Art. 430 Noul cod civil Tăgada paternităţii de către soţul mamei Stabilirea filiaţiei Filiaţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Filiaţia
SECŢIUNEA 1
Stabilirea filiaţiei
Filiaţia
SECŢIUNEA 1
Stabilirea filiaţiei
Art. 430
Tăgada paternităţii de către soţul mamei
(1) Soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.
(2) Termenul nu curge împotriva soţului pus sub interdicţie judecătorească şi, chiar dacă acţiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de soţ în termen de 3 ani de la data ridicării interdicţiei.
(3) Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenul menţionat la alin. (1), fără a porni acţiunea, aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului.
| ← Art. 429 Noul cod civil Acţiunea în tăgada paternităţii... | Art. 431 Noul cod civil Tăgada paternităţii de către mamă... → |
|---|
comunicarea catre organele abilitate de stare civila . Fosta sotie nu a dorit sa schimbe numale copilului si acesta
Citește mai mult
poarta numele meu si eu nu dorec acest lucru si nu doresc ca sa mai ceara si drepturi la mostenire . Cum sa-mi intemeiez actiunea pentru a-l obliga la schimbarea numelui meu de familie si sa se faca corect in certificatul de nastere mentiunea tata necunoscut . In mod rau voit fosta sotie nu a respectat hotararea judecatoresca ramasa definitiva si a refuzat sa a schimbe actul de stare civila la forma initiala la certificatului de nastere contatator din orasul Focsani de la data eliberarii .Am recunoscut un copil nefiind almeu,și acum am probleme. Ca am fost naiv și bun la suflet,Și acum probleme. Doresc la fel un răspuns ,
Citește mai mult
sa fac raspunsul il vreau pe emailuhde scrie adresa de emaiolCitește mai mult
testului de paternitate dar nu as vrea sa cheltui bani prin procese .va multumesc.1. Potrivit legislaţiei daneze, soţia poate să conteste în orice moment paternitatea, în timp ce acţiunea soţului este limitată în timp. Instanţa de contencios european a stabilit că art. 14 din Convenţia europeană nu este valabil decât în legătură cu drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie. Or, o acţiune în contestarea paternităţii îmbracă, prin natura sa, un „caracter civil", căci ea priveşte dreptul familiei şi vizează, fără nicio îndoială, viaţa privată a petiţionarului, deci art. 6 şi art. 8 din Convenţie sunt aplicabile. în instituirea unei diferenţe de tratament,
Citește mai mult
statele se bucură de o marjă de apreciere care variază în funcţie de circumstanţe, domenii şi contexte; prezenţa sau absenţa unui numitor comun al sistemelor juridice ale statelor contractante poate fi pertinentă în această privinţă. Or, pentru acest gen de probleme nu există un numitor comun. Autorităţile naţionale erau îndreptăţite să gândească în acea perioadă că instituirea unor termene pentru introducerea acţiunii în contestare doar pentru soţ se justifică pe ţeluri legitime, adică garantarea securităţii juridice şi protejarea intereselor copilului care, de regulă, se unesc cu cele ale mamei. De altfel, autorităţile nu au încălcat principiul proporţionalităţii. Curtea a concluzionat că diferenţa de tratament nu este discriminatorie, în sensul art. 14, şi nu a existat nicio violare a acestui articol combinat cu art. 6 şi art. 8 (C.E.D.O., Rasmussen c. Danemarcei, 28 noiembrie 1984, www.echr.coe.int şi în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea ed. a 2-a, p. 179-180).2. Situaţiile în care o prezumţie legală prevalează în faţa realităţii biologice nu sunt întotdeauna compatibile cu obligaţia statelor de a asigura respectul efectiv al vieţii private şi de familie, chiar ţinând seama de marja de apreciere lăsată statelor contractante. în situaţia în care reclamantului nu i s-a dat posibilitatea de a contesta paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei, nu a fost stabilit un echilibru just între interesul general privind protejarea legăturilor de familie, pe de o parte, şi dreptul reclamantului de a răsturna prezumţia de paternitate, având în vedere realitatea biologică stabilită în urma analizelor de sânge, pe de altă parte. Astfel că, în ciuda marjei de apreciere a autorităţilor naţionale, acestea nu au reuşit să asigure respectul vieţii private a reclamantului, fiind încălcat în acest mod art. 8 din Convenţie (C.E.D.O., Mizzi c. Maltei, 12 ianuarie 2006, www.echr.coe.int şi în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea ed. a 2 a, p. 181).
3. Articolul 8 din Convenţie a fost încălcat în situaţia în care tatăl reclamant nu a putut să conteste paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei prin intermediul unei a doua acţiuni, din cauza faptului că probele biologice au fost prelevate la mult timp după soluţionarea primei acţiuni, iar potrivit instanţelor naţionale, progresul ştiinţific nu reprezintă un caz de forţă majoră care să determine reluarea procesului (C.E.D.O., Tăvii c. Turciei, 9 noiembrie 2006, www.echr.coe.int).
