţului, instanţa a apreciat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale incidente.
în baza art. 40 C. fam., coroborat cu dispoziţiile art. 6131 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a luat act de învoiala părţilor privind reluarea de către pârâtă a numelui avut înaintea încheierii căsătoriei, ţinând seama şi de opţiunile exprimate de părţi. în mod corelativ, prin raportare la dispoziţiile art. 42 C. fam., coroborat cu dispoziţiile art. 613’ alin. (4) C. proc. civ. şi respectiv prin corelare şi cu prevederile art. 38 alin. (4) C. fam., instanţa a luat act de învoiala părţilor privind încredinţarea spre creştere şi educare a minorului în favoarea mamei şi prin raportare la principiul respectării interesului superior al minorului. în acest context, instanţa a apreciat ca plauzibilă această învoială a părţilor prin raportare la concluziile exprimate prin intermediul anchetei sociale efectuate în cauză, la condiţiile materiale şi morale optime oferite de către pârâtă şi la sprijinul pecuniar concurent pentru care s-a angajat tatăl. Ca o consecinţă directă şi reţinând aceeaşi învoială a soţilor privind soluţionarea petitelor accesorii, baza de calcul indicată - venitul minim pe economia naţională, capacitatea de muncă a reclamantului, posibilitatea obţinerii veniturilor similare bazei redate prin prestare de activităţi chiar şi ocazional în diverse domenii, absenţa altor obligaţii de întreţinere, instanţa a luat act de acordul părţilor şi cu privire la plata pensiei de întreţinere de către tatăl reclamant în favoarea minorului, în cuantum de 167,5 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul acestuia, având în vedere că, prin raportare la art. 94 alin. (3) C. fam., în ipoteza în care întreţinerea este datorată de către părinte pentru un copil, se stabileşte un plafon maxim până la care poate fi acordată obligaţia de întreţinere, respectiv în speţă, până la 1/4 din câştigul din muncă al debitorului. Conform prevederilor art. 619 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea care se pronunţă pe baza acordului părţilor în condiţiile art. 6131 alin. (1) C. proc. civ. este definitivă şi irevocabilă în ce priveşte divorţul, cu precizarea că pentru celelalte cereri accesorii se menţine calea de atac prevăzută de art. 619 alin. (1) C. proc. civ. (Jud. Nâsâud, sent. civ. nr. 3052/2011, nepublicatâ). Notă. întrucât acţiunea s-a promovat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar hotărârea s-a pronunţat după intrarea în vigoare a acestui act normativ, acţiunea a fost corect soluţionată în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la momentul promovării acţiunii, noua reglementare în materia divorţului nefăcând altceva decât să preia dispoziţiile vechii reglementări, stabilirea legii aplicabile vizând nu soluţia pe fondul ei, care este aceeaşi, ci motivarea acesteia. în privinţa cererilor accesorii privind exercitarea autorităţii părinteşti, obligaţia de întreţinere, întrucât Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispoziţii speciale care să prevadă aplicarea legii civile noi şi proceselor în curs de soluţionare, devin incidente dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, conform cărora „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite".
