Art. 743 Noul cod civil Obligaţia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar Uzufructul

CAPITOLUL II
Uzufructul

SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar

Art. 743

Obligaţia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar

(1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteşte datoriile aferente masei patrimoniale sau părţii din masa patrimonială date în uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nicio dobândă.

(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la alin. (1), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească el însuşi sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plăteşte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului.

(3) Legatarul uzufructului universal ori cu titlu universal este obligat să achite, în proporţie cu obiectul uzufructului şi fără niciun drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligaţii de întreţinere sau, după caz, rente viagere.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 743 Noul cod civil Obligaţia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar Uzufructul




daniela n. 26.01.2014
JURISPRUDENŢĂ

1. Legatarul uzufructului întregii averi a defunctului nu este legatar universal sau cu titlu universal, ci un simplu legatar particular şi, ca atare, nu poate fi ţinut a contribui la plata datoriilor succesiunii. Dar, faţă cu creditorii succesiunii, atât uzufructuarul, cât şi nudul proprietar nu au drepturi câştigate decât după ce s-a scos mai întâi din acea avere partea ce trebuie să servească la plata creditorilor succesiunii (Trib. Romanaţi, Dr. 19/903, în C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. I, Ed. Librăriei „Universala" Alcalay & Co., Bucureşti, 1925, p.
Citește mai mult 650).

2. Legatarii de uzufruct, deşi legatari particulari, totuşi, dintr-un spirit de echitate a legiuitorului, sunt obligaţi să contribuie la plata datoriilor succesiunei. Şi pentru a se şti care anume şi în ce proporţie, legiuitorul, prin art. 551 şi art. 552 C. civ. [1864], le-a aplicat şi lor clasificaţia tripartită de la legate, împărţindu-i în uzufructuari universali, uzufructuari cu titlu universal şi uzufructuari

cu titlu particular, prevăzând apoi că uzufructuarii universali şi cei cu titlu universal, întrucât se bucură de veniturile totalităţii patrimoniului sau a unei fracţiuni din totalitate, sunt obligaţi să plătească dobânzile datoriilor succesiunei şi nudul proprietar capitalul; iar uzufructuarul cu titlu particular care nu are folosinţa decât asupra unui bun determinat de succesiune nu plăteşte nimic, nudul proprietar trebuind să plătească totul (Trib. Ilfov, s. I, 697 din 24 septembrie 920, în C. Hamangiu, N. Georgeon voi. I, p. 648).
Răspunde
daniela n. 26.01.2014
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 552. Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie să contribuie împreună cu proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se preţuieşte valoarea fondului supus uzufructului, se defige în urmă câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proporţie cu valoarea zisului fond. Dacă uzufructuarul voieşte să avanseze suma pentru care trebuie fondul să contribuie, capitalul i se înapoiază la sfârşitul uzufructului fără nicio dobândă. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa voinţă,
Citește mai mult sau să plătească dânsul acea sumă, şi atunci uzufructuarul îi plăteşte dobânzile în tot cursul uzufructului, sau să pună în vânzare o parte din averea supusă uzufructului până se va dobândi un preţ analog sumei datorite (C. civ. 775, 893, 896)".

1. Textul stabileşte modul de participare a nudului proprietar şi a uzufructuarului universal sau cu titlu universal la datoriile care formează pasivul patrimonial. „Deşi în doctrină se vorbeşte de uzufructul asupra unui patrimoniu sau asupra unei fracţiuni dintr-un patrimoniu, adică despre uzufructul universal sau uzufructul cu titlu universal, exemplul avut în vedere este patrimoniul succesoral. Uzufructul universal este constituit asupra patrimoniului succesoral care are un singur moştenitor, iar uzufructul cu titlu universal este constituit asupra unei fracţiuni dintr-un patrimoniu succesoral de către unul dintre moştenitorii autorului" (V. Stoica, Drepturile reale 2004, p. 480-481).

2. Deşi titlul art. 743 NCC este „obligaţia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar", textul de lege, asemenea art. 552 C. civ. 1864, instituie obligaţii pentru ambele părţi, împărţind sarcina suportării datoriilor: a) uzufructuarul universal ori cu titlu universal poate să avanseze sumele pentru plata datoriilor, urmând ca la stingerea uzufructului să primească restituirea lor, fără dobânzi, deoarece acestea nu reprezintă partea de contribuţie a fructelor pe care el le percepe (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 502). Nudul proprietar va beneficia astfel, pe toată durata uzufructului, de fructele sumelor de bani pe care le datorează. Dacă uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, nudul proprietar va restitui sumele avansate de uzufructuar succesorilor acestuia; b) dacă nudul proprietar plăteşte datoriile, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului. Textul urmează astfel orientarea Codului civil din 1864 în sensul că uzufructuarii universali şi cei cu titlu universal, întrucât se bucură de veniturile totalităţii patrimoniului sau ale unei fracţiuni din totalitate, sunt obligaţi să plătească dobânzile datoriilor succesiunii; c) nudul proprietar are dreptul, pentru plata datoriilor, să vândă „o parte suficientă" din bunurile date în uzufruct; se va apela la această soluţie în cazul în care niciunul dintre ei nu vrea sau nu poate să plătească datoriile. în acest caz, uzufructuarul va suporta efectele înstrăinării bunului, uzufructul său purtând asupra unui patrimoniu (unei cote dintr-un patrimoniu) micşorat. Din textul art. 743 alin. (2) NCC rezultă că doar nudul proprietar poate decide înstrăinarea bunului, întrucât el este cel care are dispoziţia acestuia.

3. Alineatul (2) al art. 743 NCC impune o obligaţie în sarcina legatarului universal sau cu titlu universal cu privire la legatele cu titlu particular având ca obiect obligaţii de întreţinere sau, după caz, rente viagere, şi anume de a achita aceste legate. Faţă de regula consacrată în art. 743 alin. (1), în această situaţie specială el nu va putea pretinde de la nudul proprietar restituirea cheltuielilor efectuate.
Răspunde