Art. 140 Noul Cod de Procedură Civilă Temeiul strămutării Strămutarea proceselor. Delegarea instanţei Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

Art. 140

Temeiul strămutării

(1) Strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică.

(2) Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale.

(3) Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

Comentarii despre Art. 140 Noul Cod de Procedură Civilă Temeiul strămutării Strămutarea proceselor. Delegarea instanţei Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

c.r. 8.12.2013

1. Definirea strămutării. Articolele 140-146 NCPC reglementează instituţia strămutării drept un caz de prorogare judecătorească a competenţei, aşadar, de extindere, în baza unei hotărâri judecătoreşti, a competenţei unei instanţe care, în mod obişnuit, nu

ar fi competentă să soluţioneze o anumită cerere. Şi această formă de prorogare a competenţei are la bază dispoziţii legale, ale căror cerinţe de aplicare sunt verificate de către instanţa de judecată care are prerogativa de a dispune în acest sens.

Alte forme de prorogare judecătorească a competenţei sunt: delegarea unei alte instanţe - art.

Citește mai mult

147 NCPC; recuzarea judecătorului, atunci când nu se mai poate alcătui completul de judecată - art. 50 alin. (2) şi art. 52 NCPC; administrarea unei dovezi prin comisie rogatorie - art. 261 NCPC, însă prorogarea competenţei este parţială, în sensul că vizează numai administrarea probei respective, iar nu şi soluţionarea fondului; admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la o altă instanţă decât cea care a judecat fondul, dar egală în grad - art. 497 şi art. 498 NCPC.

2. Motivele strămutării. Din dispoziţiile art. 140 NCPC rezultă existenţa doar a două motive de strămutare în loc de trei, câte se regăseau în reglementarea anterioară (art. 37 CPC 1865). Astfel, au fost menţinute ca temeiuri ale strămutării bănuiala legitimă şi siguranţa publică, renunţându-se la motivul de rudenie sau afinitate, pentru situaţia când una dintre părţi ar fi avut două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei.

Raţiunea înlăturării celui de-al treilea motiv este aceea că situaţia de rudenie sau afinitate descrisă este foarte rară şi nu justifică un tratament juridic distinct; în plus, situaţiile de rudenie sau afinitate pot fi înglobate în motivul de bănuială legitimă pentru calitatea părţilor.

2.1. Strâmutarea pentru bănuiala legitima se poate solicita atunci când una dintre părţi are suspiciuni întemeiate ori chiar indicii că judecătorii instanţei pe rolul căreia se află o cauză sunt părtinitori, influenţaţi fiind de anumite împrejurări de natura celor prevăzute de lege, respectiv circumstanţele procesului, calitatea părţilor ori relaţii conflic-tuale locale.

Legiuitorul nu impune ca partea să fi uzat, în prealabil, de alte mijloace procedurale, precum recuzarea judecătorului cauzei atunci când se invocă motive de natura celor prevăzute de art. 42 NCPC, însă împrejurarea că nu a utilizat această cale, deşi avea posibilitatea să o facă, ori rezultatul eventualei cereri de recuzare formulate sunt aspecte ce pot fi luate în considerare la soluţionarea cererii de strămutare.

Pentru ipoteza în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier sunt părţi într-un proces, noul cod a prevăzut în art. 127 ca litigiul să se judece la o altă instanţă decât cea la care aceştia funcţionează, atunci când acea instanţă este competentă, în mod normal, să soluţioneze respectiva cauză.

întrucât norma este dispozitivă, în cazul în care aceste persoane au calitatea de pârâţi, partea adversă are posibilitatea să aleagă o altă instanţă decât cea competentă. Dacă nu uzează de această normă de favoare şi alege să sesizeze chiar instanţa la care unul dintre aceşti pârâţi funcţionează, reclamantul nu poate solicita, ulterior, strămutarea pricinii pentru acest motiv, din moment ce şi-a epuizat dreptul de opţiune prevăzut de art. 116 NCPC. în mod evident, acest reclamant se poate prevala de motive noi, inexistente ori necunoscute la momentul sesizării instanţei.

împrejurări ce pot fi invocate cu succes într-o cerere de strămutare pot fi legate de calitatea părţilor, spre exemplu: atunci când una dintre părţi este rudă apropiată cu unul din magistraţii ce deţine o funcţie de conducere la instanţa respectivă; când partea adversă se bucură de un înalt prestigiu în localitatea sau chiar zona în care funcţionează instanţa, datorită activităţii sale politice sau profesionale pe plan local.

De asemenea, se pot susţine motive legate de circumstanţele procesului ori relaţii conflictuale locale, atunci când procesul este de notorietate pe plan local şi există motive serioase să se creadă că judecătorii instanţei nu pot fi imparţiali, atunci când procesul interesează o mare parte din comunitatea locală, fie direct, fie prin rezultatul acestuia ori din cauza unor litigii similare, iar judecătorii pot fi afectaţi de miza procesului etc.

Nu pot reprezenta, însă, motive viabile aspecte legate de acte de procedură îndeplinite în cauză, precum respingerea unei probe, adoptarea altor măsuri procesuale ori pronunţarea unei încheieri interlocutorii care face să se prefigureze rezultatul judecăţii, eventualele greşeli de judecată putând fi îndreptate prin exerciţiul căilor de atac. De asemenea, nu poate fi invocată propria culpă, respectiv adoptarea unei anumite conduite, de care partea se prevalează în susţinerea cererii de strămutare.

Partea care invocă bănuiala legitimă trebuie să dovedească împrejurările ce o determină să aprecieze că instanţa de judecată nu va fi obiectivă. Nu este suficient, de exemplu, să pretindă calitatea de rudă ori afin a unei părţi cu un judecător al instanţei ori alte împrejurări legate de judecătorii instanţei, atât timp cât are acces la informaţii de interes public, precum declaraţii de avere, de interese etc.

2.2. Strâmutarea pentru siguranţa publică se poate solicita în cazuri excepţionale, când există împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice. Strămutarea pentru acest motiv se mai întâlneşte uneori în pricinile penale, însă mult mai rar în cele civile.

Răspunde