4. Siguranţa, securitatea statutului civil al unei persoane justifică instituirea unui termen de prescripţie care nu poate fi lăsat la îndemâna unor chestiuni incerte şi care să nu fie circumscrise în concret. Reclamantul avea posibilitatea să introducă acţiunea în tăgăduirea paternităţii în termenul de prescripţie prevăzut de lege, dreptul său de acces la o instanţă nefiind încălcat, cu atât mai mult cu cât nu a putut invoca cauze temeinic justificate pentru depăşirea termenului de prescripţie, singurul motiv invocat fiind „jena faţă de familie şi prieteni", chiar el declarând că a cunoscut cu exactitate data naşterii copilului şi a bănuit încă de atunci că nu este fiul său. Cu toate acestea, reclamantul nu a solicitat repunerea în termen, chiar dacă i s-a pus în discuţie acest aspect, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 55 alin. (3) C. fam. Nu se poate reţine că momentul din care curge termenul de prescripţie extinctivă nu este cel al naşterii efective a minorului, ci momentul în care reclamantul a aflat cu certitudine că nu el este tatăl minorului, doar de la acest moment având interes să promoveze acţiunea, deoarece, având în vedere că instituirea unui termen de prescripţie pentru acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate servi intereselor de siguranţă juridică şi intereselor copilului, atunci se prezumă că interesul reclamantului curge de la data naşterii minorului. Momentul la care reclamantul a aflat cu certitudine că nu el este tatăl minorului nu poate fi determinat cu certitudine, iar pentru astfel de situaţii există posibilitatea repunerii în termen. Nu se poate susţine că pentru mamă şi copil se aplică regula imprescriptibilităţii, deoarece pentru mamă termenul curge tot de la naşterea copilului, care nu este diferit ca esenţă de termenul care curge pentru soţul mamei, de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului, dat fiind că mama se presupune că află de naşterea copilului prin chiar faptul naşterii. Cât priveşte faptul că, dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său, aceasta are raţiunea ca după majorat, când se prezumă că persoana are deja discernământ, să i se ofere posibilitatea de a analiza oportunitatea introducerii acţiunii. Faptul că mama a confirmat sau nu suspiciunile reclamantului nu impietează asupra curgerii termenului de prescripţie, întrucât acest aspect nu se poate constitui într-o imposibilitate morală de a întreprinde vreun demers (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 839/2011, nepublicată). Notă. în prezent, termenul de prescripţie este de 3 ani, însă considerentele instanţei îşi păstrează actualitatea.
Reglementarea anterioară: C. fam.: „Art. 55. (1) Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. (2) Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni
Citește mai mult
într-un termen de 3 ani de la data majoratului său. (3) Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii".1. Aşa cum rezultă şi din textul art. 429 NCC, acţiunea în tăgada paternităţii poate fi introdusă de soţul mamei.
2. O asemenea acţiune este supusă prescripţiei extinctive, ea putând fi promovată în termen de 3 ani de la următoarele momente: a) data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului; b) o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii, moment la care copilul poate fi şi major; c) data ridicării interdicţiei soţului pus sub interdicţie judecătorească, dacă acţiunea nu s-a promovat de tutore, întrucât pe perioada în care soţul este pus sub interdicţie termenul de prescripţie de 3 ani nu curge.
3. Anterior modificărilor aduse Codului familiei prin Legea nr. 288/2007, termenul era de 6 luni de la data la care soţul mamei a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
4. Suntem de părere că alin. (2) al normei analizate reglementează dreptul soţului de a promova acţiunea în tăgada paternităţii după ridicarea interdicţiei judecătoreşti, numai dacă o asemenea acţiune nu s-a promovat de tutorele său în perioada în care soţul se afla sub interdicţie judecătorească. Dimpotrivă, atunci când tutorele celui pus sub interdicţie a promovat în numele soţului aflat sub interdicţie judecătorească o acţiune în tăgada paternităţii, o nouă acţiune, având acelaşi obiect, nu mai poate fi promovată de soţ după ridicarea interdicţiei.
5. Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenului de 3 ani menţionat, fără a porni acţiunea, aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului. A contrario, moştenitorii soţului mamei nu pot promova acţiunea în cazul în care soţul mamei decedează după expirarea termenului de 3 ani prevăzut de lege pentru promovarea acţiunii în tăgada paternităţii, fără ca în acest interval de timp să fi introdus acţiunea, întrucât moştenitorii preiau drepturile şi obligaţiile defunctului, or, la data decesului când se preiau drepturile, dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii nu mai exista în patrimoniul defunctului, fiind deja prescris dreptul la acţiune.
6. Instituirea unor termene de prescripţie pentru acţiunea în tăgada paternităţii poate, în opinia Curţii Europene, servi intereselor de siguranţă juridică şi intereselor copilului şi, de aceea, limitările aduse dreptului tatălui prezumtiv de acces la o instanţă nu sunt, ca atare, incompatibile cu dispoziţiile Convenţiei europene (Rasmussen c. Danemarcei, 28 noiembrie 1984; Mizzi c. Maltei, 12 ianuarie 2006).
7. Conform art. 47 din Legea nr. 71/2011, tăgăduirea paternităţii este supusă dispoziţiilor noului Cod civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare. Totodată, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a noului Cod civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Ca atare, pentru copiii născuţi anterior datei de 1 octombrie 2011, în privinţa acţiunii în tăgada paternităţii sunt incidente dispoziţiile Codului familiei.