Art. 742 Noul cod civil Dreptul la dividende Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar Uzufructul
Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Uzufructul
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar
Uzufructul
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar
Art. 742
Dreptul la dividende
Dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în condiţiile legii, de adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilită prin hotărârea adunării generale.
← Art. 741 Noul cod civil Dreptul de vot Drepturile şi... | Art. 743 Noul cod civil Obligaţia nudului proprietar de a... → |
---|
Întrucât hotărârea AGA nu a stabilit vreun termen pentru plata dividendelor şi în lipsa unor proceduri exprese, dreptul de creanţă al acţionarilor la încasarea dividendelor s-a născut la data aprobării bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi aferente anului calendaristic anterior şi nu va fi necesară stabilirea unui alt termen la care dividendele să fie plătite (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 5090/2005, în Dreptul nr. 12/2006, p. 259-260).
► art. 548 alin. (4), art. 711 NCC;
► art. 67, art. 111 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale;
► Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (M. Of. nr. 927/2003).
1. Articolul 67 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale desemnează prin termenul de „dividend" „cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat"; potrivit art. 7 pct. 12 C. fisc., „dividendul" este o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană
Citește mai mult
juridică.2. Având caracterul unor fructe civile [a se vedea art. 548 alin. (4) NCC], dividendele se cuvin uzufructuarului; dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel, uzufructuarul va avea dreptul la distribuirea dividendelor proporţional cu cota de participare a nudului proprietar-asociat la capitalul social vărsat (art. 67 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
3. Repartizarea beneficiilor şi stabilirea dividendului pentru fiecare acţiune se fac de către adunarea generală a acţionarilor (art. 111 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale); deşi textul se referă la societatea pe acţiuni, regula este valabilă şi pentru alte tipuri de societăţi comerciale.
4. Uzufructuarul are dreptul doar asupra dividendelor a căror distribuire a fost aprobată de adunarea generală, „în condiţiile legii", de la data stabilită prin hotărârea adunării generale. Potrivit art. 67 alin. (2) teza a ll-a Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dividendele se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat; în caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
5. Prin stabilirea dividendelor, uzufructuarul devine titularul unui drept de creanţă faţă de societate, pe care îl valorifică în condiţiile legii.