3. în condiţiile în care ambii soţi şi-au exprimat liber şi neviciat consimţământul cu privire la desfacerea căsătoriei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 NCC, în temeiul art. 373 lit. a) NCC, aplicabil în baza art. 40 din Legea nr. 71/2011, instanţa a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor. în temeiul art. 383 NCC, reclamanta îşi va relua numele avut anterior căsătoriei. Având în vedere solicitarea reclamantei şi acordul pârâtului privind încredinţarea minorei, faptul că minora este în îngrijirea mamei de la despărţirea în fapt, locuind cu aceasta şi bunicii materni, mama fiind cea care s-a ocupat de ea până în prezent, concluziile anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei, din care rezultă că la domiciliul mamei sunt condiţii optime de creştere şi educare, raportat şi la vârsta acesteia, în temeiul art. 396 şi art. 400 NCC, instanţa o va încredinţa spre creştere şi educare mamei reclamante, stabilindu-i locuinţa la mamă. Instanţa are în vedere cu prioritate interesul minorei, care, fiind crescută de mamă, este mai ataşată de aceasta. în baza art. 499, art. 513, art. 525, art. 529 şi art. 530 şi urm. NCC, pârâtul va fi obligat să plătească pe seama minorei o pensie de întreţinere în cuantum de 167,5 lei lunar, începând cu data promovării prezentei acţiuni şi până la majoratul minorei. La stabilirea cuantumului acestei sume s-a avut în vedere venitul minim pe economie, în cauză nefiind făcută dovada altor venituri obţinute de pârât, reclamanta solicitând ca pensia să se raporteze la venitul minim pe economie (Jud. Beclean, sent. civ. nr. 1862/2011, nepublicatd). Notă. întrucât acţiunea s-a promovat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar hotărârea s-a pronunţat după intrarea în vigoare a acestui act normativ, acţiunea trebuia soluţionată în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la momentul promovării acţiunii, noua reglementare în materia divorţului nefăcând altceva decât să preia dispoziţiile vechii reglementări, stabilirea legii aplicabile vizând nu soluţia pe fondul ei, care este aceeaşi, ci motivarea acesteia. în privinţa cererilor accesorii privind exercitarea autorităţii părinteşti, obligaţia de întreţinere, întrucât Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispoziţii speciale care să prevadă aplicarea legii civile noi şi proceselor în curs de soluţionare, devin incidente dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, conform cărora „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite". Soluţia este greşită şi pentru faptul că, deşi s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor legii noi, pe principiul aplicării imediate a legii civile noi, totuşi s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte, deşi nu au fost relevate motive întemeiate, care să îndreptăţească instanţa să deroge de la regula generală prevăzută de art. 397 NCC.
4. Potrivit art. 40 din Legea nr. 71/2011, în cazul cererilor de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011), instanţa poate să dispună divorţul prin acordul soţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 373 lit. a) şi art. 374 NCC. Faţă de dispoziţiile art. 374 NCC, respectiv constatând consimţământul liber şi neviciat al celor doi soţi, precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană şi dispoziţiile art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, instanţa a admis acţiunea cu privire la desfacerea căsătoriei şi a dispus desfacerea acesteia, pe baza acordului ambilor soţi. în ce priveşte cererile accesorii, în baza dispoziţiilor art. 383 NCC, instanţa a luat act de înţelegerea părţilor şi a dispus ca reclamanta să-şi păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei. Având în vedere, totodată, interesul superior al minorului, care este la o vârstă fragedă de numai 1 an, vârstă care reclamă grija şi ocrotirea permanentă a mamei, cât şi concluziile anchetei sociale, în care se arată că minora dispune de condiţii bune de creştere şi educare alături de mama sa, văzând şi învoiala părţilor în acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 şi art. 400 NCC, instanţa a încredinţat-o reclamantei, spre creştere şi educare, pe minoră, stabilind locuinţa minorei după divorţ la mama acesteia. Pe cale de consecinţă, în virtutea dispoziţiilor art. 402 NCC, instanţa l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, în cuantum de 167,5 lei lunar, raportat la venitul minim pe economie (670 lei), începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorei. în baza art. 401 NCC, având în vedere înţelegerea părţilor şi faptul că, aşa cum s-a statuat şi în practica judiciară, este în beneficiul minorilor ca aceştia să păstreze legături personale cu ambii părinţi, respectiv şi cu părintele căruia nu i-au fost încredinţaţi (în speţă, pârâtul), s-a stabilit program de vizitare a minorei de către pârât, aşa cum acesta a solicitat, respectiv: în fiecare zi de joi şi duminică între orele 09,00 - 20,00; la fiecare al doilea sfârşit de săptămână, de vineri de la ora 16,00 până duminică la ora 17,00; o lună dintre lunile iunie, iulie sau august şi o săptămână cu ocazia sărbătorilor de iarnă (Judec. Beclean, sent. civ. nr. 1695/2011, nepublicatâ). Notă. Deşi instanţa a făcut aplicarea legii noi, a dispus încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei, reţinând voinţa părinţilor, în condiţiile în care regula este autoritatea părintească comună, iar în lipsa unei probe contrare, autoritatea părintească comună este în interesul superior al copilului, interes care trebuie să prevaleze în orice decizie judiciară. Autoritatea părintească reprezintă o instituţie nouă, ce nu poate fi echivalată cu încredinţarea copilului.
Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 38. (1) Divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. (2) Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie. (3)
Citește mai mult
Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ. (4) La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor".Legislaţie conexă: art. 613^1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.
COMENTARII ŞI DOCTRINĂ
1. în cazul în care de comun acord soţii consimt la încetarea căsătoriei, divorţul acestora poate fi pronunţat de instanţa de judecată prin acordul soţilor.
2. Raportat la dispoziţiile art. 373 NCC, divorţul prin acordul soţilor poate fi consensual „propriu-zis", când are loc la cererea formulată de ambii soţi, sau consensual „imperfect", când are loc la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt (cu privire la formele divorţului, a se vedea E. Florian, Desfacerea căsătoriei în reglementarea noului Cod civil, în Dreptul nr. 10/2011, p. 66).
3. Un astfel de divorţ nu este condiţionat de o anumită durată în timp a căsătoriei şi nici nu este supus condiţiei lipsei copiilor minori rezultaţi din căsătorie, spre deosebire de reglementarea anterioară, textul art. 38 C. fam., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, prevăzând posibilitatea divorţului prin acordul soţilor numai dacă erau îndeplinite următoarele condiţii: a) dacă până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin 1 an de la data încheierii căsătoriei; la calculul termenului de 1 an nu se lua în considerare ziua încheierii căsătoriei, dar se lua în calcul ziua de împlinire a termenului; b) nu existau copii minori rezultaţi din căsătorie; copiii trebuiau să existe la data formulării cererii de divorţ.
4. Divorţul prin acordul soţilor este condiţionat, aşadar, doar de existenţa voinţei comune a soţilor de a pune capăt relaţiei lor de căsătorie, liber exprimată şi neviciată, divorţul pronunţându-se indiferent de intervalul de timp scurs de la data căsătoriei şi până la data introducerii cererii de divorţ (interval care poate fi de numai câteva zile, săptămâni, luni) şi chiar în condiţiile în care din căsătorie au rezultat copii minori.
5. Prin urmare, divorţul prin acordul soţilor se pronunţă de instanţa de judecată dacă: există o cerere în acest sens formulată de ambii soţi sau doar de unul dintre ei, acceptată însă de celălalt; soţii au deplină capacitate de exerciţiu; ambii soţi îşi exprimă personal consimţământul pentru desfacerea căsătoriei lor; consimţământul fiecăruia este liber exprimat, neviciat; niciunul dintre soţi nu este pus sub interdicţie judecătorească.
6. Când cererea de divorţ se formulează de ambii soţi, nu interesează motivele de divorţ, acestea nici nu trebuie indicate. Când cererea se formulează de un soţ împotriva celuilalt soţ, care acceptă desfacerea căsătoriei prin acord comun, motivele de divorţ, deşi sunt indicate în cuprinsul cererii de divorţ, rămân la stadiul unor simple afirmaţii, temeinicia acestora nefiind cercetată de instanţa de judecată.
