Art. 453 Noul cod civil Adopţia internaţională Dispoziţii generale Adopţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Adopţia
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Adopţia
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 453
Adopţia internaţională
Condiţiile şi procedura adopţiei internaţionale, ca şi efectele acesteia asupra cetăţeniei copilului se stabilesc prin lege specială.
| ← Art. 452 Noul cod civil Principiile adopţiei Dispoziţii... | Art. 454 Noul cod civil Procedura adopţiei Dispoziţii generale... → |
|---|
1. Deşi reclamantul are cetăţenie franceză, adopţia are un caracter intern, deoarece prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 273/2004 stabilesc drept condiţie pentru ca adopţia să fie internă domiciliul adoptatorului, şi nu cetăţenia acestuia. Potrivit art. 13 din Decretul nr. 31/1954 [art. 87 NCC, n.n.], domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală. în condiţiile în care reclamantul locuieşte de mai multă vreme la locuinţa sa din România şi a obţinut certificatul de rezidenţă permanentă pentru cetăţenii Uniunii Europene, care atestă,
Citește mai mult
potrivit prevederilor O.U.G. nr. 194/2002, prezenţa continuă şi legală a cetăţeanului străin pe teritoriul României în ultimii 5 ani, anteriori acordării dreptului de şedere permanentă, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că reclamantul adoptator are domiciliul în România, astfel că adopţia este una cu caracter intern. Faptul că reclamantul şi-a asumat în fapt rolul de tată încă din anul 2002, că acesta şi-a stabilit domiciliul în România de la acea dată, că s-a căsătorit cu pârâta în anul 2007 şi mai ales relaţiile specifice tată-fiică dezvoltate între reclamant şi copil, conduc la concluzia certă că adopţia este strict în interesul minorei şi că ea este făcută pentru întregirea familiei, şi nu în scopul eludării dispoziţiilor legale referitoare la limitarea adopţiilor internaţionale. în baza art. 53 alin. (1) şi (2) teza I din Legea privind regimul juridic al adopţiei [art. 473 alin. (1) şi (2) teza I NCC, n.n.], copilul dobândeşte prin adopţie numele comun al adoptatorului şi al părintelui. în ceea ce priveşte cererea reclamantului de a preschimba unul dintre prenumele copilului, prevederile art. 53 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 (art. 473 alin. (3) NCC, n.n.] acordă această posibilitate pentru adoptator, iar dorinţa de a da fetiţei un prenume specific naţiei adoptatorului, invocată în motivare, coroborată cu împrejurarea că acesta este traducerea în franceză a prenumelui purtat de fetiţă, se apreciază ca fiind motive temeinice în sensul dispoziţiilor citate, astfel că se va încuviinţa ca pe viitor copilul adoptat să poarte şi acest prenume. Potrivit art. 53 alin. ultim [art. 473 alin. (5) NCC, n.n.], se va dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrele de stare civilă [Trib. Bistriţo-Nâsâud, s. civ., sent. nr. 6/2010, nepublicatâ). Notă. Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 273/2004, republicată, modificat prin Legea nr. 233/2011, prin adopţie internă se înţelege acea adopţie în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au reşedinţa obişnuită în România. Sensul sintagmelor „reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare", respectiv „reşedinţă obişnuită în România a copilului" este prevăzut de art. 31 şi art. 32 din Legea nr. 273/2004, republicată.2. în situaţia în care cele trei fetiţe minore, cetăţeni români, adoptate în Spania de un cetăţean spaniol, cu domiciliul în Spania, aveau anterior adopţiei domiciliul în Spania şi stabilirea domiciliului lor în Spania nu a avut loc ca urmare a deplasării lor din România în Spania, în vederea adopţiei lor în Spania, adopţia acestora nu are caracteristicile unei adopţii internaţionale nici în sensul Legii nr. 273/2004 şi nici în sensul Convenţiei de la Haga (Trib. Bistriţa-Nâsâud, s. civ., sent. nr. 1455/2011, nepublicatâ).
