Art. 389 Noul cod civil Obligaţia de întreţinere Efectele divorţului Desfacerea căsătoriei
| Comentarii |
|
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA a 2-a
Efectele divorţului
Art. 389
Obligaţia de întreţinere
(1) Prin desfacerea căsătoriei, obligaţia de întreţinere între soţi încetează.
(2) Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
(3) Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. (2) se stabileşte până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale şi cu starea de nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
(4) Când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) şi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit.
| ← Art. 388 Noul cod civil Acordarea despăgubirilor Efectele... | Art. 390 Noul cod civil Condiţiile prestaţiei compensatorii... → |
|---|
1. Faptul că o persoană primeşte o pensie de invaliditate sau de bătrâneţe nu exclude posibilitatea de a pretinde întreţinere, dacă acea pensie nu acoperă nevoile celui care cere întreţinere (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1043/1978, în R.R.D. nr. 1/1979, p. 54).
2. Starea de nevoie a unui soţ se apreciază prin raportare la condiţiile de viaţă pe care soţul reclamant (cel care solicită întreţinerea) le-a avut în timpul căsătoriei, şi nu la condiţiile minime de supravieţuire. Simpla deţinere în proprietate a unor bunuri nu poate fi asimilată cu obţinerea unor venituri necesare
Citește mai mult
întreţinerii, întrucât nu se poate pretinde reclamantului să înstrăineze bunuri pentru a-şi asigura întreţinerea. Deţinerea şi administrarea unor bunuri, în special cele imobile, implică în mod normal şi cu notorietate cheltuieli suplimentare, astfel că reclamantul are dreptul la o calitate a vieţii echivalentă cu cea din timpul căsătoriei, prin raportare, bineînţeles, la posibilităţile materiale şi la veniturile pe care le realizează fostul soţ. Prin urmare, nu se poate respinge ca neîntemeiată acţiunea prin care un soţ solicită obligarea fostului soţ la plata unei pensii de întreţinere, pe simplul motiv că soţul reclamant are bunuri pe care le-a dobândit prin partajul voluntar încheiat cu soţul său cu ocazia dizolvării comunităţii de bunuri, pe care le poate înstrăina pentru a-şi asigura resursele necesare existenţei (C.A. Piteşti, dec. civ. nr. 697/2002, în Ministerul Justiţiei, Culegere de practică judiciară, 2002, p. 74-75).Citește mai mult
până la o treime din venitul net din muncă al soţului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net din muncă al soţului obligat la plată. (4) Când divorţul este pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu va beneficia de prevederile alin. (2) şi (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei".1. Odată cu încetarea căsătoriei prin divorţ încetează obligaţia de întreţinere între soţi şi se naşte dreptul fostului soţ la întreţinere, în cazul în care acesta se află în nevoie datorită incapacităţii de a munci. Această incapacitate trebuie să intervină înainte sau în timpul căsătoriei ori în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei şi trebuie să se datoreze unei împrejurări în legătură cu căsătoria.
2. Fostul soţ pierde dreptul la întreţinere dacă se recăsătoreşte.
3. în cazul în care căsătoria s-a desfăcut din vina unuia dintre soţi, acesta nu are dreptul la întreţinere decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei. Dacă divorţul s-a pronunţat din vina ambilor soţi, fiecare are dreptul la întreţinere pe o perioadă nedeterminată în timp.
4. Cuantumul întreţinerii se stabileşte de instanţa de judecată până la 1/4 din venitul net din muncă al soţului care este obligat. întreţinerea acordată fostului soţ împreună cu cea acordată copiilor nu poate depăşi 1/2 din venitul net din muncă al celui care datorează întreţinerea (al debitorului).
