Art. 463 Noul cod civil Persoanele care consimt la adopţie Condiţiile de fond ale adopţiei Adopţia
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Adopţia
SECŢIUNEA a 2-a
Condiţiile de fond ale adopţiei
Adopţia
SECŢIUNEA a 2-a
Condiţiile de fond ale adopţiei
Art. 463
Persoanele care consimt la adopţie
(1) Pentru încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane:
a) părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii;
b) adoptatul care a împlinit 10 ani;
c) adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună;
d) soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
(2) Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.
| ← Art. 462 Noul cod civil Adopţia simultană sau succesivă... | Art. 464 Noul cod civil Situaţii speciale privind... → |
|---|
1. Având în vedere nerespectarea dispoziţiilor incidente în materia deschiderii adopţiei (lipsa raportului care să dovedească împrejurarea că mama a fost consiliată şi informată cu privire la măsura adopţiei şi a raportului de sfătuire şi informare a copilului pentru a putea verifica dacă copilul a fost informat înainte de a i se lua consimţământul în instanţă cu privire la modificările relaţiilor de familie), neluarea consimţământului mamei în faţa instanţei (care nu a fost citată cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, pentru ca instanţa să-i ia consimţământul şi să
Citește mai mult
poată face, în lipsa acesteia, aplicarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 225 C. proc. civ., raportat la art. 13 din Legea nr. 273/2004), precum şi împrejurarea necitării tatălui expulzat din ţară potrivit art. 95 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. (citarea pârâtului prin publicitate la uşa instanţei şi printr-un ziar mai răspândit pentru a fi asigurat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare şi faţă de acest pârât), în condiţiile în care reclamanta nu a reuşit să afle domiciliul acestuia, s-a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul cauzei. Cu ocazia rejudecării, se va verifica dacă reclamanta a urmat toate etapele procedurii deschiderii adopţiei, dacă este posibilă reintegrarea copilului în familia extinsă, precum şi potenţialul de reintegrare a copilului, va fi luat consimţământul mamei în faţa instanţei şi va fi citat pârâtul, potrivit dispoziţiilor legale în materie (C.A. Cluj, s. civ., mun. şi asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 7/2008, nepublicată).2. Chiar dacă atât România, cât şi Spania sunt membre UE, cum în privinţa recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti de adopţie nu există un regulament, recunoaşterea adopţiei fiind exceptată de la aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, cererii de recunoaştere în România a hotărârii de adopţie date în Spania îi sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Pentru a putea fi recunoscută în România hotărârea judecătorească dată în Spania, trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, respectiv se impune să nu fie incidente situaţiile de excepţie prevăzute de art. 168 din aceeaşi lege, care pot determina refuzul de a recunoaşte o hotărâre străină. Recunoaşterea hotărârii va fi refuzată, întrucât în cauză este vorba de recunoaşterea unei hotărâri ce priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român şi instanţa spaniolă a aplicat o altă lege decât cea de drept internaţional privat român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române. Astfel, potrivit art. 30 din Legea nr. 105/1992, condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate. Cum adoptatorul este cetăţean spaniol şi minorele adoptate sunt cetăţeni români, referitor la condiţiile de fond pentru adopţie, în privinţa adoptatorului, trebuie îndeplinite atât cerinţele legii spaniole, cât şi cerinţele obligatorii din legea română, iar în privinţa fetiţelor adoptate, trebuie îndeplinite cerinţele de fond din legea română, precum şi cerinţele obligatorii din legea spaniolă. Legea naţională a adoptatorului este legea spaniolă care, aşa cum rezultă din hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, în privinţa diferenţei de vârstă, prevede diferenţa minimă de 14 ani, în timp ce legea română prevede diferenţa de vârstă de 18 ani între adoptator şi adoptat şi,
pentru motive temeinice, poate fi încuviinţată adopţia şi în situaţia în care diferenţa de vârstă este mai mică de 18 ani, dar nu mai mică de 15 ani, astfel că, pentru recunoaşterea hotărârii străine, între adoptator şi fetiţele adoptate trebuie să fie o diferenţă de cel puţin 15 ani. Legea naţională a celor trei minore adoptate este legea română (fiind cetăţeni români), fiind aplicabile dispoziţiile art. 11-16 ale Legii nr. 273/2004, privind consimţământul la adopţie. Astfel, dacă în ce priveşte consimţământul adoptatorului, consimţământul minorelor şi consimţământul mamei, din sentinţa a cărei recunoaştere se solicită rezultă cu certitudine că au fost exprimate, în ce priveşte consimţământul la adopţie al celuilalt părinte firesc, respectiv tatăl minorelor, din această sentinţă nu rezultă că acesta ar fi fost solicitat şi nici că ar fi fost exprimat şi nici nu s-a probat că tatăl fetiţelor (părinte firesc) era decedat, necunoscut, declarat, în condiţiile legii, mort sau dispărut, pus sub interdicţie şi nici că se afla în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, pentru a fi îndestulător consimţământul celuilalt părinte. Cum, în lipsa consimţământului părintelui firesc, potrivit legii române, cererea de încuviinţare a adopţiei ar fi fost respinsă, deci soluţia ar fi fost diferită faţă de cea la care a ajuns instanţa străină (de încuviinţare a adopţiei), se impune respingerea cererii de recunoaştere a hotărârii străine [Trib. Bistriţa-Nosâud, s. civ., sent. nr. 1455/2011, nepublicotâ). Notă. Potrivit art. 2607 NCC: „(1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii, pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate. (2) Condiţiile de fond cerute soţilor care adoptă împreună sunt cele stabilite de legea care cârmuieşte efectele generale ale căsătoriei lor. Aceeaşi lege se aplică şi dacă unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt". în prezent, diferenţa de vârstă între adoptator şi adoptat nu poate fi mai mică de 16 ani.