3. Dreptul la respectarea vieţii de familie în sensul art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului face parte din drepturile fundamentale care sunt protejate în ordinea juridică a Uniunii Europene. Acest drept de a trăi împreună cu rudele sale apropiate antrenează pentru statele membre obligaţii care pot fi negative, atunci când unul dintre acestea este obligat să nu expulzeze o persoană, sau pozitive, atunci când este obligat să permită unei persoane să intre sau să aibă reşedinţa pe teritoriul său. Astfel, deşi Convenţia europeană nu garantează, ca drept fundamental pentru un străin, dreptul de a intra sau de a avea reşedinţa pe teritoriul unui stat determinat, excluderea unei persoane dintr-o ţară unde trăiesc rudele sale apropiate poate constitui o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii de familie, astfel cum este protejat de art. 8 alin. (1) din Convenţie. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în art. 7, recunoaşte, de asemenea, dreptul la respectarea vieţii private sau de familie. Această dispoziţie trebuie coroborată cu obligaţia de luare în considerare a interesului superior al copilului, recunoscută de art. 24 alin. (2) din carta menţionată şi ţinând seama de necesitatea, în ceea ce îl priveşte pe copil, de a avea relaţii personale cu ambii săi părinţi, exprimată în art. 24 alin. (3) (C.J.C.E., Marea Camerâ, Parlamentul European împotriva Consiliului Uniunii Europene, 27 iunie 2006, C-540/03, rezumat în A.F. Mateescu, I.C. Gheorghe-Bâdescu p. 302).
1. Adopţia internaţională, cu tot ceea ce implică aceasta (condiţii, procedură, efecte), îşi găseşte în prezent reglementarea în legea specială, respectiv în Legea nr. 273/2004, republicată. Potrivit art. 3 lit. d) din această lege, modificat prin Legea nr. 233/2011 (aplicabile din data de 7 aprilie 2012), adopţia internaţională este acea adopţie în care
Citește mai mult
adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului.2. Procedura adopţiei internaţionale este reglementată în cuprinsul art. 45-55 din Legea nr. 273/2004, republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. 233/2011 (aplicabile din data de 7 aprilie 2012), texte care fac referiri la condiţiile adopţiei, procedura adopţiei, efectele adopţiei.
3. Situaţiile în care poate fi încuviinţată adopţia internaţională sunt prevăzute de art. 45 din lege. Astfel, adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa Oficiului şi numai în următoarele situaţii: a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne; b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român; c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită. Adopţia în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român este permisă numai pentru copiii pentru care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau un adoptator, respectiv unul dintre soţii familiei adoptatoare care să fie rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul, într-un termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne.
4. în înţelesul Legii nr. 273/2004, republicată, prin reşedinţă obişnuită în România a copilului se înţelege situaţia: a) copiilor cetăţeni români cu domiciliul în România care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei; b) copiilor cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European sau străini care au drept de rezidenţă permanentă ori, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României şi care au locuit în mod efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare introducerii cererii de încuviinţare a adopţiei (art. 3*din lege).
5. Pentru adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de adoptatorii cu reşedinţa obişnuită în străinătate este necesară deschiderea procedurii adopţiei interne.
6. Cererea de încuviinţare a adopţiei se transmite instanţei judecătoreşti de către Oficiu, după finalizarea demersurilor administrative prealabile prevăzute de lege.
7. în acest sens, în vederea adopţiei, cererile persoanelor sau familiilor care doresc să adopte un copil din România sunt transmise Oficiului prin intermediul autorităţii centrale competente din statul respectiv sau al organizaţiilor sale acreditate (dacă persoana sau familia care doreşte să adopte are reşedinţa obişnuită pe teritoriul altui stat, parte a Convenţiei de la Haga), respectiv prin intermediul autorităţii desemnate cu atribuţii în domeniul adopţiei internaţionale sau prin intermediul organizaţiilor acreditate în acest sens în statul de primire (dacă persoana sau familia care doreşte să adopte are reşedinţa obişnuită pe teritoriul altui stat, care nu este parte a Convenţiei de la Haga).
8. Cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare este luată în evidenţă de Oficiu numai dacă autoritatea centrală competentă din statul primitor sau organizaţiile sale acreditate şi autorizate în condiţiile legii atestă că: a) adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi este apt/aptă să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor; b) adoptatorul sau familia adoptatoare a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei în statul primitor; c) este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin 2 ani; d) sunt asigurate servicii postadopţie pentru copil şi familie în statul primitor.
9. Prin stat primitor se înţelege statul în care are reşedinţa obişnuită adoptatorul sau familia adoptatoare în cazul adopţiei internaţionale şi în care se deplasează adoptatul în urma încuviinţării adopţiei (art. 3 lit. p) din lege).
10. Cererile transmise Oficiului trebuie însoţite de următoarele documente: a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de autorităţile competente din statul primitor; b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română; c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte şi al soţului care nu se asociază la adopţie; d) raportul medical întocmit separat pentru fiecare adoptator şi, după caz, raportul medical privind bolile psihice ale soţului care nu se asociază la adopţie; e) actul din care să rezulte că există garanţiile că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor, precum şi că adoptatul are faţă de adoptator şi rudele acestuia aceeaşi situaţie legală ca şi aceea a unui copil biologic al adoptatorului. Documentele enumerate la lit. a), c), d) şi e) trebuie prezentate în original şi trebuie să fie însoţite de traducerea legalizată în limba română.
11. Prin Legea nr. 233/2011 s-a introdus obligativitatea întocmirii unui raport cu privire la relaţionarea dintre copil şi persoana sau familia selectată. în acest sens, art. 511 din Legea nr. 273/2004, republicată, prevede că selecţia şi potrivirea copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în străinătate se realizează de către Oficiu, în conformitate cu metodologia elaborată de acesta şi aprobată prin hotărâre a Guvernului. Persoana sau familia selectată are obligaţia să se deplaseze în România şi să locuiască efectiv pe teritoriul ţării pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile consecutive, care vor fi utilizate în scopul relaţionării cu copilul. La expirarea acestui termen, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului va întocmi şi va transmite Oficiului un raport cu privire la relaţionarea dintre copil şi persoana sau familia selectată.
12. Oficiul va notifica autorităţilor centrale competente sau organizaţiilor acreditate din statul primitor selectarea adoptatorului sau familiei adoptatoare şi va solicita acestora să îi comunice următoarele: a) acordul adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la selecţie; b) acordul cu privire la continuarea procedurii de adopţie. Notificarea nu se va transmite şi nu se va cere acordul adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la selecţie în cazul în care adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne, respectiv adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.
13. Cererea de încuviinţare a adopţiei, însoţită de documentele amintite la pct. 10 şi 11, se înaintează de către Oficiu instanţei judecătoreşti. Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei internaţionale se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, al persoanei sau familiei adoptatoare, precum şi a Oficiului, fiind aplicabile aceleaşi dispoziţii de procedură ca în cazul încuviinţării adopţiei interne, prevăzute în art. 67-70 din Legea nr. 273/2004, republicată. Oficiul are obligaţia de a se asigura că adoptatul va beneficia în ţara străină de aceeaşi situaţie legală ca şi aceea a unui copil biologic al adoptatorului; la pronunţarea asupra cererii de încuviinţare a adopţiei instanţa judecătorească va avea în vedere şi documentul care atestă îndeplinirea acestei obligaţii. Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, Oficiul eliberează, la cererea adoptatorului/familiei adoptatoare, în termen de 5 zile, un certificat care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de la Haga.
14. Deplasarea adoptatului din România în statul în care adoptatorul sau familia adoptatoare are reşedinţa obişnuită este posibilă numai atunci când hotărârea de încuviinţare a adopţiei este irevocabilă. Adoptatul se deplasează numai însoţit de adoptator sau de familia adoptatoare, în condiţii de siguranţă corespunzătoare nevoilor adoptatului. Potrivit art. 724 din Legea nr. 273/2004, republicată, text aplicabil începând din 7 aprilie 2012, în sarcina Oficiului se instituie obligaţia de urmărire a evoluţiei copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părintele sau părinţii săi adoptivi cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei, prin intermediul autorităţii centrale competente sau al organizaţiei acreditate ori autorizate din statul de domiciliu al părinţilor adoptivi. O asemenea obligaţie era prevăzută şi de art. 55 din Legea nr. 273/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 233/2011, normă care se aplică până la data de 7 aprilie 2012.
