Art. 524 Noul cod civil Creditorul întreţinerii Condiţiile obligaţiei de întreţinere

Buna ziua.
Am un frate de 60 de ani, imobilizat la pat, fara nici un venit si care urmeaza sa mosteneasca 1/4 din terenurile mamei noastre (urmare a decesului ei survenit la data de 13.03.2022). Fratele traieste din mila consatenilor si a mea, dar din pacate eu in prezent nu-l mai pot ajuta. Un prieten de al lui locuieste cu el si ii pune plosca, fara sa fie platit, doar pentru faptul ca este lasat sa locuiasca cu fratele meu. Fratele meu are o fiica legitima, care nu-l ajuta, ci doar asteapta ca el sa decedeze, astfel incat ea sa poata beneficia de partea lui de mostenire.
Intrebarea este:

Citește mai mult

cum poate fi obligata fiica lui sa-i asigure un minim necesar traiului tatalui ei imobilizat la pat? Multumesc anticipat pentru raspuns.

JURISPRUDENŢĂ

1. Faptul că o persoană primeşte o pensie de invaliditate sau de bătrâneţe nu exclude posibilitatea de a pretinde întreţinere, dacă acea pensie nu acoperă nevoile celui care cere întreţinere (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1043/1978, în R.R.D. nr. 1/1979, p. 54; Trib. Suprem, dec. civ. nr. 649/1984, p. 66).

2. Starea de nevoie a unui soţ se apreciază prin raportare la condiţiile de viaţă pe care soţul reclamant (cel care solicită întreţinerea) le-a avut în timpul căsătoriei, şi nu la condiţiile minime de supravieţuire. Simpla deţinere în proprietate a unor bunuri nu poate fi

Citește mai mult

asimilată cu obţinerea unor venituri necesare întreţinerii, întrucât nu se poate pretinde reclamantului să înstrăineze bunuri pentru a-şi asigura întreţinerea. Deţinerea şi administrarea unor bunuri, în special cele imobile, implică în mod normal şi cu notorietate cheltuieli suplimentare, astfel că reclamantul are dreptul la o calitate a vieţii echivalentă cu cea din timpul căsătoriei, prin raportate, bineînţeles, la posibilităţile materiale şi veniturile pe care le realizează fostul soţ. Prin urmare, nu se poate respinge ca neîntemeiată acţiunea prin care un soţ solicită obligarea fostului soţ la plata unei pensii de întreţinere, pe simplul motiv că soţul reclamant are bunuri pe care le-a dobândit prin partajul voluntar încheiat cu soţul său cu ocazia dizolvării comunităţii de bunuri, pe care le poate înstrăina pentru a-şi asigura resursele necesare existenţei (C.A. Piteşti, dec. civ. nr. 697/2002, în Ministerul Justiţiei, Culegere de practică judiciară, 2002, p. 74-75).

3. Potrivit art. 86 alin. (1) [art. 516 NCC, n.n.) coroborat cu art. 107 alin. (2) C. fam. [art. 499 alin. (2) NCC, n.n.], obiectul acestei obligaţii îl formează asigurarea mijloacelor necesare întreţinerii, precum şi a celor necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor. Stabilirea obligaţiei de întreţinere se poate face în funcţie de veniturile părintelui obligat, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) şi (2) C. fam. [art. 529 alin. (1) şi art. 531 alin. (1) NCC, n.n.), ce prevăd că „întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti", iar „instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte". în cazul în care întreţinerea este datorată de către părinţi care obţin venituri din muncă, art. 94 alin. (3) C. fam. (art. 529 alin. (2) NCC, n.n.) instituie anumite plafoane maxime până la care se poate stabili nivelul obligaţiei de întreţinere, ţinând seama de numărul de copii ce urmează a beneficia de acest drept. Articolul 86 alin. (2) C. fam. prevede faptul că are dreptul la întreţinere numai acela care se află în stare de nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci. Or, împrejurarea continuării studiilor de către copilul devenit major, care nu permite angajarea şi realizarea de venituri din muncă, echivalează cu starea de nevoie prevăzută de art. 86 alin. (2) C. fam., derivând din satisfacerea unor cerinţe de ordin social. Totodată, prevederile criticate din Codul familiei trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 66 lit. b) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale [art. 84 din Legea nr. 263/2010, n.n.], potrivit cărora pensia de urmaş se acordă copiilor care îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, făcându-se aplicarea principiului ubi eadem est ratio, ibi eadem esse debet. Aşa încât, având în vedere faptul că acolo unde există aceeaşi raţiune, trebuie să existe aceeaşi soluţie, prevederile criticate din Codul familiei se aplică, deopotrivă, şi copiilor majori (C.C., dec. nr. 77/2010, M. Of. nr. 128/2010). Notă. Deşi art. 86 alin. (2) C. fam. a fost abrogat, considerentele instanţei constituţionale îşi păstrează actualitatea şi în raport de noile reglementări.