3. Eliminarea părinţilor din procedura încuviinţării adopţiei este o deficienţă a textelor de lege criticate, de vreme ce prezenţa direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului şi a direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul nu poate suplini lipsa consimţământului părinţilor fireşti, citarea în instanţă a acestora şi luarea consimţământului lor direct în faţa instanţei în procedura încuviinţării fiind necesare pentru realizarea interesului superior al copilului. Adopţia este, în egală măsură, o operaţiune juridică şi o măsură de protecţie a copilului, având caracterul unui act juridic complex, valabil prin îndeplinirea condiţiilor de fond, inclusiv prin exprimarea consimţământului de către părinţii fireşti şi prin lipsa impedimentelor la adopţie, în acelaşi timp fiind şi o măsură de protecţie a copilului, ce rezultă din reglementările internaţionale în materie, la care România este parte. Articolul 9 paragraful 1 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii prevede că „autoritatea competentă nu va pronunţa o adopţie decât după o anchetă corespunzătoare privind adoptatorul, copilul şi familia sa", stabilindu-se astfel calitatea de părţi a părinţilor fireşti la momentul pronunţării adopţiei. Aşadar, potrivit Convenţiei europene în materia adopţiei de copii, exprimarea consimţământului de către părinţii fireşti se face la momentul „pronunţării adopţiei", deci la momentul încuviinţării acesteia. Omisiunea din cuprinsul prevederilor legale deduse controlului a exprimării consimţământului părinţilor fireşti la momentul încuviinţării adopţiei, exigenţă expres reglementată în Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, constituie o neconcordanţă, în accepţiunea art. 20 alin. (2) din Constituţie, între legea internă şi un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului, situaţie în care textul constituţional consacră prioritatea reglementării internaţionale (C.C., dec. nr. 369/2008. M. Of. nr. 238/2008).
4. Sub imperiul O.U.G. nr. 25/1997, Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţionale dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) în ceea ce priveşte cerinţa exprimării consimţământului părinţilor fireşti la încuviinţarea adopţiei persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu. Dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 25/1997 nu contravin în niciun mod prevederilor art. 45 din Constituţie, ci, dimpotrivă, constituie o expresie a aplicării acestora. Reglementarea regimului juridic al adopţiei se înscrie, în general, în măsurile speciale de protecţie a copiilor şi tinerilor. De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 54 din Legea fundamentală, care se referă la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, dispoziţia legală criticată neavând ca obiect reglementarea şi exercitarea unor asemenea drepturi. Curtea Constituţională a constatat însă că în textul art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 25/1997, care impune pentru încuviinţarea adopţiei, ca o condiţie obligatorie, „consimţământul, exprimat în formă autentică, al părinţilor sau, după caz, al părintelui", nu se face nicio distincţie în raport cu statutul persoanei care urmează să fie adoptată, dacă aceasta a dobândit sau nu capacitatea deplină de exerciţiu. Rezultă, prin urmare, că textul de lege criticat cere consimţământul părinţilor fireşti şi pentru încuviinţarea adopţiei unei persoane care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu. Această condiţionare a încuviinţării adopţiei de exprimarea acordului părinţilor fireşti restrânge dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, drept consacrat prin art. 26 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Restrângerea exerciţiului dreptului persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu de a dispune de ea însăşi, prin dispoziţia legală examinată, nu se justifică prin niciuna dintre situaţiile sau motivele pentru care prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie permit restrângerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Aşadar, dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a), în măsura în care condiţionează încuviinţarea adopţiei persoanei care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu de exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, sunt contrare şi prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie. Această soluţie se poate întemeia şi pe prevederile Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România în anul 1974. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 16 din acest pact, „orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică", iar, potrivit art. 24, pentru copil, măsurile de ocrotire din partea familiei, a societăţii şi a statului sunt justificate numai de condiţia sa de minor (C.C., dec. nr. 277/2001, M. Of. nr. 9/2002).