7. Când divorţul este iniţiat din culpa soţilor, însă se finalizează ca divorţ consensual, întrucât cererea de divorţ iniţiată de unul dintre soţi este acceptată de celălalt soţ, chemat în judecată în calitate de pârât, consimţământul soţului pârât la desfacerea căsătoriei prin acord comun poate fi exprimat oricând în cursul procesului de divorţ, în faţa primei instanţe sau chiar în calea de atac (atunci când în primă instanţă se respinge acţiunea reclamantului, care nu propune probe şi în lipsa pârâtului al cărui acord la desfacerea căsătoriei nu există), până la momentul închiderii dezbaterilor.
8. Suntem de părere că prevederile normei analizate privitoare la posibilitatea desfacerii căsătoriei la cererea unuia dintre soţi acceptată de celălalt sunt incidente în toate situaţiile în care soţul chemat în judecată este de acord cu divorţul cerut de reclamant şi nu numai atunci când divorţul se întemeiază pe separarea faptică a soţilor mai mult de 2 ani (art. 379 alin. (2) NCC] sau pe prevederile art. 6131* C. proc civ., nou introdus prin Legea nr. 71/2011 (conform cărora, atunci când cererea de divorţ este întemeiată pe culpa soţului pârât, iar acesta recunoaşte faptele care au dus la destrămarea vieţii conjugale, instanţa, dacă reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorţ şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei). Atât timp cât textul art. 373 lit. a) NCC se referă generic la divorţul prin acordul soţilor, fie la cererea ambilor soţi, fie la cererea unuia dintre aceştia acceptată de celălalt, cât timp textul art. 374 NCC, ce reglementează divorţul pe cale judiciară a soţilor, nu prevede expresîn ce condiţii un soţ poate accepta cererea de divorţ a celuilalt soţ, cât timp divorţul la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani, constituie o modalitate distinctă de disoluţie a căsătoriei, fiind prevăzută separat la lit. c) a art. 373 NCC, considerăm că, în lipsa unei reglementări extrese a legiuitorului, interpretul chemat să aplice legea nu poate face nicio distincţie. Ca atare, indiferent de temeiul invocat pentru desfacerea căsătoriei, ori de câte ori soţul pârât este de acord cu cererea de divorţ promovată de soţul reclamant, instanţa va putea desface căsătoria prin acordul soţilor, în baza art. 373 lit. a) NCC (la cererea unui soţ acceptată de celălalt), dacă sunt îndeplinite cerinţele de drept material, şi anume: capacitatea deplină de exerciţiu, consimţământul personal, liber şi neviciat al soţilor.
9. Textul art. 613lj C. proc. civ., nou introdus prin Legea nr. 71/2011, instituie o procedură simplificată de divorţ, statuând că, atunci când cererea de divorţ este întemeiată pe culpa soţului pârât, iar acesta recunoaşte faptele care au dus la destrămarea vieţii conjugale, instanţa, dacă reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorţ şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.
10. Pentru incidenţa acestei proceduri simplificate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) cererea de chemare în judecată să se întemeieze pe culpa pârâtului; b) pârâtul să recunoască faptele care au dus la destrămarea vieţii conjugale şi care i se impută prin acţiunea de divorţ, recunoaştere care, în opinia noastră, poate interveni pe tot parcursul judecării cererii de divorţ, până la momentul închiderii dezbaterilor; c) reclamantul să fie de acord cu divorţul fără administrarea de probe (sau fără continuarea administrării de probe dacă la momentul la care intervine recunoaşterea instanţa a administrat o parte din probele propuse) şi fără indicarea culpei pârâtului în destrămarea căsătoriei în cuprinsul hotărârii de divorţ. Aceasta presupune ca soţul să-şi exprime consimţământul personal, liber, în faţa instanţei de judecată, acceptul neputând fi dedus din tăcerea acestuia sau din lipsa sa de opoziţie. în situaţia în care aceste condiţii sunt îndeplinite, instanţa va pronunţa o hotărâre de desfacere a căsătoriei, care este definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte divorţul, fiind incidente dispoziţiile art. 619 alin. (4) C. proc. civ.