15. Efectele adopţiei internaţionale sunt identice cu cele ale adopţiei interne şi se produc de la data la care hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei a devenit definitivă. Conform art. 222 din Legea nr. 71/2011, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, referirea la hotărârea judecătorească definitivă se înţelege ca fiind făcută la hotărârea irevocabilă.
16. Prin adopţie se stabileşte filiaţia între adoptat şi adoptator şi se nasc legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Din acest moment, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează. Se exceptează cazul în care se adoptă un copil de soţul părintelui firesc, când încetarea raporturilor de rudenie se produce numai faţă de părintele firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul şi de rudele acestuia. Spre exemplu, părinţii unui copil divorţează, iar copilul este încredinţat mamei, care se recăsătoreşte şi soţul acesteia din cea de a doua căsătorie adoptă copilul său. în aceste condiţii, urmare a încuviinţării adopţiei prin hotărâre irevocabilă (definitivă, în concepţia noului Cod de procedură civilă), încetează legăturile de rudenie numai între copil şi descendenţii săi, de pe o parte, tatăl său - soţul mamei din prima căsătorie - şi rudele acestuia, pe de altă parte.
17. Totodată, ca efect al încuviinţării adopţiei se naşte impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie, atât între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi rudele sale fireşti, pe de altă parte, cât şi între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de o parte, şi persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopţiei, pe de altă parte, respectiv trec asupra adoptatorului drepturile şi obligaţiile pe care părintele firesc le avea faţă de copilul său.
18. Odată încuviinţată, adopţia produce efecte şi cu privire la nume, la domiciliu şi la cetăţenie.
19. Prin adopţie adoptatorul dobândeşte numele de familie al adoptatorului. Dacă adopţia se face de către doi soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. Dacă soţii care adoptă nu au nume comun, adoptatorii vor stabili de comun acord numele pe care adoptatul urmează să-l poarte: numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Acest nume trebuie declarat la încuviinţarea adopţiei. în cazul în care adoptatorii nu cad de acord asupra numelui pe care îl va purta adoptatul, va decide instanţa de tutelă. Hotărârea judecătorească prin care se încuviinţează adopţia trebuie să cuprindă obligatoriu indicarea numelui de familie pe care urmează să-l poarte adoptatul. Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. Dacă un soţ este adoptat de o persoană sau familie în timpul căsătoriei sale, el va purta numele dobândit prin căsătorie, dar poate purta şi numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, exprimat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. Pe baza hotărârii irevocabile (definitive, în concepţia noului Cod de procedură civilă) a instanţei de tutelă, serviciul de stare civilă va întocmi un nou act de naştere pentru minorul adoptat, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca părinţi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, pe marginea acestuia făcându-se menţiunea cu privire la întocmirea noului act.
20. Conform art. 98 alin. (1) din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011 (M. Of. nr. 151/2011), întocmirea noului act de naştere se realizează de S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află domiciliul adoptatului ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia se găseşte adoptatul. în situaţia în care adoptatorii sunt cetăţeni străini ori cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, noul act de naştere se întocmeşte de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul celui adoptat sau pe raza căreia se află sediul instituţiei de ocrotire, în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea acesteia. Dacă adoptatul este cetăţean român cu domiciliul în străinătate, noul act de naştere se întocmeşte de către D.S.C. - Sector 1. în noul act de naştere întocmit, rubrica „Locul naşterii" se completează cu denumirea unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are sediul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria unde se întocmeşte actul, iar rubricile privind părinţii se completează cu numele şi prenumele adoptatorilor.
21. Domiciliul adoptatului minor este la adoptatori. Dacă aceştia nu locuiesc împreună, domiciliul minorului se va stabili de comun acord de către adoptatori, iar în cazul în care aceştia nu se înţeleg, va decide instanţa de tutelă în funcţie de interesul minorului, ascultându-i pe părinţii adoptatori şi pe minorul adoptat, dacă acesta din urmă are împlinită vârsta de 10 ani.