5. Pentru ca fostul soţ să beneficieze de întreţinere se cer îndeplinite anumite condiţii: a) soţul care cere întreţinere să fie în nevoie, adică în situaţia de a nu-şi putea procura cele necesare traiului; aceasta înseamnă că persoana nu are venituri dobândite prin muncă sau produse de bunurile sale ori nu are bunuri care depăşesc ceea ce este necesar existenţei, care ar putea fi vândute pentru a-şi asigura întreţinerea; b) incapacitatea de a munci a soţului care cere întreţinerea să fie datorată fie bolii, fie bătrâneţii; această incapacitate poate fi totală sau parţială; în cazul incapacităţii parţiale, întreţinerea se acordă proporţional cu gradul de incapacitate; c) soţul care este obligat la plata întreţinerii trebuie să aibă mijloace de existenţă; această situaţie se apreciază de la caz la caz.
6. Şomerul este în nevoie dacă nu primeşte indemnizaţia de ajutor sau dacă aceasta este neîndestulătoare şi nu are bunuri ce pot fi valorificate.
7. împlinirea vârstei de pensionare înseamnă numai recunoaşterea facultăţii de a nu munci şi nu presupune dovada incapacităţii de muncă (P. Anca, notă la sent. civ. nr. 2646/1962 a fostului Trib. Pop. Turda, în J.N. nr. 6/1964, p. 130 şi urm.). Persoanele care au împlinit vârsta de pensionare pot cere întreţinere, dar au obligaţia de a dovedi incapacitatea lor de muncă (O. Gîdei, notă la dec. civ. nr. 310/1971 a Trib. Jud. Vaslui, în R.R.D. nr. 4/1972, p. 108-109).
8. La stabilirea mijloacelor de existenţă se va ţine seama de veniturile soţului obligat la plată, de bunurile sale şi de sarcinile familiale pe care le are (I.P. Filipescu, Tratat, 1998, p. 501-502).
9. Cel care nu are venituri, dar este apt de muncă, principial, nu poate fi scutit de prestarea întreţinerii, deoarece orice persoană aptă de muncă este capabilă să realizeze venituri (I.P. Filipescu, Tratat, 1998, p. 502).
10. Sunt considerate cauze exoneratoare de plată a întreţinerii: boala, satisfacerea serviciului militar (I.P. Filipescu, Tratat, 1998, p. 503).
11. Este important de reţinut faptul că soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi la prestarea întreţinerii.
12. Când întreţinerea se solicită ulterior rămânerii irevocabile (definitive, în concepţia noului Cod de procedură civilă) a hotărârii de divorţ, aceasta se acordă de instanţa de judecată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, chiar dacă un asemenea drept se naşte la momentul rămânerii irevocabile (definitive, în concepţia noului Cod de procedură civilă) a hotărârii de divorţ. Prin excepţie, întreţinerea poate fi acordată şi pentru trecut, deci pentru o perioadă anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, atunci când promovarea cu întârziere a acţiunii este imputabilă debitorului (bunăoară, acesta a refuzat să comunice domiciliul său actual sau locul său de muncă). Dacă întreţinerea se solicită în cadrul procesului de divorţ, aceasta se va acorda de la data rămânerii irevocabile (definitive, în concepţia noului Cod de procedură civilă) a hotărârii de divorţ.
13. De dreptul la întreţinere poate beneficia în aceleaşi condiţii şi soţul de bună-credinţă dintr-o căsătorie putativă. Acesta păstrează, conform art. 304 NCC, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care căsătoria a fost declarată nulă sau anulată, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă (în privinţa sintagmei „hotărâre definitivă" trebuie avute în vedere prevederile art. 222 din Legea nr. 71/2011, conform cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă). Dreptul său la întreţinere ia naştere odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care a fost desfiinţată căsătoria.
14. Competenţa soluţionării acţiunii în stabilirea obligaţiei de întreţinere revine instanţei de tutelă (judecătoria) în a cărei rază teritorială se află domiciliul soţului chemat în judecată în calitate de pârât. în privinţa competenţei nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ., ce prevăd alternativ, la alegerea reclamantului, competenţa teritorială în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului sau de la domiciliul reclamantului, întrucât lipseşte cerinţa esenţială, aceea a calităţii de ascendent sau descendent a reclamantului.