11. Odată cu desfacerea căsătoriei, instanţa va soluţiona şi cererile accesorii divorţului, privitoare la numele pe care îl va purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei, la exercitarea autorităţii părinteşti, la obligaţia de întreţinere în favoarea minorilor, putând lua act de învoiala soţilor în privinţa acestor cereri. Instanţa se va pronunţa asupra acestor cereri atât în cazul în care există o solicitare în acest sens din partea soţilor, cât şi din oficiu, atunci când o asemenea solicitare nu s-a formulat.
12. Cererile privitoare la plata de despăgubiri pentru prejudiciile materiale sau morale suferite în urma divorţului, cele referitoare la prestaţia compensatorie nu sunt compatibile cu divorţul prin acord comun, atât timp cât aceste cereri au ca premisă vinovăţia exclusivă a unuia dintre soţi. Or, în cazul divorţului prin acordul soţilor, instanţa de judecată nu stabileşte vinovăţia vreunuia dintre soţi.
13. în cazul în care soţii nu se înţeleg cu privire la modul de soluţionare a cererilor accesorii, instanţa va continua judecata în privinţa acestora, cu administrarea probelor admise de lege, în şedinţă publică.
14. Atunci când una dintre cerinţele normei nu este îndeplinită (fie cererea de chemare în judecată se întemeiază pe culpa ambilor soţi sau a reclamantului, ori pe imposibilitatea
continuării căsătoriei pe motiv de boală, fie reclamantul nu este de acord cu divorţul simplificat), instanţa va analiza cererea de divorţ pe baza probelor administrate, pronunţând o hotărâre de divorţ din vina unuia sau a ambilor soţi (în funcţie de culpa rezultată din probe) ori fără a stabili culpa (în cazul divorţului solicitat pe motiv de boală ce împiedică viaţa normală de familie), hotărârea de divorţ putând să nu fie motivată, dacă există cererea ambilor soţi formulată în acest sens.
15. în ceea ce priveşte procedura divorţului prin acordul soţilor, atunci când cererea de divorţ se formulează de ambii soţi, conform art. 6131 C. proc. civ., primind cererea, instanţa de judecată va verifica existenţa consimţământului soţilor, după care va fixa termen pentru soluţionarea cererii în camera de consiliu. Anterior modificării dispoziţiilor Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, primind cererea, instanţa de judecată fixa un termen de judecată de 2 luni, calculat de la înregistrarea cererii de divorţ, la împlinirea căruia judecătorul verifica dacă soţii mai stăruie în desfacerea căsătoriei. Ca atare, începând din data de 25 noiembrie 2010, momentul intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, cererile de divorţ întemeiate pe acordul soţilor vor primi un termen de judecata în condiţii similare cu termenele acordate pentru cererile de divorţ întemeiate pe dreptul comun.
16. Ţinând seama de regula repartizării aleatorii a cauzelor, suntem de părere că preşedintele instanţei doar înregistrează cererea, după care termenul de judecată se stabileşte aleatoriu, prin programul informatic, şi nu de preşedintele judecătoriei, întrucât art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu prevede vreo derogare de la regula repartizării aleatorii.
17. în cazul în care la termenul stabilit judecătorul constată că soţii s-au împăcat, el va lua act de împăcare, litigiul urmând să se stingă.
18. Dimpotrivă, în cazul în care se constată că soţii stăruie în desfacerea căsătoriei, judecătorul va pronunţa o hotărâre prin care va dispune desfacerea căsătoriei, fără a mai administra probe cu privire la motivele de divorţ. Această hotărâre este definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte divorţul, ceea ce înseamnă că hotărârea nu poate fi supusă vreunei căi de atac.
19. Cererile accesorii, cum sunt cele privitoare la numele pe care soţii îl vor purta după divorţ, la exercitarea autorităţii părinteşti, la obligaţia de întreţinere, la atribuirea folosinţei locuinţei, la partajul bunurilor comune, la prestaţia compensatorie, la despăgubirea pentru prejudiciile suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei, se soluţionează ţinându-se seama de învoiala soţilor. Ca atare, nici pentru soluţionarea unor asemenea cereri nu se impune administrarea de probe, atât timp cât există învoiala soţilor.
