Art. 390 Noul cod civil Condiţiile prestaţiei compensatorii Efectele divorţului Desfacerea căsătoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VII
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA a 2-a
Efectele divorţului
Desfacerea căsătoriei
SECŢIUNEA a 2-a
Efectele divorţului
Art. 390
Condiţiile prestaţiei compensatorii
(1) În cazul în care divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.
(2) Prestaţia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani.
(3) Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere, în condiţiile art. 389.
| ← Art. 389 Noul cod civil Obligaţia de întreţinere Efectele... | Art. 391 Noul cod civil Stabilirea prestaţiei compensatorii... → |
|---|
Trebuie subliniat că această prestaţie se poate cumula cu dreptul la despăgubiri prevăzut de art. 388 Noul Cod Civil, însă nu se poate cumula şi cu pensia de întreţinere prevăzută de art. 389
Citește mai mult
C.civ.Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei, iar la stabilirea acesteia se va ţine seama atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mijloacele celuilalt soţ din momentul divorţului, precum şi de celelalte elemente menţionate în art. 391 alin. (2) Noul Cod Civil Ea poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului. Pentru asigurarea executării prestaţiei compensatorii stabilite sub forma rentei viagere, instanţa poate obliga debitorul să constituie o garanţie reală sau să dea o cauţiune.
Pe parcursul executării acestei prestaţii compensatorii, pot interveni anumiţi factori care să determine modificarea sau micşorarea prestaţiei respective, în măsura în care a avut loc modificarea factorilor de care s-a ţinut seama la stabilirea acesteia. La fel ca şi în cazul prestaţiei compensatorii, şi dreptul la despăgubire, reglementat de art. 388 Noul Cod Civil, se poate solicita doar odată cu cererea de divorţ, însă, spre deosebire de prestaţia compensatorie, despăgubirea stabilită cu ocazia divorţului nu poate fi ulterior modificată, întrucât ea este unică şi nu are caracter succesiv (ca şi în cazul prestaţiei compensatorii).
Prestaţia compensatorie poate să înceteze în condiţiile art. 395 C.civ.
În acţiunea în micşorarea prestaţiei compensatorii va figura în calitate de reclamant debitorul obligat la plata acesteia, iar în acţiunea în majorarea prestaţiei compensatorii va figura ca reclamant creditorul obligaţiei.
Deoarece atât stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin desfacerea căsătoriei, cât şi stabilirea prestaţiilor compensatorii pot să aibă loc doar odată cu introducerea acţiunii de divorţ, adică nu şi pe cale separată, înseamnă că aceste cereri nu au caracter principal, ci sunt cereri accesorii cererii de divorţ; din acest motiv, petitul pentru stabilirea despăgubirilor, respectiv petitul pentru stabilirea prestaţiilor compensatorii trebuie integrate ca cereri accesorii cererii principale de divorţ.
Citește mai mult
este admisă şi, în consecinţă, se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, reclamantul va putea beneficia de prestaţie compensatorie, dacă sunt îndeplinite cerinţele normei analizate. Tot astfel, dacă acţiunea principală de divorţ (întemeiată pe culpa exclusivă a pârâtului sau pe culpă comună) se respinge, însă se admite acţiunea reconvenţională a pârâtului (întemeiată pe culpa exclusivă a reclamantului) şi, în consecinţă, se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, pârâtul (ca reclamant în acţiunea reconvenţională admisă) are calitate procesuală activă în acţiunea în plata prestaţiei compensatorii.2. întrucât acordarea prestaţiei compensatorii este condiţionată de existenţa unui divorţ din culpă, problema prestaţiei nu se pune atunci când divorţul se realizează pe cale administrativă, notarială ori de instanţa de judecată, însă prin acordul părţilor ori pe temeiul bolii care împiedică normala desfăşurare a vieţii de familie.
3. Scopul acestei compensaţii este acela de a acoperi, pe cât posibil, dezechilibrul semnificativ pe care divorţul îl produce în condiţiile de viaţă ale celui ce solicită plata compensaţiei. Prin aceasta, prestaţia compensatorie se diferenţiază faţă de cererea de despăgubiri. Astfel, despăgubirile au menirea de a repara în întregime prejudiciul cauzat soţului, în timp de prestaţia compensatorie urmăreşte nu o acoperire integrală, ci doar o temperare a pierderii suferite de unul dintre soţi.
4. Pentru acordarea prestaţiei compensatorii trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) căsătoria să fie desfăcută din vina soţului pârât (sintagma „soţ pârât" are în vedere atât pârâtul din acţiunea principală, cât şi reclamantul din acţiunea principală în cazul promovării unei acţiuni reconvenţionale de pârât, caz în care ambele părţi au dublă calitate procesuală: reclamantul are calitate de reclamant în acţiunea principală şi de pârât în cererea reconvenţională, iar pârâtul are calitatea de pârât în acţiunea principală şi de reclamant în acţiunea sa reconvenţională); b) durata căsătoriei să fi fost de minim 20 de ani.
5. Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere. Ca atare, cumulul prestaţiei compensatorii cu pensia de întreţinere datorată de fostul soţ nu este admis. Soluţia este firească, întrucât ambele au rolul de a compensa pe cât posibil dezechilibrul produs de divorţ în condiţiile de viaţă ale persoanei care solicită plata.
6. Din coroborarea normei analizate cu prevederile art. 388 NCC, rezultă că prestaţia compensatorie nu se confundă cu despăgubirea solicitată pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin desfacerea căsătoriei. însă, există posibilitatea de a se cumula despăgubirea prevăzută de art. 388 NCC cu prestaţia compensatorie, dacă sunt întrunite cerinţele pentru acordarea beneficiului fiecărui drept, natura lor juridică fiind diferită, iar legea nu interzice acest cumul.
7. Prestaţia compensatorie este o obligaţie legală, dat fiind faptul că izvorul ei este legea. în acelaşi timp, ea constituie şi o obligaţie personală şi unilaterală, pentru că este stabilită de instanţă în sarcina soţului vinovat de destrămarea căsătoriei a cărei durată în timp a fost de minim 20 de ani.