22. Minorul cetăţean străin sau fără cetăţenie adoptat de adoptatori cetăţeni români dobândeşte cetăţenia română. în cazul în care adoptatul este major, este necesar consimţământul acestuia. Dacă numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia se va decide de comun acord de adoptatori, iar în cazul în care aceştia nu se înţeleg, va decide instanţa de tutelă care încuviinţează adopţia, ţinând seama de interesele acestuia. în cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia. Dacă adopţia se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetăţean român, minorul dobândeşte cetăţenia adoptatorului (art. 6 din Legea nr. 21/1991, republicată, M. Of. nr. 576/2010). Minorul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin pierde cetăţenia română dacă adoptatorul a cerut acest lucru şi dacă se consideră, potrivit legii străine a adoptatorului, că adoptatul a dobândit cetăţenia străină. Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, republicată).
23. Potrivit art. 56 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, republicată, aplicabil până la data de 7 aprilie 2011, când se abrogă prin Legea nr. 233/2011, efectele adopţiei internaţionale, precum şi efectele în cazul anulării adopţiei internaţionale asupra cetăţeniei adoptatului sunt cele prevăzute de Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pornind de la principiul conform căruia adopţia are efecte şi în privinţa cetăţeniei, în sensul că adoptatul dobândeşte cetăţenia adoptatorului/adoptatorilor, respectiv de la principiul că anularea adopţiei implică restabilirea situaţiei anterioare, inclusiv sub aspectul cetăţeniei, în condiţiile abrogării art. 56 alin. (5) din Legea nr. 273/2004, republicată, şi a lipsei unei reglementări speciale în privinţa efectelor adopţiei şi efectelor anulării adopţiei, rămân aplicabile, în opinia noastră, prevederile legale cuprinse în Legea nr. 21/1991, republicată, chiar dacă nu se mai face trimitere expresă la această lege.
24. Prevederile art. 30-33 din Legea nr. 105/1992, care guvernau, potrivit art. 48 din Legea nr. 273/2004, republicată, adopţia internaţională, în cazul în care adoptatul are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România au fost expres abrogate prin dispoziţiile art. 230 lit. q) din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, începând cu data de 1 octombrie 2011, în privinţa adopţiei cu elemente de extraneitate sunt aplicabile prevederile art. 2607-2610 NCC. Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre adoptator şi adoptat sunt guvernate, conform art. 2608 NCC, de legea naţională a adoptatorului, iar în cazul în care ambii soţi sunt adoptatori, se aplică legea care guvernează efectele generale ale căsătoriei. Aceeaşi lege cârmuieşte şi desfacerea adopţiei. Condiţiile de fond ale adopţiei sunt cele stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a adoptatului. Dacă adopţia se realizează de doi soţi sau dacă un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, condiţiile de fond ale adopţiei sunt guvernate de legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Condiţiile de formă ale adopţiei sunt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu se încheie adopţia.
25. în cazul adopţiilor internaţionale în care adoptatul are reşedinţa obişnuită în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare are reşedinţa obişnuită în România, cererile de adopţie ale solicitanţilor se transmit autorităţilor străine competente, numai prin intermediul Oficiului. Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în această situaţie se realizează potrivit prevederilor secţiunii 1 a Capitolului III din Legea nr. 273/2004, republicată. în înţelesul acestei legi, prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/familiei adoptatoare se înţelege situaţia: a) cetăţenilor români sau cetăţenilor români cu multiplă cetăţenie, după caz, care au domiciliul în România, care au locuit efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare; la stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele determinate de şederea pe teritoriul altui stat ca urmare a existenţei unor contracte de muncă impuse de derularea unor activităţi desfăşurate în interesul statului român, precum şi ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de România; b) cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European sau străinilor care au drept de rezidenţă permanentă ori, după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României.
26. Conform art. II din Legea nr. 233/2011, „(...) (5) Termenul de 2 ani prevăzut la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 273/2004, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se calculează incluzând şi perioadele în care copilul a avut deschisă procedura adopţiei interne anterior intrării în vigoare a prezentei legi".