20. Desigur, instanţa va verifica învoiala pentru ca aceasta să nu fie contrară legii, ordinii publice, bunelor moravuri. De asemenea, învoiala în privinţa exerciţiului autorităţii părinteşti şi a întreţinerii minorului trebuie să concorde cu interesul superior al copilului.
21. Prin excepţie, atunci când soţii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanţa va continua judecata, administrând probele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestor cereri. Apreciem că într-o astfel de situaţie judecata va avea loc în şedinţă publică. Aceasta întrucât dispoziţiile de excepţie privitoare la judecata în camera de consiliu sunt incidente întregii proceduri de divorţ numai atunci când soţii sunt de acord cu toate cererile formulate, deci inclusiv cu cele accesorii divorţului, când instanţa nu mai administrează probe, ci doar ia act de învoiala soţilor. Dimpotrivă, atunci când soţii nu se învoiesc cu privire la cererile accesorii, astfel că se impune continuarea judecăţii sub acest aspect, cu administrarea de probe, apreciem că devin incidente regulile generale în materia desfăşurării judecăţii în şedinţă publică, prevăzute de art. 121 C. proc. civ.
22. în privinţa cererii accesorii a exerciţiului autorităţii părinteşti, suntem de părere că pentru soluţionarea acesteia este necesar şi obligatoriu ca la dosar să existe referatul de anchetă psihosocială al autorităţii tutelare. în cazul în care soţii nu au depus la dosar acest referat, apreciem că instanţa de judecată are obligaţia de a solicita autorităţii tutelare întocmirea anchetei, neputându-se pronunţa asupra cererii în lipsa acesteia. Aceasta întrucât, conform art. 6131 alin. (4) C. proc. civ., instanţa ia act de învoiala soţilor în privinţa cererilor accesorii, deci inclusiv a celei privitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, în condiţiile legii. Ca atare, textul trebuie coroborat cu prevederile art. 396 NCC, din care rezultă că, în scopul luării unei hotărâri cu privire la raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor, instanţa de tutelă va asculta părinţii şi autoritatea tutelară, precum şi copilul, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Potrivit art. 264 alin. (1) NCC, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă instanţa consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. în cauzele privitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, la stabilirea sau schimbarea locuinţei minorului, la schimbarea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, la obligaţia de întreţinere este obligatorie ascultarea autorităţii tutelare, chiar dacă instanţa nu este ţinută de concluziile acesteia. Ascultarea acestei autorităţi poate avea loc direct în şedinţa de judecată stabilită, dacă se prezintă reprezentantul autorităţii tutelare, fie indirect prin depunerea la dosar a anchetei psihosociale întocmite.
23. Atât timp cât textul art. 6131 C. proc. civ. se referă exclusiv la ipoteza în care soţii se învoiesc în privinţa tuturor aspectelor rezultate din desfacerea căsătoriei, dispoziţiile privitoare la judecata în camera de consiliu sunt aplicabile numai în această situaţie, astfel că, în lipsa unei menţiuni exprese privitoare la continuarea judecăţii, în lipsa acordului soţilor, în camera de consiliu, judecata va avea loc în şedinţă publică, potrivit regulii generale. în ceea ce priveşte judecata cererii de divorţ formulate iniţial de un soţ, acceptată ulterior de celălalt soţ, în lipsa unei dispoziţii speciale derogatorii privind judecata unei asemenea cereri în camera de consiliu, apreciem că devin incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., în sensul că judecata se va desfăşura în şedinţă publică.