Citește mai mult
fost abrogate prin art. 230 lit. y) din Legea nr. 71/2011.Legislaţie conexă: Legea nr. 273/2004: ► „Art. 14l. Nu poate fi adoptat copilul ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit 14 ani"; ► „Art. 14*. Părintele minor care a împlinit 14 ani îşi exprimă consimţământul asistat de către ocrotitorul său legal". Notă. Prevederile sunt aplicabile începând cu data de 7 aprilie 2012.
1. Consimţământul la adopţie, care constituie una dintre condiţiile de fond ale adopţiei, este cerut categoriilor de persoane expres şi limitativ prevăzute de lege, şi anume: a) părinţilor fireşti, sau, după caz, tutorelui copilului ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie; consimţământul părinţilor fireşti este cerut numai în cazul adopţiei unui minor, nefiind necesar în situaţia adopţiei persoanei majore, a minorului care prin căsătorie a dobândit capacitate de exerciţiu sau a minorului căruia i s-a recunoscut, în condiţiile art. 40 NCC, capacitate deplină de exerciţiu; consimţământul părinţilor este necesar ori de câte ori se adoptă copilul lor minor, fără a deosebi după cum acest copil este din căsătorie sau din afara căsătoriei, după cum părinţii sunt căsătoriţi, separaţi în fapt sau divorţaţi; de asemenea, potrivit art. 464 alin. (3) NCC, consimţământul părinţilor fireşti nu mai este necesar în cazul adopţiei aceluiaşi copil de către soţul persoanei adoptatoare; în vechea reglementare nu era obligatoriu consimţământul tutorelui; b) copilului adoptat care a împlinit 10 ani; c) adoptatorului sau, după caz, soţilor din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună; d) soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa; consimţământul acestui soţ este necesar chiar dacă la momentul încuviinţării adopţiei soţii ar fi despărţiţi în fapt.
2. Consimţământul părinţilor fireşti, respectiv al tutorelui, se dă în faţa instanţei de tutelă, odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii de adopţie. El poate fi exprimat verbal sau în scris. Consimţământul verbal se consemnează de instanţa de judecată în încheierea de şedinţă, care, fiind act autentic, face dovada până la înscrierea în fals.
3. Pentru a consimţi la adopţie, părintele firesc trebuie să aibă discernământ. Aceasta rezultă din prevederile art. 14!din Legea nr. 273/2004, republicată, care interzic adopţia copilului ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit vârsta de 14 ani şi din dispoziţiile art. 142 al aceleiaşi legi, conform cărora părintele minor care a împlinit 14 ani îşi exprimă consimţământul asistat de către ocrotitorul său legal. Soluţia este firească, deoarece numai persoanele cu discernământ pot exprima un consimţământ valabil. Minorul sub 14 ani este prezumat ca lipsit de discernământ, în timp ce în favoarea minorului care a împlinit vârsta de 14 ani operează prezumţia existenţei discernământului.
4. Dacă se adoptă un copil de soţul părintelui său ori, conform art. 71 din Legea nr. 273/2004, republicată, de partenerul părintelui firesc, persoană de sex opus şi necăsătorită, cu care părintele necăsătorit se află într-o relaţie stabilă şi convieţuieşte, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, partener care a întreţinut copilul minim 5 ani, consimţământul părintelui firesc se dă în faţa instanţei de tutelă, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei. Această dispoziţie privitoare la exprimarea consimţământului de părintele firesc a fost introdusă prin O.U.G. nr. 102/2008, în forma anterioară acestei ordonanţe prevăzându-se exprimarea consimţământului în formă autentică, prin act notarial.
5. Odată cu luarea consimţământului, instanţa va cere şi raportul direcţiei în a cărei rază teritorială locuiesc în fapt părinţii fireşti sau, după caz, tutorele, privitor la consilierea şi informarea acestor persoane cu privire la consecinţele adopţiei.
6. Consimţământul la adopţie al copilului care a împlinit 10 ani se dă în faţa instanţei de tutelă, în faza încuviinţării adopţiei şi numai după ce direcţia în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul copilul l-a sfătuit şi informat asupra consecinţelor adopţiei, întocmind un raport în acest sens. Lipsa consimţământului copilului care a împlinit 10 ani face imposibilă adopţia.
7. Consimţământul adoptatorului sau al familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei de tutelă, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
8. Consimţământul trebuie să fie personal, liber exprimat, neviciat, necondiţionat. Nu este valabil acel consimţământ care nu este exprimat liber, ci este dat în considerarea unei promisiuni sau obţinerii efective a unor foloase, morale sau materiale, neavând relevanţă natura acestora.