24. Dispoziţiile noului Cod civil privind divorţul se aplică fără a se deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Divorţul pronunţat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil produce efectele stabilite de legea în vigoare la data când s-a pronunţat hotărârea rămasă irevocabilă. Potrivit art. 40 din Legea nr. 71/2011, în cazul cererilor de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, instanţa poate să dispună divorţul prin acordul soţilor, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 373 lit. a) şi art. 374 NCC.
Si eu provin dintr-o familie dezbinata, am ales sa-mi construiesc singur viitorul, dar sa sti ca mi-a fost foarte greu deoarece nu am avut nici un sprijin de nicaieri, si a trebuit de la viata sa iau numai lucruri bune nu rele , drept pentru care la ora actuala sunt un om respectat si nu mai pun la indoiala ca mi-am canonizat energia pe invatatura unde an reusit sa absolv 2 facultati, una economica si una de
Citește mai mult
drept care imi sunt foarte folositoare, si imi aduc un venit rezonabil. Dar nu asta este esenta , vreau sa va spun ca este fantastic de greu sa ai un singur parinte, intotdeauna sprijinul celor doi parinti este esential pentru copii.Exista si situatii cand nu se mai poate , dar ca femeie trebuie sa fi intotdeauna mai inteleapta , sa nu ai un orgoliu prea mare ca te poti descurca singura, poate ,dar trebuie sa te gandesti si la copil sa vezi in preajma cui se simte mai bine. Voi femeile daca aveti un pic de tact puteti juca barbati pe degete, dar trebuie sa vrei sa-ti pastrezi familia, daca nu atunci nu-ti ramane decat faptul sa divortezi, dar oare cat de bine este ?
Vroiam sa te sfatuiesc sa fi mai calma si uneori poate un pic mai stricta , este greu sa cresti un copil singura si mai mult vei deveni o mama cu un copil singura, este greu , asa vrea sa te gandesti ca si copilul are nevoie de ambi parinti, cu mai mult cat este fetita are nevoie de tatal ei pt a o proteja si educatia vine de la ambi parinti.
Eu provin dintr-o familie dezbinata unde tatal meu a plecat cu cineva , nu pot sa spun ca a fost greu,a fost foarte greu fara un tata care sa te protejezi chiar si verbal, nu sa faca ceva fizic, ca nu suntem animale. Dar el a avut un rol
Citește mai mult
important in viata mea ca si exemplu pt ca am avut prietene care sau uitat ca sunt dintr o familie despartita , mai mult mi-am dorit o familie foarte mult dar tot mereu ma face sa-ma gandesc daca cel de langa mine sau eu sa nu gresesc , nu mi-as parasi Sotia ( motivul este neimportant) , am crescut fara tata si a fost foarte rau , mama mea nu s-a mai recasatorit niciodata pt ca nu a suportat ca sa spunem tata altui om sau un om strain sa ne bata ori sa ne vorbeasca urat.Experienta mea este si a fost foarte dura cu viata pt ca ma uitam cum veneau doi parinti la scoala iar la mine decat unul, peste tot erau 2 parinti care isi tineau copilul de mana la mine a fost doar mama mea si decat o singura data tata , la Liceu am fost mai mult singur si trebuia sa am ca si tata pe mama mea sau prieteni mai mari ,nu cred ca , fetita ta va intelege ce doresti tu sa faci acum dar peste 10-15 ani se va simti mai mult decat rau, iubitul ei se va intreba daca ea nu va face ca mama ei , sau la scoala va fi decat un parinte, etc....
Poate sotul tau are defectele lui dar pt o alegere gresita ai putea sa faci un lucru fara intoarcere iar copilul tau sa creasca printre straini..lumea s-a schimbat acum asa zisul parinte nou poate deveni si altceva decat parinte .
Sper si iti doresc sa fi foarte norocoasa si intelegatoare cat si el sa fie la fel si sa nu va despartiti Niciodata.Viata mea singur in lume nu mi-a placut iar o familie inseamna mult , tu tre sa fi un exemplu pt fetita ta si pt tine.